vineri, 31 ianuarie 2014

Ceaușescu se răzbună pe muzică

Începând de azi 31 ianuarie 2014, eu Radu, aflat în totalitatea sporilor și mucegăielii mintale, declar că nu mai critic manelele și maneliștii. Cu această ocazie recunosc maneaua ca gen muzical chiar dacă nu-mi place și recunosc că maneaua are valențe culturale, educative și estetice, pe care eu probabil le receptez mai greu.

Tot de astăzi decade în ochii mei muzica populară, căreia i-am arătat respect chiar dacă nu m-am omorât foarte tare după tot genul ei. Respectul a fost clădit de cântăreții minunați de muzică populară. Azi acești cântăreți au fost împinși jos de pe scenă de niște guriști cu sau fără școală, notiști sau urechiști, nu contează. într-adevăr nu contează altceva la ei în afară de absența totală a simțului ridicolului.
Iată exemplul de penibil absolut botezat drept muzică și cântat de Trio Royal:



Da, Ceaușescu într-adevăr se răzbună, pe muzica populară!

Si dacă mai aveți salivă și bilă ca să digerați încă ceva pe același subiect vă propun o manea get beget. Din păcate clipul (numai audio) le aparține celor de la wowbiz.ro si nu poate fi integrat în pagină ca precedentul. In schimb puteți citi despre Nicu Bela și manelele lui.

http://www.wowbiz.ro/audio-7c-ceausescu-a-avut-propria-manea-cel-care-a-compus-o-a-murit-la-scurt-timp-dupa-lansare_79898.html

 Așa-i că maneaua câștigă?!

 

joi, 30 ianuarie 2014

Sinistrul sinistru

SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal2. II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. — Din fr. sinistre.
Sursa: dexonline


Dacă vă spun că există un adevărat abuz asupra acestui cuvânt în România mă credeți? În unele cazuri abuzul se transformă în viol cu perversiuni.

Da, violul singur nu este îndeajuns de pervers, pentru că pentru unii înecați în suficiență ca în alcool, un viol poate suna ok dacă îl efectuează în poziția misionarul cu pantalonii ușor lăsați sub cur și apoi iau victima de nevastă.

Ce mă deranjează?

Pai mă deranjează la ochi folosirea acestui adjectiv alături de adjectivele idiot, imbecil, prost, cretin, dobitoc și altele, de către persoane care scriu suficient de articulat încât să nu aibă nevoie de clișee verbale, vocabularul extins permițându-le să înjure elevat fără să folosească același invectiv de două ori.

Când spun repetare, sunt condescendent, sunt blând, sunt tolerant. Ar fi trebuit să spun: tocirea expresiei până la penetrarea ei prin nervul optic, materia cenușie și albă, șaua turcească, bolta palatină cu transformarea finală în piercing lingual.

Dragi scriitori, postaci și comentatori, piercingul în limba de lemn nu aduce îmbunătățiri ci doar găuri prin care o să vă curgă borșul țărănesc pe piept.

Cine se recunoaște între userii de sinistru și se oftică, este rugat să mă înjure liber. Injuriile care vor conține cuvântul sinistru vor fi șterse.


 

Încredere înșelată

Da, mi-a fost înșelată încrederea, motiv pentru care aveți voie să-mi dați o scatoalcă virtuală după ceafă ca să mă satur de scris prostii contra dictonului "crede și nu cerceta".
Dacă eram deștept nu mă încredeam în tehnologie în asemenea măsură.

Am fost trădat de widget-ul pentru blogroll pe care îl vedeți în coloana din dreapta. Pentru că funcționează corect în 99% din cazuri, nu m-am obosit sa verific dacă gălățeanca de Cami a mai publicat ceva. Ce naiba, widgetul spune clar că ultima ei postare este aia în care povestea "Cum a fost la Smokie".

Ei bine, nu e! Trebuia să mă prind că e ceva necurat în mațele interneților și că nu poate moldoveanca să tacă patru săptămâni. Abia azi mi-am zis, ia să dau o tură pe Erase Rewind să-i derulez fetei caseta, ori să-i frec ridichea pentru lenea accentuată de care dă dovadă.
Si ce sa vezi, blogul plin viață, articole noi și bune, lume nouă la comentarii, numai eu pe la gard ca cioara pe sârmă!

Dar gata cu lamentarea și indignarea. Să trecem la fapte. Știe careva care este defecțiunea și cum se repară widgetul cu ultimele postări ale omilor/oamelor din blogroll?!

miercuri, 29 ianuarie 2014

Hoții de cruci

Există un loc magic unde se fură tot. Nu spun unde dar voi să știți că povestea se petrece într-un județ sinistrat dintr-o țară sinistru de furată.

Dacă se fură înseamnă că ceea ce se fură se poate utiliza, reutiliza, înseamnă că bunul furat este vandabil, etc. Acum întreb și eu ca un om acru și prost, cine cumpără frate cruci second hand?

Oare există o piață pentru ele așa cum e aia pentru mobile reprezentată de băieții din colț de la Rahova, care îți promit că dacă n-au telefonul la care râvnești "îl comandă" ei la "nește tovarăși" în Germania? Bine, acum faza asta s-a cam subțiat pentru că pulimea nu își mai dorește altceva în afară de "samsunge" și "aifoane", deci nu mai e mare șmecherie de ales.

Să revenim la crucea noastră cea furată. Există deci ceva hoți care îți caută în țintirim o cruce eventual brănduită cu nume la fel, sau doar materialul, dimensiunea și culoarea sunt criteriile de selecție?

Și pe bune, ăia de le cumpără chiar își pun numele rudelor decedate pe chestia aia, ori cumpără cruci la kilogram ca să paveze bătătura sau să le vândă la fier vechi? Acum mă gândesc că scena cu răstignirea lui JC între cei doi hoți a avut alt efect decât cel scontat. Poate că mesajul recepționat de unii a fost acela că cea mai bună cruce nu-i aia făcuta cu mânuța proprie ci aia de furat.

Lăsând blasfemiile la o parte, faptul că se fură monumente funebre este totuși un lucru bun. Pietrele funerare antice romane de la Adamclisi au ajuns pive și adăpătoare pentru animale. Așa este firesc. Civilizațiile se succedă, religiile se ridică și se prăbușesc dar utilul rămâne etern.

marți, 28 ianuarie 2014

Maica Tereza, frumusețea spirituală și alte aberații somptuoase


Observ cu tristețe că cei 2014 ani de crest-cinism și-au pus grotesc amprenta asupra psihicului colectiv plăpând. Unul dintre miturile urbane creștine vorbește despre frumusețea și curățenia interioară, independentă sau mai degrabă în disprețul, ba chiar în ciuda esteticii fizice și a igienei corporale. Cu alte cuvinte, fericiți cei săraci cu duhul, urâții, diformii și nespălații, că ei vor moșteni pământul. Din nefericire, viermii acestor putrede învățături au făcut muște verzi care ne bântuie prezentul.

Este adevărat că frumusețea pare o chestie subiectivă, dar despre urât, diform și endemic jegos nu cred că sunt prea multe neînțelegeri. Pentru mine este clar că proporționalitatea, numărul corect de organe umblătoare ori simțitoare, funcționalitatea, precum și dispunerea lor acolo unde majoritatea le are, este o normă suficienta pentru frumusețe. Sau ca să o luăm invers, frumusețea este lipsa urâțeniei.

Și aici intervine învățătura care mă obligă să cred că o persoană diformă, urâtă, disproporționată este, atenție - musai - frumoasă sufletește. Din falsă politețe se mai introduce în locul lui „musai”, un "poate" pe ici colo în conținutul frazei a cărei sens este clar cel anterior.

Nu, eu nu pot să fiu de acord cu o asemenea aberație somptuoasă. O persoana urâtă, diformă, are la interior un ego la fel de strâmb. Dacă i-a fost amputat un membru mai demult, tot de atâta vreme i-a fost ciuntit și sufletul. Într-un trup stâlcit spiritul se înghesuie cum poate, luând forma vasului. Cu cât este amfora mai ciobită cu atât mai multă mizerie se scurge vizibil la exterior.

Reacția firească la resimțirea minusurilor, a pierderii integrității, pe scurt la conștientizarea alterității fizice este deprecierea, coruperea, întunecarea ego-ului. Reciproca poate funcționa sau nu, în sensul că un om frumos este posibil să fie urâcios pe dinăuntru, dar atenție, s-a născut cu toate șansele să fie frumos, în timp ce slutul s-a născut pocit, cu toate șansele și motivele sa devină urât sufletește.

Un cocoșat te va urî întotdeauna pentru că ai coloana dreaptă, o va face instinctiv, visceral, fără drept de apel. Bineînțeles că nu o să recunoască niciodată. Ba mai mult, societatea te va condamna și pe tine la minciună forțându-te să-l iubești deși singura ta reacție naturală este scârba.

Vreți un exemplu în care mintea v-a spus sau a încercat să vă avertizeze asupra urâțeniei cuprinsă în urâțenie, dar ați fost prea manipulați ca să reacționați?
Maica Tereza, minciuna caritabilă a secolului XX, este dovada ce-a mai la îndemână, dar cu atât mai greu de înțeles  a faptului că binele nu învinge decât în filme și că happy-end-ul este o găselniță cinematografică americană.

V-am dat special primul link către o pagină unde babornița pitică, neagră la chip și suflet, este catalogată ca om frumos. Asta văd cei care cred și nu cercetează. Asta văd ceea ce vor alții să se vadă. Nimeni nu scrutează dincolo de perdeaua de fum mediatică propagată de Vatican. Nimeni nu vrea să vadă că maimuța fraudulos sanctificată, a fost o sadică obsedată de suferință, care nu a făcut nimic bun pentru cei săraci și bolnavi.

În timp ce Maica Tereza lua bani de la giganții escroci financiari ai lumii și călătorea prin lume cu avioanele lor private, la Calcutta în India unde se presupunea că era sufletește ancorată, "miloasa soră" doar a mărit numărul de locuri în care ziariștii să poată filma cum mor bolnavii săraci pe saltele jegoase întinse direct pe podea. Pe ei îi ajuta cu rugăciuni și latrină comună, iar ea a sfârșit îndopată cu morfină într-un spital de lux.
Așa-i că v-am amețit? Și după ce v-am plimbat printre toate cele de mai sus, dacă vă mai spun că eu nu cred în suflet, o să mă credeți tâmpit.
Ia analizați puțin, ce faceți acum, gândiți nu-i așa? Aveți minte și manifestați conștiință de sine. La ce v-ar mai folosi sufletul, o noțiune filozofică scornită de antici? La ce e bun acest așa zis suflet inventat taman pentru a sluji drept monedă de schimb, obiect de șantaj, sau motiv central religiilor?

Dacă aveți minte, răspunsul vine singur: la nimic!

Iarna în buze

Oameni buni, a crescut inima în mine cât o plăcintă cu foi. Bulgărești foile, evident. Sunt atât de mândru că sunt buzoian că nici nu știu cum să vă desenez ca să puteți înțelege și voi.

Păi măi fraților știți voi că Buzăul este ombilicul pământului, mana cerească și prima de vacanță a jurnalistului plăpând? Păi unde în altă parte îl mai ia vântul cu microfon cu tot pe sus și unde în altă parte se mai înfige cameramanul live în troian, la modul cel mai profund?

Unde sunt cutremurele mai meseriașe și cu epicentre mai diverse decât la noi la Buzău? Nu-mi spuneți de gălățeni că aia pe Richter sunt minori și nu mă îmbrobodiți cu Vrancea, că la ei bubuie dar ne zgâlțâie pe noi.

Tot Buzău-i fruncea băi! Aici s-a înfipt laleaua în brânză și maiul în unt. Aici bat vânturile la bucile Bărăganului, de se cutremură țâțele Comisoaiei, aici te pișă Ilie pînă te inundă și mai ales aici se formează viscolele care sperie bucureștenii.

Până și etimologia numelui este grăitoare. Numele ”Buzău”, după istoricul Vasile Pârvan, își are originea în radicalul tracic "Buze".

Deci Buzăul înseamnă buzele țării tovarăși. Aici e jalea Jaga Jaga, aici e vesel Pinguinul, aici se fluieră a pagubă și tot aici se pune cel mai tare bot!

Da, Buzăul este centrul muii naționale, mândria țării pe hârtie și în realitate bătaia sa de joc.

Aici este locul unde sinistraților li se distribuie apă deși sunt înconjurați de tone de apă sub formă de zăpadă.

Aici este locul unde DN2 E85 este ținut închis aproape fără motiv în condițiile în care au fost instalate parazăpezi iar ninsorile au fost mai reduse decât acum doi ani din punct de vedere cantitativ.

Aici este locul unde se cultivă și se propagă panica, locul unde se inventează crize, unde pare că e normal să dispară toată drojdia, făina și uleiul din comerț pe motiv că nu mai ajunge pâinea de la producători. Asta într-o singură zi. Fragil sistem de stocuri trebuie să aibă Kaufland, Penny, Profi și restul, dacă o ninsoare de două zile le-a lăsat cu anumite rafturi pustii!

Aș vrea să văd și eu un plan anticipat și coerent de intervenție al autorităților și aș vrea să văd un instructaj către populație. Aș vrea să văd pe banda galbenă a știrilor șoc o listă cu numere de urgentă, centru unic, centre teritoriale, liste cu obiecte si alimente cheie pentru supraviețuirea sub nămeți. Poate că așa or să realizeze toți locuitorii de iglu-uri cu etaj din Buzău, că fără curent, gaze și lemne de foc, un pachet de biscuiți e mai valoros decât un kil de făină.

 

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Perfectul flaușat

Am cinci perechi de șosete groase din bumbac flaușat pe care le ador. Sună a ceva fetiș cu șosete? Nu este.

Șosetele astea groase și bune le-am cumpărat acum multi ani de la magazinul unei doamne naționaliste. Doamna nu vinde decât textile produse în România. Așa vrea ea și nu mi-a ținut niciodată un speech despre chinezării sau turcisme. Pur și simplu doamna iubește marfa româneasca. Ei bine cele cinci perechi de șosete fiind favorite sunt și cele mai purtate. În ciuda acestui aspect ele sunt singurele perechi de șosete din sertar care arată aproape ca noi.

Le-am studiat destul ca să vă pot spune că Ciserom a găsit formula flaușatului perfect, ceva bumbac  mercerizat de înaltă calitate, cu o inserție extrem de fină de fibre sintetice care ași paria că nu sunt nylon5 ci mai degrabă kevlar. Ieri am dat o raită la magazin după șosetele favorite și doamna mi-a spus întristată că nu se mai fac.

Cum adică, dar de  ce că erau așa bune?! M-am rățoit eu revoltat.

Tocmai asta e buba mi-a șoptit doamna confidențial. Cei de la Ciserom Sebeș au realizat că odată epuizate primele loturi și apoi încă un val, nimeni nu a mai comandat astfel de șosete. Se pare ca taman din motivul că nu se strică nimeni nu revine să mai cumpere altele. Uite chiar și dumneavoastră recunoașteți că ultima pereche de șosete din acest model le-ați cumpărat acum câțiva ani. Din ce credeți că au trăit șosetarii patriei până acum? Clar, de asta nu se mai fac flaușatele dumneavoastră favorite.

Am plecat de acolo bolborosind indignat. La naiba, asta este a doua pierdere de acest gen. În urmă cu ani fabrica Someșul scotea niște pulovăre din 70% lână și 30% poliamidă aproape indestructibile prin uzură. Nu am mai găsit așa ceva de mult. Și acum ăștia cu șosetele. E prea mult...

De ce Ciserom, de ce?! Dacă nu mai ai vânzări loco, de ce nu scoți de pe piață șosetele ălora de la Adidas și Kappa care pe lângă flaușatul tău perfect sunt șervetele de șters la cur? Sau de ce nu inițiezi o colaborare cu Tudor Chirilă? Eu în locul lui, contra unei cantități modice de șosete aș schimba imediat textul la melodia aia cu fugitul de răspundere la mare.

Parcă aud refrenul cântat până la epuizarea lățimii de bandă la radio douășunu:

Perfect flaușat
Fără tine
Nu mi-e bine
Când gerul vine...

Nu vrei, nu?! De ce Ciserom, de ce?!

PS: Ăsta nu e un adevertorial, să fie clar. Este doar opinia unui cetățean revoltat și profund frustrat de absența șosetelor minune fără de care or să-i înghețe tălpile prin delegații. Dacă Ciserom citește postarea asta și mai are câteva perechi pe stoc, plătesc dublu pe ele, numai sa mi le vândă!



 

vineri, 24 ianuarie 2014

Horror

guest-post caciulagalbena


Om născut in citadela lumini pășește pentru prima oară în afara orașului său la vârsta de 20 de ani.
Sălășluirea in amintiri să rămână în amintire, își spune pentru a învinge reticența pașilor. Rațiunea formată  în siguranță se luptă cu alegerea lui. Despărțirea logicii de dorință nu le face pe vreuna din ele să dispară, două voci acum guvernează mintea, iar o a treia ce sugerează șederea si ascultarea bătăliei lor parcă este cea mai dulce.
Mișcarea încetinită nu se oprește vreodată și frica că  se va îndepărta până la punctul de rupere de ce cunoscuse este depășită de realizarea că tot ce a fost încă se află în el pentru a fi revizuit oricând.
Automatismul format in ultimele trei zile de mers îi permite sa nu sacrifice viteza sau corectitudinea direcției în timp ce în fața ochilor săi trecutul își face dansul de chemare. Imersat intr-un prezent ce promitea un viitor în continuarea trecutului la invocarea amintirilor fericite platitudini își făceau apariția. Detașarea catalizator al adevărului căci ce păstrase drept trofee ce îi pot justifica existența de om iubit și iubitor se dovedesc a fi făcute dintr-un ieftin plastic ce cu ușurință pot fi dezmembrate de o interpretare pragmatică.
Drumul nu se oprește, dar el stagnează. Rostește în neîncetare fragmente din fragmentele de memorii, fiecare gând se șterge de sentiment promițând goliciunea cu o viteză care îl dezarmează.

Oraș citadin al lumini doar în definiție căci în al său trai denumirea nu a fost justificată. Este în genunchi cu mâinile atingând pământul si doar o săritură în dreapta lui i-ar oferi evadarea. Prăpastie, mașini, lupi ce așteaptă îndemnul de atac nu contează, el pierdut în trecut doar instinctiv că o săritură în dreapta i-ar oferi pierirea.
Te implor și dacă ești capabil să mă auzi ești capabil să mă ajuți, o singura imagine să îmi păstrezi care să poată să îmi arate că într-un moment viziunea mi-a fost clară și luciditatea a fost ce a guvernat  a mea mișcare.
Rugile par să nu îi fie răspunse. Trecutul este pierdut și justificarea prezenței lui ștearsă.
Contemplarea pieririi  nu este o căutare ci o ascultare. Brize nu se simt, sunete șterse în formarea ambianței. Așteptarea notei finale și precum viața până acum s-a desfășurat prin atribuirea semnificației în banal la fel va fi luată și alegerea. Așteptarea este scurtă.
Păsările cântă versuri ce el le înțelege.

joi, 23 ianuarie 2014

Bumerang

In alta ordine de idei este binecunoscuta rezistenta deosebita la foc a mistretului, in special daca il lasi sa-si revina dupa ce ai tras si a cazut (am fost nevoiti sa urmarim un mistret lovit in intestine cale de mai bine de 20 KILOMETRI pina l-am putut ajunge si recupera; in locul in care pierdeam urma reuseam sa o regasim cautind fragmente de intestin agatate prin lastari. Cind l-am gasit, inca mai TRAIA, incercind sa se intoarca catre noi; la eviscerare nu am mai gasit nici un intestin in el).”
         
radu
Membru activ

Mesaje: 113
Membru din: 09Dec 2005, 07:14
….................................................................................................

Domnul scund, slab, chel și ochelarist își lăsă geanta mare de voiaj pe podea, se așeză și punse reportofonul pe masă. Aruncă o privire neajutorată împrejur și gustă din paharul de apă pe care gazda sa, un domn foarte înalt, foarte solid, cu o moacă de boxer, i l-a așezat între timp în față. Ochelaristul își drege vocea și vorbește către reportofon.

- Ne aflăm la cabana de vânătoare a domnului R.  Am convenit cu dumnealui că la transcrierea înregistrarii, oriunde voi întâlni în text verbul „a vâna” am voie să îl înlocuiesc cu „a ucide” după plac. Să începem deci interviul cu motivația. Spune-mi vânătorule, de ce ucizi?

- Ucid ca să uit de problemele cotidiene, ucid ca să mănânc, ucid ca să păstrez balansul între specii. Ucid pentru trofeu, ca să mă simt om, stăpân al lumii animale, omul zeu.

- O clipă. Să ne ținem încă puțin de motiv. Care este treaba cu trofeul?

- În trecut doar un efect secundar al crimei, trofeul a devenit azi pentru unii scopul în sine. Înainte ,omul ucidea numai ca să mănânce, apoi ca să manânce și să se laude cu ce mănâncă, ca să spfârșească ucigând numai pentru laude. Câteodată și eu mai ucid ca să mănânc. Foarte rar ce-i drept. Vânătorul este acel om care, daca  nu poate mânca din ce ucide, atârnă pe pereți.

- La ce te ajută? Nu ți se pare brutal, sângeros, primitiv?

- Este un sport. Ucisul mă relaxează. Cu cât este omorul mai violent, cu atât efectul de relaxare este mai palpabil, mai persistent. De la adrenalină.

- Ai putea să joci fotbal sau tenis ca să obții același efect.

- Amice ești un idiot impertinent! Compari pușca cu racheta de tenis? Nimic nu seamănă cu senzația uciderii. Practic acest lucru te scoate din rolul de victima. Ucide ceva măcar cât tine de mare și nu te vei mai simți o pradă. Prin ucidere creezi o legătură unică cu victima. În momentul în care o alegi simți o energie, o senzație limită. Devii victimă dar și ucigaș. Odată ce apeși trăgaciul încetezi să te mai simți victimă. Tot ceea ce faci după aceea cu leșul te distanțează și mai mult de vreun sentiment de vinovăție. Dacă privești pe peretele din spatele meu, cred că se vede la loc de cinste capul acela de urs. Te întrebi cum de a rămas numai osul curat din el. Evident, l-am fiert ore întregi până a căzut toată carnea de pe el. Trupul l-am lăsat fiarelor pădurii. Prada trebuie împărțită cu natura din care a fost smulsă.

- Dar suntem animale superioare, nu avem nevoie...

- Uite ce e reportere, tu poți să te crezi animal superior, ba chiar erbivor. Dacă ești adeptul lui Darwin știi că există atât evoluție cât și involuție. Dar atunci nu te mai mira că toți te fac bou. Eu cred că Dumnezeu m-a creat după chipul său ca să pot ucide tot ce-mi place sau ce nu-mi place în jurul meu. Ia o arma în mana sa vezi cum îți cresc gheare de leu instantaneu. Uite, probează asta! Ai grijă că e încărcată.

- Mm, nu e rău, nu e rău de loc. Chiar simt energia aceea... Știi ceva domnule vânător? Ai un cap deosebit de interesant. Leonin, as zice.

- Hei, lasă siguranța la loc! Nu-mi place sa fiu ațintit nici măcar în glumă cu o armă încărcată!

- Nu glumesc, dacă nu faci ce îți spun te împusc în față. Clar? Acum stai jos și bea carafa aia de apă!

- Poftim? Dar sunt doi litri acolo!

- Vrei să renunț la legătura abia creată între noi? Sigur că nu vrei. Așa, acum mai toarnă-ți un rând. Ia și astea!

- Laxative, pentru ce? Eu n...

- Sper că nu intenționezi să mă refuzi. Pur și simplu nu pot accepta „nu” drept răspuns. Știi, că posibil erbivor eu m-aș  asemăna mai curând  cu catârul decât cu boul. Ia pastilele alea. Toate. Acum!

- Ok ok, le iau. Nu înțeleg ce dorești de la mine, oricum nu e târziu să lași arma jos și să vorbim.

- Ajunge cu vorba. Ce ai pe țevi?

- Poftim? Ah, două sauvestre.

- Bine, mai bea o cană de apă! Bea!

După o oră de stat sub amenințarea armei, vânătorul arată ca dărâmat. Cu glas livid cere voie să meargă la wc. Surprinzător, cuvântul wc devine ultimul său cuvânt.

Focul de armă îi face pieptul franjuri și îl proiectează în perete. Ceafa i se înfige cu un trosnet ud într-un corn de căprior. Al doilea glonț care îl lovește în gât sfârtecă coloana vertebrala dând prilej trupului mătăhălos sa se despartă cu o jerba rubinie de capul cu ochii încă larg deschiși.

Ramase fără control, sfincterele trupului se relaxează instantaneu. Încăperea se umple de sânge, fecale urină și miros de fum și frică. Domnul mic slab și ochelarist nu se teme nici nu se scârbește. Iese din încăpere doar ca sa revină după câteva minute cu un cazan pe care îl umple cu apă și îl pune pe aragaz. De afară se aude un câine lătrând, Ochelaristul se uită la peretele cu trofee stropit cu sânge și  urlă ca o fiară. Afară câinele tace și se uită la ferestrele întunecate ale casei stăpânului. Îl simte și totuși nu. E acolo dar nu chiar. Părul i se ridică pe ceafa dar tace.

Din casă răzbat intermitent ciocănituri, zgomot de vase, sunet de bormașină. Ferestrele fulgeră de câteva ori în lumina blițului apoi ușa se deschide si se închide în spatele unei siluete. Străinul stă în prag cu geanta puțin mai umflata ca la sosire. Lentilele ochelarilor săi lucesc în lumina lunii când se întoarce către ușa. Ezita o clipa apoi o lasă deschisă larg.

- Prada trebuie împărțită cu natura,  zice el

Câinele blegește urechile și bagă coada între picioare. Adulmecă aerul. Miroase a stăpân și a moarte. Străinul trece pe lângă el, apoi se întoarce și îi spune:

-Vino!

Câinele îl urmează. Stăpânul nu trebuie contrazis niciodată.

miercuri, 22 ianuarie 2014

Între Sodoma și Șaorma

Există două chestii care mă calcă pe nervi de ceva vreme dar de care n-am reușit până acum să înjur separat organizat. Leidiz, jentălmeni și ce oț mai fi între ei, vă prezint două marotele mele: Sodoma și Șaorma!

Argumentul Sodoma se administrează ca supozitor pe cale orală în discursurile homofobe iar Șaorma se îndeasă pre cur de către nutriționiștii TV drept exemplu suprem de mâncare dăunătoare.

Sodoma este povestea aia din Biblie în care îngerii vin la casa lui Lot, ca să-i pedepsească pe locuitorii cetății. Din start aflăm că motivul pentru care înaripații au venit să distrugă cetatea, a fost răutatea care exista în acel loc. Forma exactă de răutate nu este menționată în povestea asta, dar apare mai târziu sub varii forme de ignorare a hachițelor Bărbosului Suprem.

Să subliniem deci această bucată importantă de informație:
În cazul Sodomei, în Biblie, Geneza 18, se poate citi că Dumnezeu a decis să distrugă orașul înaintea tentativei de viol asupra îngerilor, care fuseseră trimiși acolo tocmai pentru a executa misiunea. Deci toate vrăjelile motivațional moralizatoare ulterioare sunt frecții cu carmol la un baston de orb.

Mai mult de atât, dacă în tentativa de viol au fost implicați majoritatea locuitorilor, este clar că violatorii erau heterosexuali, pentru ca homosexualii au fost și sunt o minoritate sexuala de 5-7% din populație

Să admitem că violatorii făceau totuși parte din acel segmnet de populațiune. Atunci de ce le mai sugerează Lot agresorilor să le ia pe fiicele sale la ștangă în schimbul îngerilor? Nu are sens în cazul în care ăia erau pe invers. Ori poate erau atacați de lesbiene?

Și ca ultimă dilemă, din vagi informații biblice, îngerii ba au, ba nu au sex. După mine ei sunt un fel de roboței pe care Ihave îi trimitea ba după țigări ba cu o bârfă mică, ba să ucidă pe careva. Dacă îngerii nu aveau gen și mai mult, erau personaje non umane, cazul devine interesant. De pildă în Nigeria un bărbat poate fi închis 14 ani dacă face sex cu un alt bărbat, dar dacă face sex cu mașina de spălat probabil va fi achitat. Cred că România nu e departe de Nigeria. La noi opinia publică spălată religios pe creieri pare a fi fericită să accepte în rândurile normalității bărbați și femei care nu fac sex deloc, decât bărbați care fac sex cu bărbați și femei care fac sex cu femei.

Sex sex și iar sex. Dar unde este cuvântul sex în pilda cu Sodoma, în care nu văd decât o poveste tragică despre cretinul de Lot, familia lui disfuncțională și intenții de viol reprimate zeiește prin genocid?! Să confunde oare Biblia violul cu sexul liber consimțit? A da, o face de multe ori.

Și apoi ce set de valori familiale ne învață Biblia prin exemplul lui Lot? Păi poamele alea de fete ale lui, odată scăpate de mă-sa, îl îmbată pe boșorog, fac sex cu el și rămân borțoase. Și acesta nu e primul sfânt incest din biblie și nici ultimul. De exemplu copiii lui Adam și ai Evei erau frați, iar Eva singura femeie din lume. Nici nu vreau să mă gândesc ce-a fost la pasărea ei. Am bănuiala că Abel era un pic gay cu toate legumele și fructele lui de raw vegan. Și tocmai pe el îl plăcea Dumnezeu, ceea ce mă duce la concluzia că Dumnezeu era gay.

Adică zău, Dumnezeu avea clar scârbă de femei, că pe Maria a lăsat-o borțoasă fără măcar să o atingă, pe alea la ciclu nu le lasă nici acum la biserică, iar pe alea de le plăcea un pic viața punea sa fie ucise cu pietre. Să-ți tot crești copii în valorile familiale biblice, exact cum zic adepții ei. Cum se face că taman oamenii ăștia au o problemă cu homosexualitatea?

Și acum despre îngrozitoarea scârboasa, mizerabila, abominabila Șaorma:
Această reprobabilă mâncare provine tot din Orientul Mijlociu. După cum toată lumea știe (crede și nu cerceta) Șaorma este interzisă prin Biblie. E definită drept „urâciune” prin același concept ca și „păcatul” Sodomei. Șaorma e ca o femeie musulmană condamnabilă la grătarul etern pentru că i s-a văzut cotul sau pentru ca s-a dat cu fard pe cei doi cm vizibili de ten.

O șaorma clasică poate conține: carne friptă cartofi prăjiți, varză, roșii, usturoi, sosuri. Toate astea sunt strâns și pervers forțate să se întrepătrundă sub strânsoarea unei lipii.

Blasfemie! Carne amestecată cu cartofi și varza?! Oroare! Conform lui Dumnezeu & Mencinicopschi asta e mai păcat decât să amesteci bumbacul cu poliester și sarea cu piper.

Orice nutriționist îți va spune cu scântei în ochi că Șaorma este nesănătoasă, imorală, hidoasă, că e fast-food, junkfood și alte treburi cu food pe fund. Acum, după atâta marketing negativ o parte dintre bipezi chiar or să creadă că Șaorma e răul culinar suprem și nu se v-or mai atinge în veci de dânsa.

În schimb or să meargă acasă și or sa trântească pe grătare niște țâțe de pui și gâți de porc, pe care or să le logodească cu cartofi pai, pâine, muștar, ketchup și salată de varza.

Ma scuzați că astea sunt mai mult sau mai puțin ingredientele unei șaorme, dar probabil alinierea lor pe farfurie sau servitul în cadrul domestic le face mult mai sănătoase.
Vedeți ce asemănare este între Șaorma și Sodoma?! Prezentarea prieteni, interpretarea imaginii.

Închei cu concluzia că Dumnezeu a comis o greșeală. Dacă era șmecher cu adevărat trimitea în Sodoma pe Îngerii lui Charley. Puneau alea violatorii hetero cu botul în țarână prin forță brută și făceau hetero din homosexuali doar arătându-le șaorma.

luni, 20 ianuarie 2014

Vând submarin - Bateriile nu sunt incluse


 
Delfinul este singurul submarin al Forțelor Navale Române, sau mai curând ar putea fi submarin dacă ar fi capabil să intre în imersiune. Din cauza că nu are baterii este forțat să plutească la suprafața apei în portul militar Constanta. Delfinul este singura piesa din flotă care s-ar bucura dacă ar fi scufundată de Băsescu.
Ar putea fi singurul submarin românesc chiar dacă odată ajuns sub apă ar funcționa cu pedale precum tancul unic din bancurile cu albanezi. Din păcate Delfinul, de altfel o bucățică de tehnologie rusească destul de bună, nu vrea să funcționeze fără acumulatori. Elicea i s-a oprit în 1996 deși a fost fabricat în 1985. De atunci ruginește așteptând ca cineva să-și aducă aminte de el, stând fără teamă dar și fără speranță, ca un vibrator uitat în sertarul unei frigide.

Prin 2007 Marius Tucă scria despre planurile de a resuscita monstrul de oțel negru căptușit cu cauciuc. Nu s-a întâmplat însă nimic. Timpul a trecut și o să mai treacă în ciuda câte unui articol care arareori scapă în presa scrisă sau virtuală.
Apoi, undeva în viitorul nu prea îndepărtat o să citim pe okazii.ro:

"Vând submarin clasa Kilo. Bateriile nu sunt incluse."

sursa foto



vineri, 17 ianuarie 2014

59 de motive să mă simt oprimat de religie

V-ați simțit vreodată victime ale religiei? Dacă nu, ori sunteți religioși ori sunteți niște legume.
Scriu asta deplin conștient că pe unii deja v-am pierdut de cititori, dar știți ce, nici nu-mi trebuie astfel de cititori. Scriu postul ăsta iritat de sutele de comentarii sexiste, homo-fobe, rasiste sau xenofobe ce împânzesc internetul.

O scriu pentru că mizeriile menționate mai sus au un singur numitor comun și anume religia. Toată ura din lume se varsă în numele lui Dumnezeu. Și după ce ura divină se prăbușeste în capul meu cu greutatea a mii de tone de roca, sunt întrebat candid de ce sunt așa de furios, de vehement, ce am cu popii și cu bunul, iubitorul Dumnezeu.

Sunt bătut cu biblia peste gură și apoi întrebat dacă i-am priceput semnificația. Astea toate se întâmplă într-o țară laică din Europa secolului XXI. Dar oare chiar coexistă România cu secolul ăsta sau se scufundă lent în obscurantismul evului mediu? Este România un stat laic? Dar european? Aș spune că nu, doar privind în jurul meu.

Da, sunt furios. Am 59 de motive să mă simt oprimat de religie pentru că:

1. Am fost botezat în biserica creștin ortodoxă română fără să fiu consultat, făcut membru înainte de a putea vorbi sau merge. Nimeni nu m-a întrebat nimic.
 
2. Biserica refuză să mă dezaboneze de la creștinism. Nu pot să dau sign out, nu pot să trec mesajele bisericii ortodoxe în spam. Motivul este acela că numărul de nume la catastiful botezaților este numărul de membri ce le permite să pretindă bani de la stat. Că biserica ortodoxa pretinde bani în numele meu, mă deranjează serios.

3. Afirmația tot ce e scris în Biblie este adevăr de necontestat, mi-a bulversat gândirea. Nu doar copilul născut din fecioară sau învierea mi-au făcut logica pilaf, dar fazele cu lumea creată în șase zile și Potopul lui Noe m-au handicapat pe veci la geografie, materie la care n-am priceput de ce nu-mi poate arăta nimeni pe hartă locația precisa a Edenului și de ce Himalaia e mai înalt decât Ararat.

4. Am fost îndopat cu părțile "frumoase" din Biblie - David și Goliat, Isus și Maria, Bunul Samaritean, dar nu și încurajat să o citesc ca pe oricare altă carte și posibil din cauza asta am crescut cu lacune substanțiale în cunoștințe.

5. L-am visat pe dracul pe la cinci ani, gata să mă ia în furcă pentru că n-am fost cuminte. O fi având oare legătură cu faptul că bunicul mă obliga sa mă uit la imaginea iadului zugrăvit la intrarea în biserică?!
 
6. Omiterea invitării unor copii la aniversările mele până în adolescență pe motiv că părinții sunt adventiști, penticostali, etc.
 
7. Am fost mereu pistonat să spun rugăciuni înainte de a mânca, culca, bea,  apoi "doamne iartă-mă" imediat după consumarea unei plăceri cât ar fi de mici. Uneori mă întrebam dacă n-ar trebui să spun o rugăciune pentru că respir.
 
8. Mi s-a spus ca hamsterul nu poate merge în rai. Da știu, sunt cu capul, dar câți dintre voi nu v-ați revoltat la ideea că dacă există o viață de după, nu o să vă întâlniți niciodată, dar niciodată cu cățelul vostru favorit? În plus la ortodocși exista doar doua variante. Pai dacă nu vine hamsterul meu cu mine în rai, atunci e clar că o sa ardă în Iad. De ce, de ce, când el a fost un animăluț așa de blând și bun?!
 
9. Fiindcă mi s-a spus că rudele mele ne-religioase ard în iad, pe la șase ani și eu deja aveam o idee despre cum arată acel un cuptor infernal din picturile de la biserică.
 
10. Pentru ca mi s-a spus că toți copii care nu sunt botezați merg în iad, treabă care m-a speriat și îndurerat teribil când vecinei mele i-a murit fetita în vârstă de o lună. Era așa mica, frumoasa și nevinovată, încât am avut coșmare cu ea arzând în flăcări.
 
11. Pentru că multă vreme n-am reușit să stau mai mult de cinci minute in cada cu apă fierbinte, din cauza asocierii ei cu cazanele cu smoală din iad.
 
12. Pentru că mi-a fost multă vreme frică să duc gunoiul nefiind absolut sigur că ghena de gunoi nu e taman acea Gheenă!
 
13. Pentru că asistând la un botez în calitate de naș, eu copil cu alt copil-sugar în brațe, am fost obligat să răspund la interogatoriul ăla cu 'Te lepezi de Satana?!”
 
14. Pentru că mi s-a spus ca Satana la posedat pe fratele meu n-am mai vrut să dorm cu el în pat, deși bietul de el fusese lovit la cap de o bicicletă în timp ce fugea de un câine. Azi mi se pare o reacție la trauma fireasca faptul că atunci se trezea noaptea urlând. Sincer, cred că eticheta de „posedare” a afectat negativ relația cu fratele meu.

15. Din cauza că mi s-a spus de mic că cine înjură e posedat l-am suspectat pe bunicul din partea mamei că este Dracul. De fapt bunicul era doar un bețiv bătrân care mai dădea cu dumnezeii de pământ când nu era lăsat sa doarmă, de pioasa mea bunică.

16. Pentru că am fost oprit să calc pe furnici sau gărgărițe cu replica; "se spune în Biblie: trăiește și lasă să trăiască ", sau că “sunt și ele niște suflete”, ca mai tarziu să fiu pus să călăraresc porcul proaspăt torturat la Ignat și apoi să mi se servească faza cu hamsterul. Treaba asta a creat în mine un fals conflict: care ființe sunt bune și care rele?!

17. Pentru că mi se cerea să judec oamenii după criteriul dacă sunt creștini ortodocși sau nu. Toți ne-ortodocșii erau niște oameni foarte răi, inclusiv vecinul meu adventist deși îmi dădea bomboane fără să spun poezii.

18. Pentru că mi s-a zis că Dumnezeu are un plan cu mine, ori de câte ori viața mi-a dat una peste ochi. Nu știu ce plan divin a fost și cui a folosit ca eu să cad de la etajul unui bloc în construcție și să-mi fac o gaură cât o monedă de 50 de bani în cap. În mod clar nu m-a ajutat la priceperea Planului” nici remarca mamei: „dracu te-a pus să te duci acolo?!”
 
19. Pentru ca am fost învățat să-i iert pe cei care m-au lovit, pentru că așa a zis JC că trebuie procedat, pentru că și el a iertat pe cei care nu știau ce fac, pentru că a zis „dacă ai fost lovit întoarce și celălalt obraz”, ca nu trebuie sa ripostez pentru că cei care ridica sabia, de sabie vor pieri. Până m-am prins singur că la pumni se răspunde cu pumni și eventual un cap în gură a fost nasol și mi-a curs borșul din nas de multe ori.
 
20. Pentru ca mi s-a spus că dorința de a muri e mai rea decât moartea. Adică iadul la pătrat pentru dispozițiile tale bacoviene Radu Boy
 
21. Pentru că după gluma mea de sinucidere infantilă cu cinci buline de diazepam mi s-a zis că dacă izbuteam aterizam direct în Iad, și faptul că s-au rugat pentru sufletul meu, clădind în mine senzație de vinovăție taman când aveam mai mare nevoie de sprijin emoțional.
 
22. Pentru că am fost forțat sa pup ani de zile mâini, cruci, icoane pe care le pupaseră alte zeci de oameni, și oroarea maximă, să mi se dea împărtășanie cu aceiași linguriță care umblase prin nu știu câte guri.
 
23. Atunci când am refuzat sa pup mâna unui popă, mama a făcut criză, a vorbit despre regretul de a mă fi născut, m-a tratat cu privirea aia cu care se uita la știrile cu criminali și teroriști. A susținut ca am făcut-o de ras și s-a plâns tuturor rudelor și vecinilor.
 
24. Adult fiind m-am trezit de câteva ori din somn stropit cu agheasmă de către mama, cu explicația că gestul a fost făcut ca sa-mi refac viața și sa mă întorc pe calea ce-a dreapta. Părea destul de speriata de reacția mea și nu prea convinsa ca așa sar din somn oamenii udați cu apă.

25. Pentru că religia își arogă dreptul să-mi conteste mie capacitatea de a gândi, îmi critica modul de viață dar nu suporta nici un fel de critica din partea mea.
 
26. Religia inventează păcate care nu sunt în minunatul ei îndreptar numit biblia și apoi mi le servește nemestecate. Astfel fumatul deși nu apare în biblie nicăieri este considerat păcat.
 
27. Am fost admonestat de mama pentru că am pus mașina de spălat duminica sau în nu știu ce zi cu pomeni, dar la modul acela cu blesteme, tânguieli și delir mistic despre păcate mortale, zoaie băute de morți și demoni.
 
28. Am fost admonestat de străini pentru ca am intrat într-o biserica fără să închin. Degeaba am explicat că sunt turist și că dacă ei or să se ducă într-o moschee nu or să dea cu fruntea de pământ. Au continuat sa boscorodească până am părăsit locul.
 
29. Sunt nevoit sa înfrunt dezgustul și exclamațiile de reprobare ale unora când mă declar ateu.
 
30. Am fost nevoit sa fac analize de risc măcar câteva secunde înainte să completez rubrica religie pe diferite site-uri, sondaje sau în CV-uri.
 
31. În armată am fost dus încolonat duminica la biserica, deși am încercat sa spun ca nu sunt credincios. În actele de recrutare figurezi ca ortodox? Da, dar știți... Marș la biserica imediat păcătosule!

32. Am fost făcut prost în public pentru că am afirmat ca nu cred în Dumnezeu și am fost făcut idiot de oameni cu care doream o discuție pe cu totul alte teme.

33. Am fost amenințat cu iadul de către străinii cu care n-am vorbit în viata mea, sau mi s-a urat sa mor în chinuri, bolnav de cancer și să fiu mâncat de viermi încă de viu, pentru ca nu cred în Dumnezeu. Foarte creștinesc comportament, zic eu.

34.Am indurat abordări de la evangheliști atât la ușa mea cat și prin casele rudelor, unde am fost forțat sa îndur un minim de conversație despre Dumnezeu din politețe prosteasca.

35. Am fost criticat de colege de munca pentru ca mănânc de dulce, de la adventiști, musulmani etc.

36. Am fost admonestat de colegi sau rude pentru ca am dat bună ziua în loc de Cristos a înviat, murit, înălțat etc. și pentru ca nu am încheiat discuțiile cu doamne ajuta.

37. Ca să nu fiu numit măgar am îndurat toate ritualurile de pe la botezuri nunți și înmormântări.

38. Am fost numit agresiv sau intolerant doar pentru că mi-am manifestat convingerile în spațiu public, deși religia nu se sfiește să facă acest lucru din stradă până la mine în pat.

39. Am fost numit eretic și păgân fără suflet pentru că n-am vrut să sărbătoresc creștinește Crăciunul ori Paștele.

40. Am fost făcut ipocrit pentru că am sărbătorit Crăciunul și învinuit că mi-a și plăcut.

41. Am fost făcut ipocrit pentru că am mâncat ouă de ciocolata la Paști și șorici la Crăciun, de parcă aceste acțiuni chiar ar avea legătură cu ritualurile creștine ortodoxe.

42. Am fost tratat la reuniuni ca oaia neagra a familiei, în special de Crăciun și Paști. Eu fiind “ăla” adică cel care nu ia anafură, nu bea agheasmă, nu se închină, nu se mărturisește, nu merge la Biserica să ia lumină și refuză să păcălească copii cu Dumnezeu.

43. Necredința mea a fost menționată de familie și alții pe tonul reprobativ -"e ateu !"- de parcă aș fi avut probleme cu legea, aș fi fost certat cu munca, probleme cu igiena, drogurile sau cine știe ce reprobabil fetiș sexual.

44. Sunt frecvent confruntat cu tentația de a face o evaluare a riscurilor înainte de a menționa sunt ateu cunoștințelor noi. Mă trezesc ținând cont că exista probabilitatea sa fiu condamnat, atacat cu argumente pioase, sa stârnesc ura interlocutorilor sau mai rău, sa trezesc dorința lor de a mă converti. Niciodată nu aș avea această jena dacă aș fi creștin.

45. Am frecvent oroarea de a vedea cum în ochii altora ateismul este o sectă, organizata probabil prin temple subterane, cu ceva ritualuri și ierarhii ciudate. Partea proasta este ca și unii ateii se văd mai nou așa.
 
46. Mi s-a spus de către credincioși, inclusiv din familia mea că sunt ateu pentru că nu știu nimic despre creștinism și textele din biblie. Mai ales familia dovedește o amnezie selectiva remarcabilă uitând că eu au am citit biblia din scoarță în scoarță și pot demonstra mai multe cunoștințe decât au avut ei vreodată.

47. Aroganta credincioșilor care cred că ei personal și numai ei sunt singurele autorități în acea religie și nici un fel de controverse rezonabile nu pot exista. Acest tip de aroganță intelectuala este ceva ce îi mână pe credincioși să se provoace frecvent unul pe altul, nu doar pe atei.

48. Am fost nevoit să ascult remarcile homo-fobe ale părinților după ce în adolescență am apărut la un revelion travestit cu hainele vară-mii. Ferocitatea cu care au încercat ulterior să-mi interzică să îmi fac piercing, sa îmi las plete sau să aleg la haine culori considerate a fi „de fete”, cu super argumentul: „Dumnezeu a lăsat femeia să fie femeie și bărbatul bărbat”. Toate astea mă fac să cred că numărul a fost reușit și că dacă m-aș fi născut gagică, aș fi fost una trăsnet.

49. Mă simt prost pentru că bucur că sunt bărbat și astfel mai puțin discriminat decât o femeie de către credincioși. Să fii femeie și să te declari atee cred că poate fi chiar periculos.

50. M-am lăsat păcălit de imaginea căsniciei perfecte a părinților cu care mi-au tot dat peste nas până am descoperit prezervative la tata, mama având trompele legate. Apoi am realizat că în căsătoria creștină, datoria femeii față de bărbat se consumă probabil după calendarul ortodox.

51. Este neplăcut îmi vad mama cum intră în blocaj emoțional, schimbă subiectul, sau cum pleacă din cameră atunci când se confruntă cu replici critice la adresa unui subiect religios pe care tot ea l-a deschis.

52. Să ascult cum rudele mele cer să tratez diplomatic, cu mănuși, acest subiect, eventual să nu le spun nimic, dar ele să-mi poată ține predici mie. Pare corect fata de niște persoane mai în vârstă, nu-i asa? Dar când am fost copil, eu am avut parte de această diplomație din partea lor când a fost vorba de convingerile mele?

53. Să ascult litanii despre rătăcitul căii la fiecare film sau carte care afirma ceva ce intră în contradicție cu creștinismul, gen Biblia hazlie sau Codul lui da Vinci și imediat după asta să ascult teoria conspirației anti-creștine și pe aia cu creștinii persecutați. Asta când în România ortodoxismul este aproape religie de stat și stat în stat.

54. Sunt acuzat de sentimente anti-creștine în timp ce creștinii au dreptul sa aibă sentimente anti-ateiste, să batjocorească toate lucrurile în care cred, cu convingerea că pot acționa în forța, indiferent cât de brutal. Apoi tot ei întreabă de ce sunt așa pornit.

55. Mă supără să văd cum dau rudele și colegii mei bani la călugări și mănăstiri știind că acești bani îngroașă buzunarele ne impozitate ale unor oameni care m-ar atârna de o cruce pentru că nu cred în ce cred ei. Aceiași oameni care pun bani în cutia milei n-ar lasă un leu donație la la Mc Donalds, unde ar primi și bon.

56. Mă supară să văd cum se infiltrează ortodoxia în școli pe banii statului prin urmare cu aportul meu, strâmbând minți fragede cu pilde și povești horror. Este ca și cum mi-aș finanța propriii dușmani.

57. Mă supară să gândesc că odată publicat acest articol o să citesc comentarii care or să spună că exagerez, că religia e buna, nu persecută și numai fundamentalismul religios este rău. Ei bine ceea ce am descris eu mai sus greu poate fi pus pe seama fundamentalismului. Este mult mai sigur o acțiune eroziva lentă, un război de uzură dus împotriva eu-ului meu.

58. O să se spună că nutresc sentimente anti religioase pentru că sunt o acritură. Sunt și am dreptate să fiu.

59. Este foarte posibil ca lista să se extindă, pentru că religia este o continuă sursă de „bucurii”ca cele descrise mai sus. În cazul în care a mai rămas pe aici vreun cititor care nu a fugit să se mărturisească duhovicului că a citit texte ateiste, îl îndemn să facă completări sau să scrie propria lui listă.



miercuri, 15 ianuarie 2014

Furazolidon



Toată suflarea femeiască se oripilează când bărbații nu ridică blestematul de capac de la toaletă. Au și de ce.

Acum câteva săptămâni, deși luasem Furazolidon și prin urmare era total contraindicat, am băut niște beri.
Spun niște, că la un moment dat n-am mai reușit să număr. M-am aprins ca un reșou la față și în scurt timp am luat-o la ureche.
Prin urmare am ajuns acasă foarte, foarte, foarte beat.
Ce credeți că am exclamat prima dată dimineața după obișnuitele ah, of, bleah?
- Băi ce bine că nu sunt însurat!!!

Acum ca sa întelegeți și partea serioasă a problemei o să recurg (sic) la o glumă:
"Un reprezentant al Noii Ordini Mondiale ar fi spus:
- Nu, nu propun să ucidem toți proștii, zic doar să eliminăm etichetele și semnele de avertizare de pe produse!"

Se pare că pentru unul ca mine treaba ar funcționa, pentru că primul avertisment scris pe prospectul de la Furazolidon este cel referitor la consumul de alcool care nu poate fi reluat decât după 4 zile de la ultima administrare. În caz contrar apare riscul de crize hipertensive și alte fenomene toxice.
Drept urmare am fost chiar norocos ca nu m-am ales decât cu o durere de cap și o bine pișată baie maro!

sursa foto: g+

Imaginatie


Închide ochii și spune-mi ce vezi în poză!
Hai că nu este greu, nu este un test plătit și nu te bate nimeni dacă nu vezi ce vede restul.
Totuși, să-ți fie rușine dacă te-ai gândit la ce m-am gândit eu!
sursa foto

luni, 13 ianuarie 2014

Câinele moare de drum lung și popa de mers pe apă


 
Mersul pe apa pare a fi o treabă foarte grea. De așa perfomanță au fost puțini în stare. Printre ei se numără: Tom și Jerry, Dinamo, David Coperfield, asiaticii din filmele cu zburători și bineînțeles Isus. Unii sunt personaje din desene animate sau filme, alții iluzioniști, iar ultimul personaj mitologic. Toate categoriile sunt departe de a fi modele reale de inspirație pentru humanoizii rotunzi la cap și buclați la cerebel. Dincolo de inocență, spectacol și magie, toată lumea știe că oamenii nu au capacitatea de a merge pe apă. Sau aproape toată lumea?!

Un pastor din vestul Africii s-a trezit într-o dimineață cu ambiția de a dovedi că el poate merge pe ape. Ba mai mult de atât, domnul Franck Kabele, în vârstă de 35 de ani, a zis că el poate repeta toate minunile lui Hristos. Prin urmare a organizat o demonstrație în fața unui public strâns pe o plajă Gaboneză, ocazie cu care a și murit înecat.
 
Ghinion sau accident?!  Te pomenești că e vorba de alegerea proastă a momentului. Se zice că eroul domnului pastor făcea treburile astea în jurul vârstei de 33 de anișori. Sau o fi fost problemă de antrenament în sensul că mersul pe apă este ca gimnastica și dacă nu te apuci de mic, nu izbutești în carieră?

Oricum popa ăsta nu e primul tâmpit din Africa și pariez că nici ultimul. La o grădină Zoo din Nigeria, un alt profet auto-proclamat a crezut că poate să treacă nevătămat prin groapa cu lei ca Daniel din Biblie. Se pare că leii ăia erau păgâni sau sataniști pentru că în câteva secunde i-au cojit profetului carnea de pe oase.

Prin urmare Biblia ar trebui să fie etichetată cu: „Nerecomandat copiilor între 3 și 35 de ani”, „Efecte halucinogene mai puternice la lecturare decât la fumare„,“Conține pasaje și părți nedigerabile” și mai ales, "Nu încercați asta acasă!"
 
PS: după vizionarea pozei de sus, se trage concluzia că mersul pe apă face pula mică!
 

vineri, 10 ianuarie 2014

Proleptică la botul cam-ului

- Pisi vrei să mă vezi pe cam?
- Dezbracă-te, fă-ți o labă și îmbracă-te la loc. Abia după asta poți să-mi dai web, că numai eu știu cât urăsc să gem în scris!

Victima perfectă

Mă acuzi de răceală polară, în aceste vremuri în care calotele glaciare se topesc din prea multă dragoste pentru natura. Mă acuzi de nesimțire acolo unde eu practic sceptica rezervă. Mă critici, îmi reclami brutalitatea verbală, taman azi când îmi aleg cuvintele cu grijă să nu cumva să doară. Ai atâtea păreri proaste despre mine înghesuite pe centimetrul pătrat de hârtie virtuală, încât mă mir ca nu am devenit celebru sub minunata ta regie.

Nu mai înțeleg nimic din ce afirmi sau infirmi, sunt însă convins că vorbele tale ar fi devenit volume de poezie dacă nu mi le-ai fi adresat mie. Pentru că din toată muzica ta n-am priceput decât ritmul și de atâta căutat antonime sinonimelor tale am ajuns să mă exprim în rime. Sunt ușor interesat dar bulversat.

Te-aș lăsa să simulezi în continuare lupta în virtuala ta cruciada, ba chiar m-aș lăsa cucerit, dar simt că ceva mă apasă, mă roade. Miros că sub armura ta de cuvinte lucitoare colcăie viermii, că atingerea ta vâscoasă este periculoasă ca mușcătura unei lipitori pe un trup diabetic.

O singura atingere, o singură penetrare sub dermică și am să sângerez până la moarte, incapabil să mă vindec, neputincios în fața hiruidinei ce-mi face din sânge apă.

Odată devenit victima perfectă, ai să mă atingi pe frunte cu degetul-gheară și ca un pivnicer demonic ai să-mi dai cep ca să sorbi din mine vinul unei nunți comune la insecte. Agonia mea îți va hrăni satisfacția iar deznădejdea mea îți va îngrășa orgoliul, pentru că odată cu mințile, în fața farmecelor tale de călugăriță în călduri, îmi voi pierde și capul.

Și după ce o să termini cu mine, ai să tragi o linie albastră cu pixul tău de jad, pe o pagină din carnetul rosu. După o secundă de meditație ai să redeschizi agenda victimelor și ai să-mi scrii simultan ferparul și epilogul.

Bun băiat! L-am avut și pe ăsta!


miercuri, 8 ianuarie 2014

Pișăciosul



Ca să vedeți ce înseamnă promovare, trebuie să dați o tură prin Bruxelles. Care este simbolul acestei mari capitale Europene? Parlamentul European, Atomium, Grote Markt?
Nici pe departe frate. Manneken Pis, ăsta este simbolul ce apare cel mai des pe suveniruri și altele, de la magneții de frigider la fântâna de bere. Simbolul bruxelezilor este Pișăciosul!
 
Pe unde mergi, în ce vitrina arunci un ochi dai de puștiulică care face pipilică. Legenda povestește că puradelul întruchipat de statuetă, trezit în miez de noapte cu vezica plină a confundat un incendiu cu oala de noapte și uite așa a salvat Bruxellesul. Educație masculină belgiană: Dacă nu-ți poți băga puța în ea, măcar piș-o!
 

Manechin Piș ăsta este peste tot, scapi de el la shop ca să-ți bage zdrânga în ochi de după primul colț. Treabă periculoasă, că am vazut pitici din ăștia care în loc de râmă aveau tirbușon. Atâta te intrigă, și te ațâță, încât cedezi și pornești să îl vezi în realitate.
 
Și ce crezi, când dai cu ochii de el, dai pe spate? Da de unde, mai pui o pereche de ochelari, te apropii, te depărtezi, îi dai târcoale. Te uiți în jur. N-ai greșit strada, că dacă o greșeai nu mai erau și alți gură cască tot la fel de stupefiați ca tine. 

 
Cum mă, ăsta este celebrul Manneken Pis? Ce ...'la mea?
Sst nu te da de gol, mergi pe burtă, să nu fii luat drept gherțoi! Așa, fă-i o poză și încă una din alt unghi. Dă zoom-ul la maxim să nu se prindă fraierii de acasă că aia nu e statuie ci un căcat de ghips vopsit care nu are nici 60 cm înălțime. Așa, acum exclamă ceva admirativ sau măcar fluieră. Păstrează dracului aparența de turist cult!

Și acum repede la prima berărie să stingi gustul de kitsch din gât cu ce are Belgia mai bun. Nu cu urină pedofilă ci cu una din cele 500 mărci de bere!
 

Alo metre, dă-mi și mie un Maneken Pils, pardon, Gauloise, Pink, Zot! Dă orice bere repede că-mi iese arta prin pori!
 
PS: pentru cei cu adevărat însetați de cultură, Bruxelles mai oferă: fetița pișăcioasă, câinele pișăcios și capra care vomită.

Oh da, acolo!


Cum îţi dai seama dacă o ţestoasă e mascul sau femelă?
O gâdili pe burtă… Dacă e bucuros, e mascul. Dacă e bucuroasă, e femelă.


Banc primit pe mail ieri și poza gasita pe g+ azi. Le-am lipit, pam pam!

sursa foto

luni, 6 ianuarie 2014

Algocalmin pentru venin

Dulăpiorul cu medicamente de la noi din birou a fost ani de zile mai tare decât farmacia Spitalului Municipal Buzău. Poate nu avea la fel de multe medicamente dar sigur toate erau gratis. Pe principiu că atunci când e gratis ai voie sa mănânci de mai mult de trei ori, făceau bolile furori. Cele mai bolnave (evident cu nervii) erau colegele.

Frățioare uneori se dădeau cate trei cap în cap încercând să ia ceva de calmare, de cal mic, numai de cal sa fie, musai gratuit.

Cea mai fidelă clientă a dulăpiorului magic era o CTC-istă grasă care îmi amintea de mătușa mea aia cea mai tânără dintre toate.
Defectă din născare, mătușa asta s-a născut suferindă și a reușit o fulminantă carieră de pensionară pe caz de boală. Era plină de boli săraca. De exemplu avea boală pe mâncare, avea boală să doarmă până o durea capul, avea boală pe barbat-su că avea genetic coaie, avea boală pe copii altora că iau note mari ca fie-sa la școală. Bolnavă coaptă săraca mătușa, până la divorț. Odată cu prostul care îi căuta in coarne, au dispărut și bolile.

Așa și tanti asta, colega mea cea dolofană. Una două ne trezeam cu ea înfiptă cu capul în dulap și dând din curul ei cel mare. Îndurerată toată, ba chiar ușor înlăcrimată.

Și i-a mers cu devalizarea dulăpiorului magic până la un punct când a pățit o fază penibilă. Apoi dulăpiorul și-a cam înjumătățit oferta, și încă odată, și încă odată. În plus a căpătat o cheiță care stă la singurul mascul din birou, adică eu.

Într-una din zile Carmencita nu se mai dădea scoasă din dulap. Cu capul înăuntru ne povestea cum suferă ea de ficăți și de fiere, că ia un nospa și un colebil.  Cum a vomat de s-a scurs tot din ea, de a umplut de doua ori WC-ul deși înainte ne spusese ca de trei zile nu mai poate mânca nimic.
Tu Carmecita dar ce ai putut să vomiți atât? Nimic colegu, numai verde, venin tu... două veceie de venin. Și da, de la atâta icnit a luat-o capu' și i-ar mai trebui și un algocalmin.

Și cum dădea ea din gură și ne povestea câte pătimește cu sănătatea, la curul ei cel gras se făcuse coadă. Alte două suferinde nervoase și încruntate, una cu mâna la burta și alta cu mâna la falcă, așteptau să iasă vaca din dulap.

Cu o grimasă de ziceai că o să nască, aia cu burta în mană a riscat și a bătut-o ușor pe spată.

Băi când a sarit odată Carmencita, am crezută că ia dulapul în cap pe post de pălărie și fuge cu el. Din salt i s-au scuturat țâțoaiele din sutien. În acel moment, dintre cele două pepenoaice celulitice a țâșnit ca un supozitor, un tub de Furazolidon!

Ce naiba faci Carmencita cu tot Furazolidonul ăla, când ai zis că ai decartat veninul pe gură?!

Nu a răspuns. Nici n-ar fi avut ce. Însă eu știu care e cauza.

Așa se cacă unii pe ei din orice, iar femeile reușesc să se cufurească pe ele din nimic!

Pentru că ipohondria a fost inventată special pentru femei, odată cu migrena de sex, astenia de gătit și fobia de tăcere.

Și da, sunt misogin, dar am motiv. Tocmai am surprins-o pe Carmencita cu căpșorul ei cât banița blocat în dulăpior. Cică îi trebuia un "abocalmin". Din nou. De ce mă cac pe mine pentru un algocalmin? Pentru că dulapul era încuiat și cheile erau la mine!

De azi o re-botez Carmencita Mentalista. Și da, schimb yala!

duminică, 5 ianuarie 2014

Orașul fără trotuare


Îmi este drag orașul ăsta, îl iubesc chiar și când mă doare. Îi admir cerul, clădirile, câinii și oamenii. În orașul acesta toată lumea se grăbește, toată lumea este într-o continuă luptă cu timpul, într-o perpetuă fugă.

Cel mai bine ilustrează această frică de stagnare pietonii. Pietonul buzoian este un fel de capră neagră umană. Numai cei bine antrenați supraviețuiesc în jungla urbană. Numai cei bine determinați ajung zilnic la serviciu.

Să fugi, să sari, să ocolești, să înșeli turmele de bizoni blindați opriți la vadul unui semafor, să te strecori printre elefanții parcați cu jumătate de roți în rigolă și restul pe spațiul verde cere un efort zilnic bine dozat de cel puțin două ori. Numai cei bine determinați ajung la muncă și numai cei rezistenți se întorc acasă. Dacă eziți, dacă încerci să te odihnești, riști să te trezești lovit, stropit, aruncat în noroi.

Viața în orașul acesta este o curbă, o parabolă, o bretea fără pantaloni. Iubesc orașul acesta, orașul fără trotuare, orașul care hăituiește pietoni.

Eradicați copilăria!


foto: Romania Libera
Citeam pe un blog că autorul nu mai suportă imaginile cu copii flămânzi, înghețați, goi, plângând. Printre cele două vorbe puse cruce, autorul menționa la cauzele acestei groaznice situații, africa. Da africa cu a mic, da africa drept cauză a nefericirii copiilor.

Dragă priene virtual, fă un pas înapoi, nu pentru ca ești născut în zodia racului, fă un pas înapoi ca să-ți încapă mai multe în cadrul vizual. Uită de Africa și privește românia. Da românia cu r mic, cu doi de r, cu cați de r vrei tu.
 
 Ferentari, Romania. foto: Libertatea
Nu trebuie sa îți bage vreun câștigător de Pulizzer o fotografie ca cele de mai sus sub ochi. Este suficient să deschizi geamul mașinii la o intersecție circulată, sa te uiți sub primul pod, în prima gură de canal de lângă gară și mai ales la știri.

Se întâmplă aici în jurul tău și dacă nu poți vedea, este o problemă de perspectivă nu de acuitate vizuală.
Iată câteva exemple:

- Azi noapte a murit un băiețel de trei ani din cei patru frați din Bacău intoxicați cu fosfat de aluminiu. Tatăl lor a lăsat otrava pentru șobolani prea aproape de sursa de încălzire și gazele emanate din ele au ajuns în plămânii copiilor.

- Alți trei copii au ars de vii anul trecut într-o casa de chirpici din localitatea Ighişu Nou, Sibiu.

- Moș Crăciun nu a venit niciodată până anul trecut la o familie cu 6 copii din Todireşti, Vaslui.

Lista ar putea continua lungă și murdară. Pentru fotografii și pentru cele trei exemple de mai sus mi-au trebuit doar cinci minute petrecute pe Google.

Soluții? Exista, multe, penibil de patetice, jenant de prost aplicate. Se petrec minuni numai când ratingul sau capitalul electoral o cere, adică de alegeri, de Crăciun și de Paști, de parcă săracii au atins un asemenea nivel al supraviețuirii încât mănâncă de două sau trei ori pe an și se simt sătui.

Am eu o soluție radicală, cu adevărat eficientă. Interziceți reproducția umană în România. Începeți cu Moldova. Eradicați copilăria ca pe o boală. Smulgeți răul din rădăcini, din utere, din testicule îmbălsămate în rachiu și ovarele formolizate în țuică. Eliminați ajutoarele sociale și introduceți amenzi și pedepse cu pușcăria pentru cei care procreează ca să bea din alocațiile copiilor, iar la beție procreează din plictiseală. După cumul de amenzi și pedepse, să se treacă la sterilizarea puițelor și executarea masculilor cu chef de coțăială anti mahmureală.

Apoi faceți un salt direct în capitală. Dați drumul la Sarin în canalizare, aruncați grenade cu fosfor pe sub poduri, intrați cu buldozerele în ghetourile din Sectorul 5. Să se facă safari în Ferentari și hăituială cu gonaci în Crangași!

Sunt inumane îndemnurile mele? Sunt crude, oribile, dezgustătoare? Aduc vorbele mele atingere demnității și ființei umane? Da, dar sunt doar vorbe scrise cu alt scop decât cel imediat vizibil. Sunt palme date în scris peste chipurile noastre nesimțitoare.

Întâmplările și imaginile de mai sus atât de reale și viscerale, au sursa lângă tine, nu la mii de km depărtare. Ce mesaj transmit ele asupra naturii noastre "umane"?
Că de fapt suntem animale. Suntem vite, boi și vaci care privesc cu ochii umezi în zare. Ne preocupă gazelele din Africa, în timp ce ne călcăm vițeii sub copite.
Pentru modul cum percep lumea din spatele unui ecran mă simt ca un chior cu cataractă avansată rătăcind printre orbi.

Nu mai faceți pe sensibilii cu mine.
Eradicați copilăria și-o să vă fie bine!
 

vineri, 3 ianuarie 2014

La păsărici

Am un cod cu colegii. Când mă întreabă unde mă duc să mănânc la prânz le răspund: la păsărici!
„La păsărici” este vechea cantină a Avicolei Buzău, aflată undeva la ieșirea din oraș către Brăila. Oarecum schimbată cu excepția spațiului închiriat, mâncătoria respectivă se numește „La birou”, nume ciudat ales de patroni. Majoritatea identifică în continuare locul ca fiind Cantina Avicola. Iată și de ce:


Spuneam că numele este prost ales pentru că oameni de birou eu nu cred că văd mai mulți de cinci pe zi (cu mine inclusiv), restul clienților fiind fără glume proaste tractoriști și tiriști. Cu totul excepțional, tangențial și aleator mai trece prin zonă o gașcă de la trupele de intervenție rapidă, echipați ca pentru război dar complet degajați ca fizionomii. Acum o să mă întrebați ce caut acolo eu, un cârcotaș și un fițos. Foarte simplu: mâncare!
„La birou” oferă păpică ieftină, multă și bună, constând în ciorbă cu ardei iute, felul doi cu salată, pâine și un țap de bere incluse în cei cincisprezece lei/meniul. Nu-mi amintesc să mă fi îmbolnăvit vreodată mâncând ceva acolo și nu-mi amintesc să nu îmi placă ceva din meniu, cu excepția unui singur fel. De altfel vă atrag atenția că la capitolul micoze, bucătăresele de acolo confundă ciulamaua de bureți cu soteul de ciuperci. În rest toate mâncărurile sunt bune. Pentru ăia și mai comozi decât mine există catering, adică îți aduce păsărica la bot însuși patronul.
Piesele de rezistență ale meniului sunt firește, ciorba de păsărică și saramura de puică cu mămăligă.
De fapt nu există meniu, doar trei ciorbe și trei feluri doi la alegere, la o extra comandă eventuală te poți alege cu o căpiță de cartofi pai. Bonus, înăuntru se fumează.


Aviz amatorilor. Dacă vedeți în față puiul din poză, faceți prima la stânga și abia pe urmă apăsați pe clanță. În spatele vechii reclame, nu e nici o păsărică friptă nici fiartă ci fabrica de pui. Vii.
La fel de viu deși mort de plictiseală este Saint Bernard-ul Cookie de care dați dacă depășiți clădirea pe partea stângă. Cookie, mare cât o școală primară este destul de pașnic și apatic în cușca lui, dar mai știi ce-i trece prin cap de la atâta lipsă de activitate?!
Atenție deci la câinele Prăjiturică și la păsărica Cocorico, iar în rest vă doresc poftă bună în gură!