marți, 23 decembrie 2014

Rimă porcină

Sunt porc de beznă, sunt porc cu obiele. Mi-e troacă cerul nopții și râm printre stele.
Sunt bărbat deci porc poet și ador porcește acest suin epitet. Da, sunt porc nu ascet.
Îmi pare corect în timp ce juisez jumate de ceas, să-mi scarpin spinarea de curul tău gras.

luni, 22 decembrie 2014

Noaptea cea mai lungă

La noapte o să fie cea mai lungă noapte din ultimele 4,5 milioane de ani zic cercetătorii.

Cu cât o sa fie ea mai lungă decât restul nopților? Cu ceva mai mult de o secundă...

Stați, frână! Stați că cercetătorii au greșit. De fapt cea mai lungă noapte a fost în 1912!

Bă oamenilor voi pricepeți cum funcționează mă știința asta? Fix așa: eu gogonez ochii, mă uit la voi disperat și urlu: m-am căcat pe mine!!! Cu trei semne de exclamare, fix.

După ce voi vă agitați prin casă cautând servețele umede, deodorante, deschizând geamuri, eu vin vesel de la baie și vă anunț:

Relax, a fost doar o bășină cu stropi, de fapt cu un singur strop, care nici măcar n-a atins de chiloți!

Deci așa ceva:

http://www.vox.com/2014/12/21/7424371/winter-solstice
 

vineri, 19 decembrie 2014

Linsoare

 
Fata grasă care umbla în mânecă scurta în noiembrie mi-e un fel de colegă de navetă mai nouă, dat fiind că pe alți călători îi știu vizual de ani buni. Chiar mă și salut cu câțiva moțăind din cap sau ridicând o sprânceană în semn de ”te-am văzut”.

Azi înainte sa ajung la destinație m-am ridicat și m-am ținut de speteaza scaunului din spate. Cu câteva momente înainte de oprirea vehiculului am văzut-o pe fata grasă apropiindu-și nasul de mâna mea. Exact când mă întrebam dacă nu cumva mi se năzare, fata grasă m-a lins! Nu a fost o atingere timidă. O nu, fata aia și-a trecut limba udă fierbinte și lată peste toate cele patru degete disponibile în acel moment.

Am coborât val vârtej și m-am uitat la degetele linse. În loc să le șterg le-am dus la nas. Miroseau a un cald nimic. Probabil fata grasă folosește periuța de dinți și pe limbă.

De luni o să port mănușile și în maxi. Preventiv. Nu vreau să ajung la birou plin de bale, doar pentru că anul ăsta Moș Crăciun îndeplinește fanteziile sexuale ale virginelor rubensiene.

miercuri, 17 decembrie 2014

Mihai Stănescu - cel mai penibil spammer român


 
E greșit să îi dau numele, că așa profită de reclamă moca, dar nu mai pot, iar în acest fel poate aflu că mai au și alții probleme și punem de un mic complot.

Cred că relația mea cu dl. Stănescu are mai mult de patru ani. Pe atunci credeam că este o persoană care oferă niște servicii despre care l-am informat politicos că mă doare în pulă. Nu mă interesează vrăjeala cu care își câștigă el existența dar e ok dacă interesează pe alții.

Nu știu de câte zeci de ori i-am băgat mesajele la spam, de cate ori am rugat IT-ul să mă scape de el, dar țin minte cu precizie că i-am scris prima dată după ce tentativele de dezabonare au rămas fără rezultat. Zero efect. Doar că o vreme după ce ni s-a schimbat configurația adresei, parcă atacul s-a mai domolit.

Acum Mihai Stănescu a revenit în forță. Zilnic am câte o ofertă de coaching de la el pe mailul de la job.

Nu vă lăsați păcăliți de moaca, de aerul de amabilitate și de poveștile scris de acest spammer. Mihai Stănescu nu este om. Dacă ar fi fost om nu ar fi penetrat atâtea sisteme de securitate cibernetică ca să-și verse cu nesimțire reclama nedorită la mine în inbox.

Bă nene, vrei un desen ca să înțelegi că mi se rupe de coachingul tău, că mă deranjează mesajele tale mai rău decât alea la copii de ceasuri și medicamente de mărit pula? Du-te nene și îți vinde talentele la circ, joacă la Loto ori loz în plic, nu pe nervii mei!

Deci. Știe careva cum pot să scap de dobitoc? Dau o bere și ofer eventual coaching gratuit cum se pot bea mai multe.

luni, 15 decembrie 2014

Foamea

 
Colaps. Durere pulsatorie în maxilar ureche și ochi. Umbre dedublând lumina. Halou subțire dar infinit. Timpul meu s-a prăbușit în el exact când aveam nevoie de extensia sa. Timpul mi-a impus să aleg unica variantă verosimilă dintre trăiește și mori, dintre o noapte virgulă un pic și nimic. Din întâmplarea asta am scăpat cu timpul ciuntit, cu ore lipsă, cu trăiri de molie nostalgică care în lipsa ghemului de lână roade din lună. Timp ciuruit în care am făcut sex, am băut și am dormit. Am rămas cu urme de dinți pe buze și cu limba purtând același stigmat, am rămas cu teama că foamea e mai mare decât inteligența și că am să ajung acasă cu jumătate de cap, cu jumătate de creier și sexul sfâșiat.

Mi-am amintit ca te-am mințit și m-am mințit din obișnuință, din fățărnicie, gratuit. Mi-am amintit de fascinația geloasă cu care Van Gogh îl privea pe Gauguin. Gaura asta în timp m-ar fi putut costa mai mult decât câțiva molari sau o ureche. Nebun și plin de alcool cum sunt, să fac rost de un sifilis și-o intoxicație cu metale grele n-ar fi dificil. Dar toate astea n-ar sluji nimănui, pentru că în afara prostiei și risipei inutile de energie, în urmă-mi n-ar rămânea nimic. Pentru că nu sunt artist, pentru că sunt un trist și în afară de propria-mi umbră pe asfalt, n-am pictat niciodată nimic.
 

vineri, 12 decembrie 2014

A doua umbră


Eu am fost mereu obișnuit doar cu una. Practic am fost născuți împreună. Cealaltă probabil m-a urmărit geloasă de ceva vreme ascunsă în întuneric. Eu nu bănuiam nimic. Mergeam la pas cu căștile înfundate în urechi și cu mâinile adâncite în buzunare. A mea lipită la picior cum e firesc.

Când am depășit un stâlp, cealaltă s-a repezit din spate, neagră și lungă. Am tresărit și am luat poziție defensivă, încercând să o resping. Am dat pumni picioare, nimic. Abia când am pășit în bulevardul luminat din toate unghiurile am scăpat de a doua umbră.




luni, 8 decembrie 2014

London Piss


 
Londra este un oraș mare aparent curat și ordonat. Dacă supraviețuiești nebuniei sale, ca de exemplu traversatul străzii prin locuri permise în timp ce te uiți prima data în stânga ca omul normal și apoi fazei în care pe scările rulante trebuie sa ții dreapta, dar pe culoare să circuli pe stânga, ești un turist salvat.
S-ar putea chiar să și vezi ceva din marea capitală a briților, cu condiția să fie ziua. Noaptea anumite chestii importante aparent doar pentru turiștii din Londra sunt în întuneric ori penumbră, pentru că englezii fac economie la curent. De exemplu statuia lui Nelson (nu Mondialul) scufundată în întuneric absolut în Trafalgare Scuare. În schimb fântâna arteziană din spatele coloanei e luminată atât de puternic și colorat că face să roșească orice travestit gay.

Londra, inima insulară are motive să stea retrasă, altele în afară că e țâfnoasă. Printre celelalte capitale europene ar pica mai mult de proastă decât de excentrică. În infinitele sale straturi de ceapă regală Londra este o uriașă oală de noapte poleită unde te poți pișa pe tine în plin centru ca un lord. Pentru că fără bani s-o piși la mă-ta... acasă eventual.

Pe această cale țin să mulțumesc Somerset House, unde nu știu exact ce se executa în afară de curtea interioară cu patinoarul păzit de un imens brad de crăciun în mijloc de noiembrie. Ceva activități cultural gastronomice probabil.

Deci, nu vă sfiiți. În caz că vă taie vreodată nevoia, Somerset House este cheia, dar să știți că trebuie intrat cu aplomb și fără diplomă de BAC, ca la facultate în România. Locanta este curată și dezinfectată așa cum poate dovedi graficul de curățenie alăturat.

Dacă vă trece prin cap să încercați pipi la stâlp, vă avertizez că Londra este setată pe nivelul paranoic la supravegherea video. N-am văzut atâtea camere video pe m2 decât la fabrică.

Să nu ziceți ca nu v-am avertizat.

PS: În orice circumstanțe, nu ezitați să-i futeți pe britanici în gât. Orice nație atât de îngâmfată încât să-i socotească pe indieni, pachistanezi și nigerieni superiori românilor, merită o flegmă între ochi!

PPS: Asta nu e ură de rasă, este doar corecție de maniere.

vineri, 5 decembrie 2014

Die Antwoord - "Cookie Thumper"

Oficial se-apleacă bine


I-am promis lui Dinu recenzie la videoclip ,sau mai precis mi-am cerut-o el. Ca un ticălos iubitor de mâțe, prăjiturele și cântărețe posibil adolescente, mi-a trântit clipul în față și s-a cărat la o țigară pe balcon. N-a mai apărut de atunci.

Să trecem deci la treabă. Muzica e ciudată pentru mine care am făcu arpegii, solfegii, măsuri, cheia sol și alte chestii la școală gimnazială. Adică e ceva rap house, nu mă întrebați că nu știu eu muzici din astea neasistate social.

Clipul în schimb este genial. Adică n-ai cum să nu tresari la imaginea cu păpădia blondă de fată lipăind desculță prin glodurile Johanesburgului, pipăind textele unui spartfon.
Da da și cum mergea ea Scufița Blodă pe potecuță dă deodată peste Lupul cel mare negru și știrb, numit Anason, proaspăt ieșit de la bulău direct în ghetou.

Lupule n-ai o țigare?

Și lupu se pipăie între picioare și io dă!

Restul e bada bum-bum, cântec de gheață și fum, pipi pe scări, vânătăi în genunchi și țipăt de lebădă surprinsă la pisoar în curu gol.

Ați fost cuminți dragii moșului? Dacă nu, vă las să vă desfătați simțul erectil privind videoclipul cu mâna pe nuia!

 

marți, 2 decembrie 2014

Oama de zăpadă


 
Un băiețel și o fetiță se joacă în zăpadă.

- Hai să facem un om de zăpadă înalt, înalt, zice el.

- Nu om, facem o oamă. O oamă de zăpadă pe tocuri. Îi punem fularul și fesul tău de lână, ochi din nasturii tăi de la veston și mâini din crengi, pe care punem mănușile tale alea negre. Și după aia facem o horă...

- Ăă ok... dar tu ce pui la bătaie?

- Uite, am adus un morcov să-i punem nas, zice ea. Ia stai, de ce ai făcut patru bulgări?!

- O facem cu gât, decide el!

- De ce, zicea ea curioasă, să poată să poarte mărgele?

- Nu, ca la sfârșit să-i zburăm capul cu o lovitură de lopată!

- Uă... Nu mai vreau oamă de zăpadă, începe ea să smiorcăie.

- Mno bine, ia-ți morcovul și du-te de joacă-te în altă parte dacă ești proastă! Doar n-o să stau toată ziua să-mi păzesc fularul și mănușile ca să faci tu horă de una singură în jurul omului meu de zăpadă!

luni, 1 decembrie 2014

Epidemia, o șarlatanie criminală


Azi medicina a ajuns o religie mondială și astfel preoții ei, sensibili la corupție la fel ca și cei în odăjdii deja dovediți a vinde iluzii, promovează dogme medicale periculoase vizând profitul propriu și al instituțiilor care îi creditează.

În afara unor progrese remarcabile și greu dubitabile în chirurgie, restul ramurilor medicale s-au axat exclusiv pe tratarea simptomelor și nu al cauzelor. Mai mult decât atât, cauzele au fost mistificate sau redenumite în zeci de feluri pentru a li se putea găsi un "tratament", de preferința cât mai bogat, îndelungat, dacă nu și foarte costisitor. Cele odios de costisitoare au fost puse în cârcă contribuabililor prin subvenționarea guvernamentală a "leacurilor" unor maladii inexistente.

Probabil vă aduceți aminte de hoaxurile numite gripă aviară, porcină, SARS. Ca să vă imaginați un pic dimensiunile excrocheriei, căutați pe net momentul în care OMS a declarat gripa porcina drept pandemie (epidemie globală). Era după vestea „teribilă” că în Mexico City ar fi murit 23 sau 40 de persoane, răpuse de „cumplita maladie”.

Acum, trezirea vă rog! Mexico City are peste 22 milioane de locuitori adică o populație mai mare decât România. Terra are 7,1 miliarde locuitori umani. Pandemie credibilă, da?!

Și fix atunci au început negocierile cu guvernul român pentru un vaccin care, a dracului coincidență (ca și în cazul SARS, în aviară și iată mai nou în EBOLA) apar concomitent cu „epidemia” căreia i se adresează.

Am văzut că se fac reclame la vaccinul antigripal anual, dar cel mai tare am văzut în aeroporturi avertismente la gripa aviară (la noi) și EBOLA (la nemți).

Apropo domnilor epidemiologi ce pula mea a fost în capul vostru când ați afișat în Henry Coandă afișe de genul:

"Nu lăsați copii nesupravegheați să se joace cu păsările moarte" ?!?!?

WTF? Cați dintre voi s-au jucat în copilăria lor cu mortăciuni? Si de ce, nu v-a ținut mama voastră în brațe, n-ați avut alte jucării? Dar supravegheați au voie copii să se joace cu păsărica moartă? Dacă da, cu a cui păsărică?! Bolnavilor, huo!

EBOLA? Circul e așa fals că mă mir cum nu vă dați palme singuri. Ce dracu e spectacolul ăla cu costume de cosmonauți când boala cică se transmite prin sânge vomă, excremente... rahat cu perje? Le pute la africani gura de foamete așa-i? De aia purtați măști. Nu dragi europeni, voi nu știți că privarea gravă de hrană determină schimbări fiziologice așa de dramatice că puți a hoit de viu.

Oamenii mor pentru că OMS cu complicitatea guvernelor africane închide bolnavii (probabil de malnutriție, dizenterie, enterocolite, etc) cu suspecți. Îi concentrează în spitale improvizate, în corturi și staule ca pe animale și apoi sub pază armată se uita la ei și le fac poze când mor. Iar când îi îngroapă le dau numere. Da, în secolul XXI africanii sunt tratați fix ca la Auschwitz.

Domnilor imunologi și epidemiologi, mi se face rușine că sunt om și că împart specia cu voi. Cu satisfacție vă spun că pășiți pe o gheață extrem de subțire. Sper să vă duceți la fund cu bolile voastre false de gât. În acest moment meseria voastră are cam 50/50 șanse să semene la credibilitatea științifică cu ghicitul în zaț de cafea. Procentul credibilității abia a început să scadă.

Da știu, ați învățat ce v-au transmis alții, dar este imposibil să nu fi observat până acum că ceva e putred în scolastica respectivă.

Înapoi la școală, la aia de bun simt față de specie mai întâi!
 

duminică, 30 noiembrie 2014

Lunapulare


De la 12 000 de metri altitudine astrul nopții proptit fix în dreptul aripii arată ciudat. Nu are halou, nu strălucește, doar luminează compact aproape fix pe contur.
Sunt -57° C afară și aripa avionului arată ca o trambulină către cer. Stau în dreptul ieșirii de urgentă și privesc luna peste umărul stâng. Din spatele ei Diavolul îmi face semne de incurajare. Vino spune el, sa-ți arat cealaltă față a minciunii.

Dar luna este reală spun eu. Cealaltă față a lunii există.

Amice ești dement, cu cine vorbești?

Ce caut eu în cilindrul ăsta de oțel ce se prăbușește cu 980 kilometri pe oră prin întuneric și vid către pumnul de glod numit pământ? Vreau să continui să zbor, vreau să merg pe lună. Sunt claustrofob, vreau să ies acum!

Mâna vecinului de scaun mi se încleștează de gât.
„În caz de pericol ridicați maneta, împingeți, aruncați ușa cât mai departe...”

Vecinul țipă când apuc maneta. Nu, imploră el, nu!

Dar Luna spune: vino acum!

Vin!

foto: Thrasivoulos Panou


Mașini

Suntem mașini ale timpului. Îl traversăm în sensul natural și logic oricărei ființe vii. Când îl rulăm în sens invers înseamnă că visăm. Dar dacă visăm că întinerim trebuie să plătim prețul sobrietății în momentul când revenim înapoi pe axa timpului la numărat experiențe, ani, fire albe și riduri.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Liviu Dragnea martir

 
Bun și feisbucu ăsta la ceva, clar. De la Ani tocmai am aflat că Liviu Dragnea a primit de la Preafericitul Daniel, Ordinul Martirii Brâncoveni. Ceeee??!?!?!

Liviu Dragnea, te rog frumos mori chiar acum ca să meriți ordinul acela, dar te rog să mori creștinește ca la carte: ars, jupuit, înecat, bătut cu pietre, mâncat de lei și decapitat simultan.

Nu uita să-l iei și pe Exagerat de Preasfinția Sa Daniel la dreapta ta, nu v-ar mai muri mulți înainte de jeguri fățarnice!
 


vineri, 14 noiembrie 2014

DLR2



Arta se percepe de fiecare dintre noi în funcție de situație, nivelul de confort și de durere.

Când suferi arta taie și doare, dar când iubești arta este strigăt de plenitudine, juisare emoțională.

pictură: Lou Ros, Saatchi Art

joi, 13 noiembrie 2014

Tu cât de mare ai degetul mare?


În folclor se spune că mărimea pulei unui bărbat poate fi ghicită după dimensiunile tălpii sau ale nasului. Lucrurile nu stau chiar așa, deși se poate că în anumite cazuri aproximarea să fi fost bună. Potrivit specialiștilor de la Universitatea din Atena, cel mai bun indicator al mărimii pulii este lungimea și forma degetului arătător.

Aceiași specialiștii susțin că 25% dintre bărbații care cer consultație la androlog se plâng că au un pula prea mică, asta în țara în care în antichitate se spunea că un bărbat viril trebuia să aibă pula mică, una mare fiind semn de impotență și imbecilitate.

Pun pariu că unii dintre voi își privesc acum degetul mare și se întreabă dacă să-și mai taie sau nu unghiile!
Am zis "arătător" băi!

foto: jeka.ro

Cerșetor de iubire


 
Nu mă pot uita la tine trecătorule pentru că mi-e silă de milă, de dezgustul tău ce mă doare. Vântul geme, ploaia cade măruntă și apăsătoare, soarele este un vis îndepărtat acoperit de ceață dincolo de anotimp și de mare. Sunt un cerșetor de iubire și pentru tine port cel mai teribil păcat dintre cele unsprezece capitale.

Tu treci mai departe fără să privești detalii din lumea pe care o împarți atât cu mine cât și cu colegii tăi de specie nesimțitoare. Nu vrei mărunțișuri, fire de iarbă, ferigi pe poteci, sau petale ușoare. Tu vrei gravitație cosmică, geneze de stele pe străzi interstelare. Tu ești splendoare, eu nevoie.

Ai trimis emisari să caute viața printre astre dar eu tot singur și trist locuiesc acest pământ. Sunt flămând de iubire, nedumerit de refuz. Singur îmi privesc sângele pulsând prin vene în timp ce întind mâna către tine. Dar tu nu mă vezi pentru că ți-ai strâmbat gâtul admirând stelele. Sunt aici, tu tot aici dar cu mintea aiurea, atât de departe încât oceanele planetare toate fac cât o lacrimă tristă strivită între ale mele pleoape.

foto: +Nicola Davison Reed

marți, 11 noiembrie 2014

Zâmbet în vânt


 
Amintirilor mele le-a venit ciclul. Îmi înfig tampoane în ochi ca să nu plâng sânge. Orbitele se umplu, arcadele se crapă, craniul asaltat de vată hidrofilizată se umflă în ciuda umerilor care spasmodic tremură și se surpă. Abia atunci, atunci abia ți se face milă. Abia atunci mă împăiezi și mă înfigi în grădină.

Știu că primăvara e departe dar măcar atunci sunt sigur că o să te văd zâmbind către mine, prin mine către mugurii plini de sevă. Vara o să fiu sec, țeapăn și răscopt, sub umbra puținelor ciori ce or să-mi declare dragoste de la distanță. Apoi toamna o să vină cu aur și ceață, iar într-o zi o să fiu smuls și purtat departe de tine pe aripi de crivăț, dar tu tot ai să zâmbești către stâlpul de care care am fost legat. Un zâmbet absent pentru cel dispărut, ca și cum nu te-am avut, ca și cum nu m-ai avut. Inutil.

imagine: Bing

11:11 11.11.1111


 
11.11 11.11.1111 nu este oră și o dată, nu este un semn. Ar fi putut fi. Ar fi putut marca minutul ora și data la care un portal energetic s-a deschis. N-a fost.

Sau poate a fost momentul când lumea s-a sfârșit. Dar nu, lumea nu s-a sfârșit numerologic total și instantaneu doar ca să restarteze un minut mai târziu cu aceleași defecte, cu aceiași câini și porci pe cap de locuitor.

Aceste semne sunt de fapt primele bastonașe pe care le-am scris eu în clasa I-a. Am găsit caietul ieri și mi-am amintit cum a venit tata, le-a privit și m-a mângâiat pe creștet:

- Bravo Radule, pentru unul care ar scrie cu piciorul stâng ai o caligrafie impecabilă!

De atunci l-am urât pe Steve Jobs, doar că nu știam că așa îl cheamă. Dacă aș fi știut, dacă ura mea împotriva caligrafilor ar fi avut chip, aș fi renunțat la scris. N-am...

foto: The Telegraph




luni, 10 noiembrie 2014

Zdrang!


Bună ziua, vreau și eu un kilogram din astea. 
Cum nu puteți sa-mi dați fix un kilogram? Atunci de ce le mai vindeți la kilogram? Nu mă interesează, eu vreau fix ce vindeți. Prețul este pe kilogram, vreau un kilogram.

Această discuție n-am avut-o niciodată dar ar putea avea loc oricând.
Unde? La Carrefour Orhideea, unde farfuriile din gresie se vând la kilogram.
Zdrang!

joi, 6 noiembrie 2014

Moda, ultima frontieră


 
Moda, ultima frontieră. Locul unde cu multă îndrăzneală au pătruns o grămadă de chiori bazându-se pe falsa prezumpție că noi consumatorii am fi orbi.

Dar atunci când prea multul, prea departele, prea cretinul îți penetrează smalțul dinților transformându-ți dentina în retină, este imposibil să nu vezi că toți sunt niște croitorași. Iscusiți dar croitorași. Niște chiloțărese și purtători ilegali de pulă cu pretenții care se auto ambalează și se certifică intre ei, prostind lumea să le cumpere zdrențele.

Vă rog frumos care din voi simte altceva decât o durere de coaie/ovare când vede maimuța din poză purtând o răzătoare, să-mi explice și ce a simțit când a sărit gardul de la ospiciu.

imagine: Laurent Jean Phillipe

marți, 4 noiembrie 2014

Liricul păros



Iubito lasă-ți parul sa curgă, vreau să-mi trec degetele prin el.
Prin buclele grele, mă lasă să cobor poteci către văi cu mister;
Să adulmec arome, să caut fantome ca într-un vechi cinema ori hotel
Și pe buza tartei cu carne, lasă-mi buricele să-ți presare piper!

vineri, 31 octombrie 2014

Zece semne că ești prea bătrân pentru Halloween


Ești prea bătrân să colinzi de Halloween dacă:

10. Îți iei avânt ca să bați la ușă.
9. Ai un alt copil care mestecă bomboane pentru tine.
8. Ceri doar bomboane cu conținut ridicat de fibre.
7. Dacă îți trântește cineva un pumn de bomboane în traistă, îți pierzi echilibrul și cazi peste el.
6. Oamenii îți spun, "Marea mască ridată!" și tu nu ești mascat.
5. Când se deschide ușa strigi, "ne dați ..." și nu-ți amintești restul.
4. La sfârșitul nopții, ai geanta plină de ordine de restricție față de copii.
3. Trebuie să alegi un costum care să nu-ți smulgă peruca.
2. Tu ești singurul costumat super-erou într-un cartier plin de zombie.
1. Trebuie să eviți să colinzi pe la casele unde trăiesc fostele soții.


foto: metropotam

miercuri, 29 octombrie 2014

Simple silabe


Sunt simple silabe și s-au sudat în scris. Scriu singur, știu sigur. Slovele sunt salve și spori, sunt salbe sărate sculptate în sacâz. Susurul șoaptelor surde strecurate în șuvoiul searbăd, sapă sute de sensuri în silogismele ce șerpuie și se strecoară seci și sumbre sub soclurile statuilor. Seara suie suplă și serafică sorbind șiroi sângele soarelui scurs din sabia stelelor. Salahorii și spionii sabotează sabatul salamandrei simulând sardonic în șabloane seculare sinuciderea singurului surâs. Sunt simple sacre silabe și s-au sudat în spus.
 
 
 
 
 
 

Galantara


Gala e tara. Strada e gara. Strada e estrada, galantarul, vitrina, piscina, acvariul. Oamenii din afară bat cu degetul în sticlă producând bang-uri sonice ce clatină viscere. Sunt pește sunt om sunt textură și formă. Sunt produs modern, 30% natural, restul mister, poliester. A mă spăla separat de alte culori. Nu mă stoarce, mă usuc singur. Clătește-mă cantitativ, avansat. Îmi e dor de balsamul tău.

marți, 28 octombrie 2014

Semnalizare

Nu contează cât de mare e instrumentul bărbatului dacă e bine semnalizat. Poate să fie buton de lift, dacă are led toată lumea știe unde să pună degetul.

luni, 27 octombrie 2014

Barabumbozaur


 
Azi am dat o geană peste un blog pe care îl citeam uneori. Mi-am adus aminte că eram trecut în blogroll-ul lui, la categoria prieteni.

M-am uitat la blogroll și nu mai sunt. Am fost oare descalificat pe motiv că am zis chestii sau că n-am mai zis nici o chestie? Care e problema, a cui?

Apoi mi-am amintit pe ce criterii șterg eu oameni din blogroll. Pur și simplu nu mă mai interesează, ori ei scriu prost sau rar, scriu despre subiecte fără relevanta pentru mine ori au convingeri politice, rasiale, sexuale, sau religioase atât de puternice, încât dialogul este imposibil, iar acceptarea discursurilor respectivilor un atac la gândirea personală.

Și atunci îmi introduc inputul întru intromisiunea nihilismului existențial, dau cu gușa pe întreaga lungime de undă a lamei Jilete crescută cu aloe prima-Vera pe platoul cu salată de beuf din Nepal și spun cu bule de săpun din șuncă de tun:

-Barabumbozaur, știați că cel mai mare consumator de gândaci nu e Nortoncapdelup ci domnul Graur!?

foto: YogaEsoteric

vineri, 24 octombrie 2014

Poem de dragoste

Dacă propunerile de relații virtuale ar fi tratate ca în viața reală, toate site-urile de socializare și matrimoniale ar da faliment peste noapte.
 
 
Trandafirii sunt roșii
Pământul e rotund
Fustele se ridică
Pantalonii cad
Piele pe piele
Tare e tare
Înfige-o
Adânc!

 foto:

marți, 21 octombrie 2014

La familea


Mai știe careva ce i s-a întâmplat la familea lu Puea? Băețașu ăla care mimeză pă lângă el, ăla cu nume de cuțit, mi se pare doar mie sau s-a bronzat rău de tot?

Mie chear me milă de Puea, cum e el singur așa pă lume, de a ajuns să poarte țoalele care-i rămân mari lu Kabal, colorate de zici că sunt din canapeaua lu Măruță și să mănânce la restaurant cipsuri fără rețetă, compensate la negru. Io cred că omu are o penurie gravă de bani de se bagă la proiectele astea, că oricum numai despre bani doinește.
Săracu, măcar o avea unde sta? Că dacă nu, mă gândeam să-i pun o pilă la Kontactor, sau la Kirilă, să-i dea o rulotă din aia cu care fug ei în veață.

Ce nu trebuie

 

 PULA?!

foto: +Alin Popescu 

luni, 20 octombrie 2014

Cum mă gândesc la tine

 

Am ajuns acolo unde am mai fost, în punctul de întindere unde sinapsele se lăbărțează când tu credeai că or să pocnească. Este punctul când nu mai țipă nimeni la telefon, punctul în care reproșurile obosesc, când venele nu se mai umflă pe tâmplă. Calm moral.

Atunci de ce de fiecare dată când suni încă mai simt ceva în eter? La atâția ani distanță, de ce fiecare  apel suge din mine căldura? De ce vorbești de parcă ai citi, de ce citești de parcă ai juca, de ce taci când tu suni? Alo, alo, alo...

- Spune-mi, tu te mai gândești la mine?
- Uneori, doar că nu vrei să știi cum!

duminică, 19 octombrie 2014

Baricadați ușile, Antena Stars gătește!


Acum o oră pe Antena Stars, o blondă plastifiată pretindea că gătește ce-a mai bună ciorbă rădăuțeană. Am chemat Sanepidul, Protecția Plantelor și Protecția Animalelor, pentru ca matracuca maltrata morcovii ținându-i la tocat cu unghiile de trei cm, de parca ăia voiau să fugă.

E clar ca buna ziua că era prima dată când blonda vedea morcov și cuțit în acelaș decor. Apoi puiul era pus la un foc atât de mic că mirosea a tortură.

În fine, în timp ce "gătea", blonda își tot trecea mâinile prin coafură și se apleca peste oale și castroane, așa că ceea ce se afla în oala de pe platou, se putea numi ciorba de par, nu rădăuțeană.

La urmă am sunat și la CNA să le zic că emisiunea ar trebui interzisă sau pusă bulina, că e plină de limbaj și imagini, care afectează creșterea noii generații de gospodine, ba chiar poate produce mutații!

joi, 16 octombrie 2014

Strigăt







E întuneric și e atât de frig,
Cu mâini străine te ating.
E atât de frig aicea sus pe dig
Mă arunc spre tine, nu te prind
Și atunci te strig, te strig, te strig!





foto: +Olav Folland

Frica


Sub pat, în dulap
După blat,
Nu te văd, nu te-aud,
Te-am mâncat.
 
foto: +Colin Pax

marți, 14 octombrie 2014

Dizolvă-mă



    Acum dizolva-mă, pune-mă în două pastile pe limba ta
    O turmă de păstori să păzească o turmă de oi, dormi acum singura mea
    Inimă frântă care dormi despărțită în două bucăți
    Ca lingurile înainte de somn, înfipte una în coloana celeilalte părți

    Și puls după puls, puls cu puls, acum st
    Ea face așa cum marea face, ca să mă împace
    Te văd, prin coaja de săpun ești atât de subțire
    Încât începând să strunjesc la tine, uzura e pe piele la mine
    Și de aur, deget subțire pe buze pus, un doi trei patru, st

    Și puls după puls, puls cu puls, acum st, la culcare
    Ea face așa cum marea face, ca în somn sa mă împace
    Ea face așa cum marea face, las somnul să mă ia în brațe
    Ea face așa cum marea face, până la genunchi în a nordului mare

luni, 13 octombrie 2014

Foca și moartea


 
Rugăm oamenii să nu ne mai ajute. Noi animalele marine putem și preferăm să murim singure. Am ales să eșuăm pe mal și să ne uscăm la soare din același motive pentru care voi să vă lăsați trupul să se descompună în mare, cu mențiunea că noi nu suntem atât de egoiste încât să înapoiem naturii o sută de grame de cenușă în locul întregii mase corporale.  Nu înțelegem cum vă poate fi teamă de viermi după moarte, când sunteți atât de putrezi încă în viață. Oricum, vă dorim descompunere plăcuta!

foto: +Rodolfo Meerhoff 

vineri, 10 octombrie 2014

Mucegai răspunde cititorilor: Ce-i cu acest Poptămaș?



Da, când ai doi cititori, poți folosi pluralul.  Deci răspundem cititorilor.
Azi Pandhoraa ne întreabă: Ce-i cu acest Poptămaș?
 
Stimată posesoare de cutiuță cu buclucuri,
Poptămaș e un vorbitor expat de muzică ușoară, stabilit în țările reci, de unde a avut câteva tentative de reveneală în țara natală, unde a șters Cerbul de aur la cur, de pe locul trei și a participat la un Eurovision.
Odată cu contul de Facebook, Poptămaș-ul a descoperit gaura la macaroane, mersul pe jos și apa caldă. Toate trei simultan, ubicuu și plenipotențiar.
Da, Poptămaș e peste tot. Rețeta lui este aia folosită de mine acum o postare. Poptămaș folosește niște cugetări, de preferat ale unor oameni celebri. Din nefericire, sunt celebri doar printre cei care mai citesc și altceva în afară de cursul leu-euro și rezultatele pari-loto. Acele cugetări, se așează cu litere mari pe o imagine frumoasă și gata poptămășismul.
Unde există riscul (minim) ca să se prindă careva că butada ar trebui servită între ghilimele, eventual semnată de autorul care a debitat-o, Poptămaș-ul recurge la parafrază. Dar chiar și atunci, măcar poza pe care o lipește e spoliată.
Text furat pe imagine furată, asta e Poptămaș. Un colaj, rețetă pe care grasa ai psihologică de Teo Trandafir face playback dar la nivel așa, mai matern... că ce mi-e Teo ce mi-e Tony.
Poptămaș e un trojan tip exploit care a găsit o vulnerabilitate umană, anume aceea că utilizatorului de Facebook îi este silă să citească, că el vrea poze, doh!

Dacă îi pui text într-o poză, l-ai făcut la dinți, o mușcă și o înghite nemestecată! Mai mult, satisfăcut de ceea ce tocmai a făcut, cade în auto admirație.
Ce-am făcut coaie, am citit o cugetare?! De-mă dracului de filozof carile sunt! Ia s-o dau mai departe să vază pretinii cât mi-s de cult! Like, share, decât.
 
Experiment:
Dați mai departe minunatele versuri de mai jos, pe care dacă le-ar vedea, autorul original s-ar răsuci în mormânt. Cu mine în brațe, de viu, eventual!
 
Să bei, să mori... Atât: și prin delirul bahic să îți ucizi durerea.
Din creieri și spuza de ratări ce-s date unui om;
Este o încheiere sinergic de râvnit: să bei, să mori.
Să mori beat mort, visând că bei, mai știi?!
 
Mucegai
 
Sunt curios câți se prind.

joi, 9 octombrie 2014

Rupe-v-aș SIM-ul!


 
Nu mai pot. M-au disperat cu reclamele ăștia cu T... mov. Sper că au clienți la fel de retarzi ca și ei, unii care să-și rupă SIM-ul deasupra capului/gropii, ca la nunți/ botezuri/împământări.

Cei care scapă cu el corect rupt și văd că totuși nu merge, sunt rugați să frece SIM-ul pe o bucată de șmirghel până se face din mov, roz. Dacă nici după titrarea asta nu le intră SIM-ul în telefon, pot să-l arunce liniștiți. Asta înseamnă că sunt virgini, ori n-au vârsta legală să se joace la telefon nesupravegheați de mama lor

luni, 6 octombrie 2014

Vomit HD


Există locuri pe care am început să le evit pe motiv că au ecrane uriașe pe care afișează emisiunile în HD.

Faptul că mai văd câte un fluture pe Animal Planet nu mă vindecă de scârbă, pentru că în rest, HD-ul suge la greu.
Care naiba are chef să vadă porii uriași, punctele de grăsime, ridurile, bubele, alunițele păroase ale prezentatorilor ori invitaților din platou, ascunse (cred ei) sub un centimetru de fard?!


Care are plăcere să vadă moaca lui Pleșu, Ponta ori Crin lățite pe un ecran de doi metri?! Și cică se lucrează la televiziunea cu miros...

Mă scuzați, revin după ce vomit!

De Luni



vineri, 3 octombrie 2014

Microsoft nu știe să numere


După ultimul OS scos pe piață, adică Windows 8, Microsoft a apărut direct cu... Windows 10!

Ce naiba s-a întâmplat cu 9? Poate oripilați de odioșenia asta de Windows 8 (sunt nefericit utilizator, așa că știu ce zic) ăia de la Microsoft au avut un atac de Alzhaimer și au uitat să numere.

Abia aștept să văd care are curaj să testeze Windows 10 că prea a apărut repede și gratis!
 
foto: imgur

Dovada


Boemul - mai tare ca Facebook, dar mai modest decât Google!
Adun deja bani de navetă. De bere.

joi, 2 octombrie 2014

Navetrista

Maxi-taxi în mers.

El, trăgându-se de lanţ cu unghea mică mare:
- Hei fata, ce o arzi aşa tristă, tea supărat careva? Dacă vrei, te protejează băeatu' că a fost badigard, pază şi protecţie beibe, vrei?!

Ea, ridicând nasul din ceva Osho (English version):
- Nu mai bine te duci tu s-o păzeşti pe mă-tă, să nu-ţi mai facă frăţiori la fel de idioţi!?

Şi au ajuns la destinaţie toţi. Şi de data asta... 

Viaţa e un miracol repetitiv, am mai spus?!

Cum e viaţa

De ce e frumoasă viața? Pentru că are bunul obicei de a face surprize oamenilor cu pasiuni comune. De exemplu statisticile blogului spun azi că best referer pentru mucegai.blogspot e boemul, acest wordpress șnițel divorțat de al său bechamel.
No bine, statistica e o curvă, de acord, dar măcar am consolarea că se fute cu unul care trage la măsea.
Boemul, șnițel fără colesterol, pentru că om!

Mi-am tras Facebook la scara blogului


O domniță teribil de prolifică pe pagina personală, se miră fals de faptul că oamenii pun linkuri pe Facebook la blogul pe care îl administrează. Cică să scrie direct pe FB ca să ajungă la toată lumea.

Prea stimabilo, că altfel nu știu cum să-ți spun, Facebook este o unealtă nu un loc de trai, un mijloc de transport al informației.

Adică oricât de mult ți-ar plăcea să călătorești cu trenul către Paris, până la urmă scopul este Parisul.


PS:    Mi-am tras Facebook la scara blogului.
PPS: Am fost imediat încolțit. De femei. De ce, de ce, de ce... Pentru că sunt trei femei la una bucată cap de mascul furnizor de cromozom plătitor de rate!


miercuri, 1 octombrie 2014

Tatalu

O poveste după MV

D-na Vasilescu este o minune a geneticii umane, un hibrid pe care darwinismul l-a atins pe segmente, pe sărite adică. Ea și șoferul Balmoș formează un cuplu de excelențe ale evoluției ce-ți înseninează fiecare dimineață! Chiar te întrebi ce motive au avut proastele de maimuțe să coboare din copaci când banana creștea pe craca alăturată.

D-na Vasilescu, zisa și Ana, e tipul habotnicei ce umblă cu crucea transpirată între țâțe, broboadă în cap și pula în gură: „Da' ce pula mea măi șefule! Am fost obosită și nu m-am putut trezi că iar s-a pișat taică-miu pe el și mi-a umplut covorul persan de pișat. Toată noaptea am tras de covoare să le scot afară că-mi împute casa! De-aia am întârziat șefu, vă rog frumos să mă iertați. Dacă se poate.„ Concluziona pupându-mă.

Colegei mele, la fel de șefa Ecaterina, îi zice uneori: „ îmi bag pula șefo! Ești nefutută, ce-ai!?”. Dar momentul de grație al ei s-a petrecut la înmormântarea soțului proprietate personală, când s-a prăvălit „deznădăjduită” pe sicriu urlând: „Costielee, iartă-mă Costele ca nu ți-am scos organilii și acum te-ai stricat Costelee! Dar n-am vrut sa ți le scot nici în viață Cuostelee!”

Septembrie, vineri... nu 13, oricum nu contează, că încă nu s-a cules, n-a fiert. Plictiseala acelei seri a dispărut brusc când la telefon, cu vocea gâtuită de emoție, d-na Vasilescu îmi spunea sacadat:

- Șefu, a murit tatăl lui șeful azi la 15.30!

Noi în multinațională suntem practic o companie formată din șefi! Cred că cinșpe la sută dau cu cârca, restul suntem șefi și șefoase, din cei ce dau cu buricele de tastatură. Deci ziceam că în lanțul trofic al șefilor avem o grămadă de nume, de nu ne mai știm noi între noi care este șeful cui, motiv pentru care un pic derutat am întrebat:

- Care șef și care tată?

- Șefu’ Licu și tatăl lui! Tata lu' șefu Licu șefu, ce dracu... Era croitor săracu’!”

- Auaileu, zic eu cu o voce exagerat de afectată! A murit „tatalu'” șefu?

- Da șefu și avea doar 91 de ani săracul! Nu s-a chinuit, nu s-a pișat pe el decât trei zile, Dumniezău să-l ierte!

Berea din fața mea mi s-a părut dintro dată sălcie! Moartea e o chestie deprimantă chiar și după trei halbe. Cum mă gândeam eu la bietul tată al bietului meu șef, am întrebat-o șoptit!

- Ai de... capul meu și eu ce trebuie să fac acum, cucoană?

- Păi este musai să mergem șefu, să vadă și domnul șef așa, un pic de respect! Nu mergem la pomană, nu nimic, decât la slujba și la înmormântare! Îi luăm din partea secției o coroană mică, așa la vreo 150 lei cu gerbera ori crini și scriem pe ea: „regrete eterne din partea colectivului secției CLSM9 Ploiești!”

- Ce regrete măi cucoană, că n-am ce regreta, de vreme ce nu l-am cunoscut pe răposatu’ dă-l dra... Dumnezeu să-l ierte!

- Șefu, e groasă! Vrei să ne punem rău cu șefu?

- Nu, dar cu regretele eu nu sunt de acord! Găsește altă formulare, că prea pare că regretăm etern faptul că ne-am dus la tac-su, taman când a răposat nepișat și inopinat, de i-a luat prin surprindere pe toți la cei 91 de anișori! Bagă și tu un: „sincere condoleanțe!” că putem spune că nu există condoleanțele fățarnice (sic)! Ca să subliniem asta, underline: „Sincere condoleanțe”, clar?

Și la coroana îi mai punem o panglica lungă, să fie ca rochia ducesei de Cambridge pe care scriem „Sincere condoleanțe din partea colectivului secției CLSM9 Ploiești”!

Da șefu, am notat, „andărlain sincere condoleanțe de la...”. Da șefu', nu șefu, fără andărlaine, așa facem! Da'... auzi șefu? Nu mi-am permis să-l întreb pe șefu, tac-so o fi murit cu lumânare? Măcar să fie mort cu lumânare, spovedit și împărtășit ca să se ducă liniștit. Măcar atâta lucru, ce dracu măi șefu!?

N-am avut răspuns la întrebarea asta organizatorică de-a dreptul imposibilă așa că am tăcut până în ziua îngropăciunii când ne-am dus la biserică, la înmormântare, pioși și spășiți ca să identificam pe nenea mortu’.

Doamna Vasilescu a organizat sosirea la ora 10.00, slujba începând de fapt la ora 11.00. Ea era deja acolo, echipată în negru cu broboadă pe cap, pioasă, îndrugând ceva de Arsenie Boca, Ierusalim și niște vise amețitoare ce prevesteau fatidicul sfârșit al tatălui șefului. Coana abera noi disperam că fiul mortului nu mai venea, iar în capela era cam aglomerat că pe acolo mai zăboveau până la dreapta coborâre la minus doi, încă două corpuri. Am pus coroana acolo, apoi eu am ieșit afară să trag o țigară.

După vreo trei țigări și douăzeci de minute, mă duc în curtea bisericii ,la Vasileasca,ce repauza într-un picior ca barza și mă răstesc la ea:

- Măi duamno, unde-i șefu ăla, să-i dăm condoleanțele și să ne cărăm? Ne-ai făcut de am venit ca proștii cu o oră mai devreme și șeful nici nu e! Cum nai... Doamne iartă-mă ai organizat chestia asta?

- Șefu! Nu știu ce dracu face șefu, că a murit tatăl lui și nu vine! Șefu cred că șefu are probleme.

Pe deplin saturat de sinergia șefilor, am înțeles că recursul la habotnicie nu eludează meandrele concretului din capul meu. Ascultând-o pe madam’ Vasilescu și văzând cum i se mișcă broboada înnodată sub orificiul de împrăștiat draci și pule prin curtea bisericii, am amuțit!

Șefu, a apărut fix cu cinci minute înainte să înceapă slujba. Pentru că era tata lu șefu, adică șef de șef, mortul nostru a intrat primul la slujbă, care s-a ținut pe fast forward.

Destul de tulbure, șefu a apucat să vorbească cu noi doar cinci minute.

Fix în alea cinci minute în care abia a avut timp omul să ne strângă mâna tuturor, Vasileasca l-a întrebat așa... întâmplător:

- Auzi șefu, da' a murit cu lumânare?

- A avut, zice șefu încurcat!

- Spovedit?

- Da da... A venit părintele acum patru zile la el

- Deci nu l-a împărtășit, nu, a zis ea șuierând!?

- Dracu știe mai Vasileasco, adică, știe el popa ce-a făcut cu tata acolo singuri!?

Cum s-a terminat slujba, noi hai să ne îmbarcăm în mașini și să plecăm spre țintirim. Pe drum, șeful arunca cu bănuți pe jos la cate o intersecție discretă. Se știe de către apropiați că șeful e cel mai zgârcit din multinațională. Se vedea clar că arunca monezile așa... cu milă, cu durere de splină și portmoneu. Madam Vasilescu din spatele nostru (eram în aceeași mașină) face:

- Hait, șefu, șefa, coborați repede și luați bănuți că ie buni dacă ai frică de ceva! Aida repede ca la cât de puțini aruncă, acuș se termină!

- Ia dă-te jos mai Catarino (răcnesc eu) ca să iei bănuți pentru când o veni Pișău!

Domnul Florin Pisău e un revizor de-al nostru, mic la stat mare la prohab, adică îi iese daravela afară nu numai când se pișă, un individ cu o netezime cerebrala atât de lucie, de joacă neuronii hochei pe scoarța ei. Tipul ăluia ce vrea mereu să-și demonstreze cât e deștept dar își ratează mereu ținta!

N-am luat bani ca a avut loc o busculadă. O parte din mașini s-au dus pe poarta principală, cealaltă parte cu tot cu dricul umplut de răposat, pe cealaltă poartă. Dricul s-a oprit la o intersecție a aleilor și nu mai vroia să plece. Io mi-am zis: „să-mi fut una, a făcut mortul pană!”. De fapt trebuia așteptat un coș de colivă care să meargă în fața merțanului ce transporta pe răposatu’.

Trec zece minute, lume agitată, strânsă de gât cu cravate, broboade, băști, cârje, bastoane. Începe lumea cu telefoanele: căutați coșul cu coliva. Imediat Coliva este dată în consemn la frontiera țintirimului. Se descoperă că Prețiosul Coș este ținut de un șef de serviciu harnic, unul Guguță. Popa icnea continuu: „mortul nu pleacă fără coșul cu coliva, mortul nu plecă fără colivă” creându-mi o stare de derută temporară, suficientă să uit mici detalii, cum ar fi numărul lui Guguță la mine în telefon.

După încă vreun sfert de ora, deținătorul coșului, Guguță, mă sună:

- Eu sunt la groapă, vă așteptăm dom' șef!

- Bă ești nebun, nu vin în groapă nici plătit! Bă, vino dracului aici cu coșul, Scufițo Roșie care ești! Tele-portează-te Rumburak, că popa a zis că mortul nu pleacă fără coliva!

- Dar ce, nu e groapa cu Licu Maricica? Să vină mortul la mine!

- Bă tu ești prost? Ia în pula mea coșul și nu fă ca-n „Cuibul de viespi”, hai repede, pas alergător că-i bate mortului soarele-n cap și-i zboară vata din nări, că e din cei cu nasu-n vânt!

După alte zece minute, îl vedem pe Guguță, ținând coșul la piept, venea agale pe alei. Am plecat la groapă, unde n-am auzit decât popa mormăind și deodată glasul Vasileascăi: „părinteee, stropește cu vin și oasele Maricicăi! Și, întorcându-se spre mine mi-a zis hâțânându-și nodul de broboadă sub-maxilar:

- Să-mi bag pula dom șef, ăștia nu știe procesul tehnologic!

foto: +Nature

marți, 30 septembrie 2014

Platformele petroliere scutite de taxa pe stalp

 Hotnews:
Ioana-Maria Petrescu, ministrul finanțelor, a anunțat că vor fi exceptate de la impozitare construcțiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagra."
 
Să vă traduc în românește: proștii băștinași plătesc (prin prețul la pompă, energie electrică, etc), iar șmecherii străini se pișă pe ei cu boltă și aromă de petrol, eventual se joacă puțin și cu bricheta.
Stai puțin, băștinașii suntem noi?!
Doh!

luni, 29 septembrie 2014

Cogâlț


Habar nu am dacă știți de unde vine numele lui Golum în Frăția Inelelor. Aș paria că nu, pentru că îmi amintesc că explicația este făcută în cartea Hobbitul și voi nu citiți povești.

Creatura pe care Bilbo o păcălește și o lasă fără Prețiosul, s-a autointitulat Golum de la zgomotul de deglutiție al propriului gâtlej.

Acum revenim la realitatea târcolitoare, cred că trebuie să-mi schimb numele din Mucegai în Cogâlț. Pentru că săracul Golum înghițea în sec, iar eu înghit în ud până când simt că mă înec.
Berile știu de ce.

foto: +CJ Cocs

joi, 25 septembrie 2014

Pitici pornoși

 

Arta e un mare mister, ca moartea și sexul. Ce nu pricep eu, este de ce ar vrea cineva să devieze 50 de euro de la sex ca să-și cumpere un pitic din asta pornos.
Da, erau la SexShop in Antwerp. Zeci, sute de pitici din ăștia. Belgienii nu-s pedofili băi. Sunt piticofili de-a dreptul!

miercuri, 24 septembrie 2014

Vata


 
Domnul gras și transpirat răspunde la telefon ca un boss. Urlând:
 
- Alo da. Cine e la telefon? Cum? A, sunteți doamna cu vata putredă! Nu doamnă nu e în garanție. Era în garanție dacă v-o puneam eu. V-ați pus-o singură, acum plătiți sau vă descurcați!
 
Ee, zice domnul cel transpirat către mine, azi toți se cred experți în termoizolații!
 

marți, 23 septembrie 2014

Ursu Lică

7. Iscodește, luptă, zboară!


Ușa cârciumii era într-adevăr încuiata. Murmurul hotarului se apropia dându-i lui Lică fiori reci. S-a uitat ușor speriat la ușa masivă de stejar, bătută în buloane, bine strânsă în chingi și traverse de fier. A mai încercat o data clanța și de necaz, a împins lent dar puternic cu umărul în lemn. Cu un scrâșnet moale, ușa forțată s-a deschis. Lică și-a privit admirativ isprava. Reușise să smulgă suportul ivărului din toc. Doua cuie mari, atârnau din d-ul din oțel. Le-a proptit în găurile lor și în joaca, s-a prefăcut ca le da un pumn, dar a greșit viteza și a lovit cuiele cu monturile. Spre uimirea sa acestea s-au înfipt ca în unt lăsându-l pe Lică cu ochii holbați la petele de pe mână. Au rămas doar două semne roșii care s-au estompat imediat.

Ce grozav sunt, s-a rotunjit el, privind sala principală a bodegii vizibil goala. Când s-a apropiat de bucătărie, Lică l-a zărit prin ușa ușor întredeschisă pe Dinu. S-a mișcat pe vârfuri, ca sa nu fie auzit. Privind prin crăpătura a văzut că Dinu se dezbrăca. Era deja gol pana la brâu, iar musculatura impresionanta a torsului și brațelor, îi era acoperită cu transpirație. Tocmai își scotea pantalonii și chiloții, când Lică a zărit ceva ciudat. De pe picioarele și de pe fesele bărbatului, se întindeau, dezlipindu-se anevoie, o mulțime de cili argintii. Parcă ieșeau de sub piele ca niște viermi, pentru că locurile rămâneau marcate de o ușoară iritație. Terminând cu dezechiparea, cu hainele frumos împăturite în mana, Dinu s-a apropiat de Cabină, a apăsat o zona a peretelui din care s-a deschis un sertar, unde și-a băgat uniforma și bocancii. Apoi a intrat înăuntrul Cabinei, în timp ce vasele începeau a zăngăni, anunțând trecerea Primului Cerc. Lumina lăptoasă i-a dat de veste lui Lică ca Dinu consulta meniul.

Chiar dacă știa că nu se poate vedea nici auzi nimic prin geam dinăuntru, băiatul a stat ascuns pană când ce lumina s-a stins, apoi s-a apropiat și a activat sertarul. Așa cum se așteptase acesta era gol. La fel și interiorul cabinei. Dinu dispăruse. În cea mai mare viteza, băiatul s-a dezbrăcat, a pus hainele în sertar și a intrat la rândul său în cabină.

De emoție comenzile se suprapuneau, degetele îi tremurau, așa ca până a reușit să găsească ceea ce-l interesa i s-a părut că au trecut ore.

- Bine ați venit la GateTrans. Alege-ți destinația, alege-ți timpul.

Șovăiala i-a relevat o nouă opțiune:

- Doriți sa folosiți ultima configurație încărcată? DA/NU!

- Da, vreau ultima adresă, hai bagă viteza!

- Comanda imposibil de executat. Vă rugam îndepărtați-vă efectele personale și artefactele detașabile. Vă reamintim că nu se acceptă animale de companie, vă reamintim că fereastra se închide în cinci. minute. Pentru siguranța dumneavoastră recomandăm sa folosiți următorul ciclu. Timpul rămas până la urmat...

- Vreau acum. Mașină tâmpită, sunt gol și singur; unde naiba vezi tu animale? Disperat, băiatul a repetat procedura.

- Comandă imposibil de executat; va rugam îndepărtați din cabină efectele personale, artefactele detașabile și animalul de companie. Vă reamintim că fereastra se închide în patru minute.

- 'la mea, n-ai un program tutorial ceva? Aha, “Diagnoză”! Hai scanează, bagă bagă!

- Diagnoză în progres; rezultatele se vor afișa imediat; doriți copierea în terminalul personal; doriți afișarea? Afișare rezultate.

Rândurile curgeau în fata lui Lică ar fi părut fără sens dacă el nu ar fi avut deja o bănuială.

- Va sfătuim sa citiți rezultatele pe terminalul personal. Fereastra se închide în treizeci de secunde. Vă rugăm să părăsiți urgent cabina și să îndepărtați din container efectele personale. Punctul de plecare devine punct de sosire în zece secunde, nouă, opt...

Lică aproape a zburat prin ușa bucătăriei, îmbrăcat doar cu chiloții, trăgându-și pantalonul în sala mare și cămașa lângă ușă. A trebuit sa aștepte trecerea ultimului cerc, a cărui vibrație o simțea cu tot trupul. Când s-a așternut liniștea, l-a auzit pe Dinu fluierând vesel în bucătărie. Băiatul a înșfăcat un vraf de cergi, s-a culcat pe podea într-un colț al încăperii acoperindu-se cu ele. Dinu a trecut nepăsător pe lângă el, a deschis larg ușa cârciumii și s-a întors în bucătărie. Astfel Lică a reușit să părăsească neobservat bârlogul lui Dinu și a ajuns la casa Ilenei, care îl aștepta în prag. Băiatul s-a repezit sa o ia în brațe.

- Leana, vrei să plecăm amândoi din sat? Cred că am găsit o posibilitate să scăpăm de aici! Ce ai?

- Au! Dă-mi drumul, mă doare! Vrei să mă omori? Cred că ai rupt ceva în mine, că mă înțeapă când suflu! Nu merg nicăieri, aici e locul meu, rămâi cu mine!

Jumătate de oră de rugăminți a fost înlocuită de o așteptare fără timp. Nu și-au mai vorbit. Fiecare aștepta ca celălalt sa se răzgândească. La primul zumzet al Hotarului, Lică s-a ridicat și a plecat fără nici un cuvânt, fără să privească înapoi.

Special a trântit ușă. în urma lui, ca toți cei din crâșmă sa tresară. Și toți au tresărit, toți în afara de unul, spre care s-a dus cu pas măsurat.

- Bună seara Dinule, cum se mai prezintă viitorul, este tot acolo?

- Băi puțu... Lică, ce te arunci băi, ca găina la flegmă? A zis el satisfăcut de calambur.

Dar puștiul nu a cedat. S-a așezat în fața bărbatului cu picioarele desfăcute și i-a luat cana de vin din față. O clipă a părut ca o să bea, dar cu un gest fals de surpriza i-a dat drumul să se spargă de podea. In timp ce vinul se scurgea printre cioburi, Dinu râdea, ca și cum ar fi fost o glumă. Țăranii râdeau mânzește. Lică le-a tăiat-o scurt:

- Râdeți ca proștii, la comandă! Râdeți la tâmpeniile spune de omul care vă ține ca pe maimuțe în cușcă! Treaba voastră, dacă vreți sa rămâneți proști și slugi, eu în seara asta o să plec!

- Ba nu pleci nicăieri; nimeni nu pleacă viu din satul asta! Cu voce scăzută, soldatul a continuat: Ești mort puștiule! Ești un paradox, viitorul nu există pentru tine. M-am documentat, ai murit în pădure și stârvul ți-a dispărut mâncat de animalele. Toți ăștia din sat sunt și ei morți, îngropați de vii la o alunecare de teren produsă în 1935. Deci nu existați. Pe de altă parte dacă rămâi aici și lași ciocul mic, vei trăi veșnic! E adevărat că la reset nu-ți vei aminti, dar vei fi veșnic! În afara acestui timp nu există prezent sau viitor pentru nici unul dintre voi.

Apoi Dinu a ridicat tonul să-l audă ceilalți. Nu-l ascultați pe mucos, mai bine aveți grijă să nu ne facă figura ca ăla din biserică. Mitu, Neblea, Gogea, păziți ușă!

- Stați liniștiți, ca nu pe acolo vreau sa ies din coșmarul asta; oricum nu mă puteți împiedica! Nimeni nu mă poate împiedica, nici măcar tu. Oamenii s-au așezat lângă ușă curioși, așa că Lică a continuat.

Dinule, ai condus prea mult afacerea asta de turism temporal. Sunt convins ca în afara de tine exista un Operator. Apoi clienți, o da, clienți cu mulți bani. O afacere strălucită, trebuie să recunosc. Alegi un loc exact înainte de a fi ras de suprafața pământului și îl transformi în Time Park pentru bogații din viitor. Bănuiesc că ai avut drept clienți etnologi, istorici, nostalgici și naiba mai știe ce. Dar tot la fel de convins sunt ca nici unul nu știa ca are asigurarea de viată expirata când a intrat pe terenul tău. Îmi pare rău ca îți stric planurile, n-am nevoie de tron, eu doar vreau sa plec de aici. E timpul meu.

La auzul acestei replici Dinu a părut ca iese din transă și-a privit ceasul s-a ridicat în picioare și s-a întors către bucătărie. Huruitul veselei părea efectul mișcărilor sale. Toată lumea putea sa simtă cum se apropie primul cerc.

Lică s-a dezbrăcat rapid de haine și din doua salturi l-a ajuns din urma pe Dinu care cu spatele la ușă, i-a blocat drumul spre cabină.

- Dă-te la o parte, Dinule că...

- Că altfel te pomenești că-mi dai una?! Hai minor exhibiționist, dă, dă cât poți tu de tare!

Cu un singur pumn, pe care celălalt nu s-a obosit să-l pareze, Lică l-a aruncat grămada la podea. Ceilalți au încremenit. Știau cat de puternic și crud era Dinu, iar acum zăcea cu fata însângerată, doborât de un copil. Profitând de avantajul psihologic puștiul s-a întors către ei.

- Care mai are chef sa se pună cu mine sa iasă în față! Nimeni? Atunci vă sfătuiesc să vă încuiați în magazie. Busculada i-a distras atenția, astfel că riposta lui Dinu l-a prins nepregătit, ajungând sa spargă cea mai apropiata masa cu capul.

- M-ai enervat rău băiete, am sa te fărâm, am să-ți rup fiecare oscior! Șuieratul veninos se strecura printre buzele crăpate ale bărbatului mai vârstnic, care a reușit sa-l lovească repetat utilizând o tehnica marțială, până când Lică l-a prins în brațe ca într-un clește și a strâns, a strâns până a auzit cum pocnesc oasele și se sfâșie mușchii. Iar când i-a da drumul, Dinu s-a scurs dezarticulat pe podea. Tresele galbene ale uniformei pâlpâiau roșu intermitent. Băiatul s-a aplecat asupra lui și i-a sfâșiat vestonul, dând la iveală aglomerarea de mecanisme și fire, ascunse în căptușeală.

- Deci s-a inventat mușchiul artificial, a rânjit el învinsului ce își revenea greoi în simțiri. Păcat că nu ține de foame, a spus, apoi l-a apucat de un picior și s-a îndreptat către ieșire. Doi inși rămași în sală în stare de șoc și-au revenit rapid și au spălat putina. Dinu la implorat cu vocea gâtuită:

- Ce faci? Oprește-te, o să ne omori pe toți!

Lică nu l-a băgat în seama, continuându-și înaintarea.

- Oprește-te, afară e o mașină de tocat, te rog gândește-te! Uite terminalul meu. Ai bani și proprietăți, excursii... sunt toate ale tale! Cardul cu aspect metalic se unduia ca o bucata de gelatină lângă piciorul lui Lică. Băiatul l-a călcat încercând sa-l strivească sub talpa, dar parca a întins o guma de mestecat aruncată în nisip fierbinte.

- Mă piș pe banii tăi! O să-ți fac cunoștință cu un prieten, a zis Lică, punând mâna pe clanță!

În urletele celuilalt, a deschis ușa și direct din prag, cu un efort considerabil, l-a aruncat pe deasupra scărilor în praful din mijlocul uliței, apoi a pornit către el. În jur trepidații ciudate ridicau pietricelele la jumătate de centimetru de sol.

- Nu, nu, striga Dinu îngrozit la el. Nu te apropia, o să ne amestece vârtelnița asta dementă!

- Ba eu tocmai mă pregătesc să mă separ, nu mă amestec cu gunoaie ca tine! Silueta lui Lică tremura, lua dimensiuni, forme și umbre ciudate.

Sub efectul Zonei Inelare, ursul s-a desprins de trupul băiatului, căpătând propria-i forma. S-au privit o clipa, apoi ursul s-a dus către corpul ghemuit în țărâna.

- Poftă buna prietene, a spus Lică și a pornit calm către cârciuma! În urma lui, Dinu a urlat înfiorător, sacadat, gâlgâit. Bucăți din carnea lui intrau în animal în tip ce zdrențele de uniforma și picăturile de sânge levitau în jur sub efectul Hotarului.

Lică, a închis ușa de la intrare. De la geam nu se mai vedea nimic afară. Pe sub cea de la bucătărie, se zărea mișcare. Lică a strigat:

- Am terminat numărătoarea și încep căutarea! Cine nu-i gata, îl iau cu lopata; un', doi, trei, ursu' după ei! Liniștea instaurată după o scurta agitație spunea ca oricare ar fi fost curiosul, a eliberat zona.

Ușa cabinei l-a primit închizându-se fără zgomot în urma lui. În spațiul virtual a urmat calm protocolul "ultima configurație formata"

Lumina alba, l-a dizolvat ca pe o linguriță de zahar pudra, într-un pahar de lapte cald. O clipa nu a văzut, nu a auzit și a nu a simțit nimic, apoi a fost conștient de prezența hologramei.

- Punct terminus! Așteptați vă rugăm diagnosticul; rezultatele vor fi copiate în terminalul personal! Transfer complet; va mulțumim că ați ales GateTrans, domnule Codin!

Lică a închis ochii și informația i s-a vărsat direct în creier. Datele din cardul, cu care s-a amestecat intim l-au amețit o fracțiune de secundă, apoi le-a compilat, le-a apreciat valoarea și a conștientizat spațiul rămas neutilizat. Fără să deschidă ochii a spus:

- Copiază memoria fixa; anulează; copiază baza de date GateTrans, afișează traseul cel mai scurt către casă, parole acces. Blochează apeluri, anulează programări!

Timpul și-a pierdut pentru el sensul. Ușa cabinei s-a deschis și în viitor, a pătruns hotărât Călătorul.