marți, 17 februarie 2015

Nisip


Așa cum bănuiți ori poza nu-mi aparține, ori cugetarea, ori amândouă. Azi am furat puțin poza. Pentru că Potptămaș, pentru că Trandafir, pentru că fără nisip viața e pustiu!

vineri, 13 februarie 2015

Fututul, scopul existenței


Fără mișto, ăsta este rolul nostru pe pământ, să futem. Noi oamenii suntem creați să futem, să ne futem între noi, pe noi înșine, până umplem pământul și-l futem de tot. Restul sunt activități de nișă, procese suport, ținte false, compot, complot.
Fut, deci exist. Exist ca să fut.

„Corpul omenesc spune aceeaşi poveste. Testiculele bărbatului sunt cu mult mai mari decât ale oricărei primate monogame sau poligame şi atârnă vulnerabile în afara corpului pentru ca temperatura mai scăzută să ajute la conservarea spermatozoizilor, în vederea unor ejaculări multiple. Bărbatul deţine cel mai lung şi gros penis dintre primate, ca şi tendinţa jenantă de a avea orgasm când femeia abia se încălzeşte. Toate acestea sunt semne clare ale aşa-numitei „competiţii a spermei” la specia umană."

Christopher Ryan

joi, 12 februarie 2015

Ce cur mâncabil ai!


Oricine este încă în căutarea unui cadou pentru Ziua Îndrăgostiților și este în criză de inspirație o să aprecieze această sugestie.
Toată lumea cunoaște chiar dacă nu o utilizează, expresia „ce cur futabil ai!”. Vești bune, vocabularul vostru tocmai s-a îmbogățit cu expresia „ce cur mâncabil ai!”

Cred că sunteți deja sictiriți de cutiuțele în formă de inimioară cu ciocolate tot inimioare. Gata cu dictatura inimii, de azi instaurăm legea curului. Tocmai am aflat că există bomboane de ciocolata în formă de cur. Nu săriți nu faceți cruci, nu e vorba despre buci ci întocmai și exact despre sfincterul anal, ochișorul maro, numit găoz în limbajul vulgar.


Pentru numai 38.95 $ (plus taxe transport) puteți primi trei cutii de rozete mâncabile pe care să le faceți cadou de Valentine's iubitului sau iubitei după caz. Ori, dacă vă simțiți foarte (anali) originali, puteți să vă turnați propriile bomboane direct din curul personal. Sunt sigur că persoana iubită va aprecia asta înmiit. Dar atenție, turnatul ciocolatei în matriță poate fi periculos, o mărturisește chiar inventatorul acestui inedit cadou:
“Când mi-am turnat-o în cur, chestia aia a luat-o la vale peste coaiele mele, apoi mi s-a scurs până pe față”
Asta spune Magnus Irving, omul cu ciocolata din cur. Poate pare cam riscant, dar chiar dacă nu vă place ciocolata în cur, s-ar putea să găsiți procedeul de fabricație foarte distractiv. Cel puțin așa pare din clip.




Sursa informației, aici.

miercuri, 11 februarie 2015

Facebook, moartea blogurilor


Blogurile trag să moară, forumurile au cam decedat de mult doar că nu o știu. Cele care n-au murit agonizează.
Blogul meu o să fie probabil congelat pentru a fi arătat copiilor din viitor ca un mamut siberian extras din gheață.

marți, 10 februarie 2015

Cum spuneam

Cum spuneam, fericirea nu face bine la creativitate, pe când nefericirea ohoho!
Sam Smith a plecat aseară acasă cu o poală de premii Grammy. Zice că încă e beat și:


"Thanks to the ex boyfriend for breaking my heart, you made me win 4 grammys!"


Sam Smith

Lumini și strâmbe


"Umbre" este un serial românesc HBO, specializat în băgat strâmbe. Sau dume, sau lasă. Filmul e un fel de odă adusă recuperatorului român, jucat de vărutocmaipunctro. Umbrele tocmai ce s-au terminat românește adică în coadă de pește.

Despre ce e serialul? Păi toată lumea îl știe pe văru' combinatoru', dar nu toată lumea apucase să-i vadă pula. Serialul rezolvă fix problema asta, deși nu înțeleg de ce i-au trebuit opt episoade pentru o singură pulă. Posibil ca să aibă timp să se ocupe mai pe larg de coaiele Vărului în a doua serie. Acuma pulă are, n-are vărul, dar coaie trebuie să aibă o găleată că e interlop. Și pentru că coaie = organe perechi, putem ghici cu ce o să ne umple HBO ochii în seria a treia.

Dar hai să nu ne stricam plăcerea de a părea surprinși. E un film romanesc făcut după un scenariu românesc. Că doar la noi nu cresc de alde R.R. Martin la florăria din colț și ecranizare după Cărtărescu sper să nu apuc să văd. Asta avem asta vedem.

Ălora care le-au mijit flocii abia după inventarea internetului le recomand să caute serialul românesc "Lumini și Umbre". Comunismul o cam sugea nașpa la nivelul de trai dar pentru filme era rai, cu materialismul lui dialectic cu tot. Cel puțin pe atunci orice fraier știa că umbrele sunt o consecință a luminii. Acum dacă îi iese o aluniță regizorului pe sfârc, se consideră semn de la Dumnezeu și se trage un serial cu ginecologi.


vineri, 6 februarie 2015

Pizza (mas)calzone


Am comandat pizza vegetariană dintr-un sictir temporar de carne, dar m-a pus naiba să o comand împachetată, model calzone.

Sfatul meu: nu încercați asta decât dacă sunteți în trecere de la vegetarian către rawvegan, deși mă îndoiesc serios că rawveganii mănâncă legume clocite înfășate în cocă crudă.

Ah, una dintre colegele credincioase și-a comandat pizza mexicana și i-au adus diavolo. Să-i spun, să nu-i spun?! Mai bine tac că e fată bună și merită o digestie sănătoasă, chiar dacă neortodoxă.

marți, 3 februarie 2015

Shake you later alligator


După îmbrățișat lei și pupat delfini în cioc, o nouă modă face furori printre hipsterii din Statele Smintite ale Americii. 

Scuturatul aligatorului deasupra capului pare o nebunie, dar toți cei care au experimentat asta afirmă că s-au simțit minunat. Mă rog, cei care au scăpat nemâncați de saurieni o spun.

Sper că moda scuturatului crocodilului să prindă rapid în România. În felul ăsta v-om avea aligatori grăsuni și hipsteri din ce în ce mai puțini. N-avem aligatori, să încerce cu pitbuli?!

sursa foto: twitter


luni, 2 februarie 2015

Pui de ardei


Cristoiule mori! Tocmai am dovada că ardeii grași pot naște pui vii. Șoc! Imagini inedite de la feliere... pardon cezariană!

O ard duios


Suma CH3–CH2–OH-urilor zilei de ieri mi-a tas un ciorap pe cap. Păcat că n-a avut unul de damă la îndemână, ca să nu mă mai lovesc de orice colț ieșit în cale.  Cafeaua nu ajută, nici ciocolata.
Scârbă de apă, bale și ochi înjectați. Poate-s turbat?! Mi-am mințit hidratarea cu un mixxed up cu iz de măr sintetic. Borhot, borhot. Huoo Lidl, huo!
Am capul larg ca un clopot prin care pendulează un creier scorojit. Când mă mișc mai brusc parcă-l aud: ding-dong.
Mie somn și doare. O ard dubios. Prelung. Duios mahmurealea trecea... Azi nu.