miercuri, 29 ianuarie 2014

Hoții de cruci

Există un loc magic unde se fură tot. Nu spun unde dar voi să știți că povestea se petrece într-un județ sinistrat dintr-o țară sinistru de furată.

Dacă se fură înseamnă că ceea ce se fură se poate utiliza, reutiliza, înseamnă că bunul furat este vandabil, etc. Acum întreb și eu ca un om acru și prost, cine cumpără frate cruci second hand?

Oare există o piață pentru ele așa cum e aia pentru mobile reprezentată de băieții din colț de la Rahova, care îți promit că dacă n-au telefonul la care râvnești "îl comandă" ei la "nește tovarăși" în Germania? Bine, acum faza asta s-a cam subțiat pentru că pulimea nu își mai dorește altceva în afară de "samsunge" și "aifoane", deci nu mai e mare șmecherie de ales.

Să revenim la crucea noastră cea furată. Există deci ceva hoți care îți caută în țintirim o cruce eventual brănduită cu nume la fel, sau doar materialul, dimensiunea și culoarea sunt criteriile de selecție?

Și pe bune, ăia de le cumpără chiar își pun numele rudelor decedate pe chestia aia, ori cumpără cruci la kilogram ca să paveze bătătura sau să le vândă la fier vechi? Acum mă gândesc că scena cu răstignirea lui JC între cei doi hoți a avut alt efect decât cel scontat. Poate că mesajul recepționat de unii a fost acela că cea mai bună cruce nu-i aia făcuta cu mânuța proprie ci aia de furat.

Lăsând blasfemiile la o parte, faptul că se fură monumente funebre este totuși un lucru bun. Pietrele funerare antice romane de la Adamclisi au ajuns pive și adăpătoare pentru animale. Așa este firesc. Civilizațiile se succedă, religiile se ridică și se prăbușesc dar utilul rămâne etern.

18 comentarii:

  1. D-aia o sa-mi fac eu cruce din uraniu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Io mi-o fac din uree, ca sa beneficieze solul de tot ce trebe!

      Ștergere
  2. io vreau una din chirpici. pe-aia n-o sa o fure nimeni :P. stia eminescu ce stia... de-aia mai avea un singur dor :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna idea cu chirpicii. Eminescu avea mai multe doruri, dar le-a sintetizat frumos in poezii lungi si frumoase!

      Ștergere
  3. poate există asociația secretă a cumpărătorilor de cruci, care le folosesc ca obiecte decorative în propriul conac.
    sau care vor un cimitir în spatele casei, dar n-au de unde să facă rost de atâta material atât de repede.
    o nouă industrie, gata să fie exploatată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cami tu trebuie musai sa fii consultant la filme, Lumea are nevoie de tine, clar! frate ce idee! :)) Familia Adams din Snagov!

      Ștergere
    2. propria mea casă de producție, că altfel îmi iau cenzură!

      Ștergere
    3. Nici nu stii ce dreptate ai. Te poti astepta ca Mucegaiul sa fie cenzurat sau sters oricand pe motiv ca a facut glume cu crestini.

      Ștergere
  4. ghici ce. chiar există o piață de cruci cum e și aia de mobile. și o țin hoții oficiali care sunt angajații cimitirului și care se fac că plouă. tu ceri, el găsește. după material, culoare, ce vrei.
    plus că nu e doar de cruci. e și pentru garduri de mormânt, pământ de mormânt, etc. numai morții mai lipsesc. sigur, nimeni nu recunoaște nimic

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aoleu, pe bune?! Simt un fior rece pe sira spinarii, de parca mi-ar fi calcat cineva pe mormant.

      Ștergere
  5. inainte de-a muri, o sa-mi angajez un paznic...macar stiu dinainte cine o sa-mi fure crucea.

    RăspundețiȘtergere
  6. păi să zicem că asişti la o ceartă în care unul îi zice altuia " 'tu-ţi crucea mă-tii!"
    te transformi instantaneu în peşte: dai o fugă la cimitir, identifici crucea, o duci omului :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Grr, alt consilier pt filme horror!!! Unde voi fi gasit frate?! :))

      Ștergere
  7. Acum intelegi expresia "Nimic nu se pierde, totul se transforma" ?

    RăspundețiȘtergere
  8. Acum intelegi expresia "Nimic nu se pierde, totul se transforma" ?

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE