luni, 30 mai 2016

Aparținătorii


Printre altele, în jargonul medical există un cuvânt ultra odios.
Rudele unui pacient, cele de sânge, sunt numiți "aparținători".
Și deși, deseori singura persoană pe care și-ar dori să o vadă cel ce se chinuie pe pat, este definită ca "străină", la el intră abuziv persoane de lângă care a plecat refuzând să le mai "aparțină"!

"Ordin 1284/2012
Art. 2
Vizitarea pacienților în secțiile/compartimentele de terapie intensiva este permisa zilnic doar membrilor familiei, respectiv părinti, copii, surori/frați, cu condiția ca vizita sa se facă individual sau cel mult doua persoane, cu respectarea procedurilor interne."

Ciudat e că acest ordin îți poate ține iubita/iubitul la ușă, dar nu împiedică un popă soios să intre la terapie intensivă sau salon și să te ude cu zoaie "sfinte", deși nu are nici o calitate și nici un drept.

Mai mult, spitalele în loc de o tentativă de dezinfecție decentă (după scandalul Hexi Pharma știm că ar fi fost oricum inutilă), încep cu stângul, printr-o "sfințire" în care se dă cu zeamă de busuioc și bacterii pe paturi instrumentar și pereți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

COMENTARII MUCEGAITE