joi, 31 octombrie 2013

Alternosfera salvează blogosfera



Ieri am comis o măgărie cu noaptea în cap. De fapt un șir de măgării. Ziua a început prost tocmai pentru că în fapt era noapte, motiv pentru care nu am văzut bucata de bordură mai erectă decât suratele ei și am luat-o în bombeu. Apoi am reproșat unei doamne că merge cu chiftele fierbinți pline de usturoi în pungă în loc să le transporte în container bio-hazard. Aia a început sa plângă despre o mamă bătrâna, în spital, ce poftea la pârjoale. Restul pasagerilor s-au uita la mine ca la cel mai rău om de pe Terra. Pentru că doamna cu chiftele avea șaptezeci și cinci de ierni (așa a declarat vecinei de banchetă) , m-am temut să mă gândesc la mama ei în orice fel.

Aș fi uitat de aceste mici neplăceri dacă șoferul n-ar fi condus sacadat, lipsit de  ambele oglinzi de furtul cărora s-a plâns vorbind continuu la telefon pe parcursul drumului, în timp ce cu o mână așeza banii din încasări. Aș fi vrut să îl propun pentru Guinness Book ca fiind primul șofer care conduce un autobuz cu burta, dacă n-aș fi observat că de un șurubel prins în bord avea ancorată cu elastic pedala de la accelerație. Trișa măgarul!

N-am mai văzut oameni făcând cruci la coborârea dintr-un mijloc de transport în comun pâna ieri. Tot ieri dimineață am ratat la mustață sa fiu zburat în atmosferă de pe trecerea de pietoni de un bolid, apoi o gaură de canal căscata pofticios în trotuar, și am oftat fericit la pontarea cartelei magnetice, care chiar a piuit pe nota corectă.

Ajuns la muncă la timp și cu toate organele perechi ori neperechi întregi, deși toată dimineața am fost tratat ca un rățoi am simțit nevoia să mă dau lebădoi. Altfel nu pricep de ce atunci când m-a întrebat un coleg ce ascult (căști în urechi) am trântit o minciună.

Alternosfera, asta ascult!

Cred ca aveam urechile sau nasul roșii ori alte semne că mint, altfel nu pricep de ce colegul a început să-mi spună de cât de buni sunt băieții de peste Prut și că după el "Flori din Groapa Marianelor" este cel mai sofisticat album, că ultimul din 2013 e discutabil de ascultabil, etc.

Am fugit la mine la birou și am googălit rapid. Prin urmare ieri și azi toată ziua am ascultat Alternosfera. Azi dacă îmi dă extemporal colegul, sunt pregătit. Foarte pregătit. Am descoperit că moldovenii de la Alternosfera nu sunt buni, ci foarte buni! Îi poți asculta pe repeat până îți dă cu „Virgula”. Iar cu „Epizodia”, părerea mea este că domnul coleg se înșeală grosier, albumul este dublu jm, adică șmecher!

Am descoperit că Alternosfera mă face să mă simt viu, să simt românește, să visez universal, să sper că nu e târziu. Și dacă nu poate face asta mereu, măcar mă poate salva de senzația de cădere, de pustiu, de nu vreau să știu. Simt că nu sunt primul blogăr salvat de depresie prin muzică. Deci...
Alternosfera salvează blogosfera!

sursa foto

marți, 29 octombrie 2013

Ce este acceptabil și ce nu în materie de sex în România secolului XXI



Ce este acceptabil și ce nu în materie de sex în România secolului XXI? Foarte puține, din cauza lui: vorbiți de sex, huoo, rușine!?
Ideea postului mi-a fost dată de articolul scris de Sf Bacterie și de comentariile onorabilei Mitzaa Biciclizda.


Să facem o listă ultrascurtă cu ce este acceptabil:

1. Sexul intre un bărbat și o femeie, inclusiv violul conjugal ori nu pe fondul consumului de tulburel, țuică de crăci sau coniac din teflon. Preferabil actul se va consuma în postura misionarului cu perna pe ochi, pantalonii de pijama în vine pentru el și cămașa de noapte suflecată până la cicatricea apendictomiei pentru ea. Trimiteri: sex conjugal, creștin ortodox și evlavios;

2. Sexul bărbatului cu orice parte feminină care are craci și țâțe, solo sau la poștă cu alți flăcăi Acceptabil din punct de vedere masculin, fantezie imposibil de recunoscut de către sexul feminin. Trimitere: curve, capitole: câte vrei;

3 Sexul bărbatului cu două femei simultan, tabu la femei; trimeteri la curve, blenoragie, lăței;

4.Sexul bărbatului cu el însuși, cu condiția să nu fie de notorietate publica; religia se opune, dar nu pasă nimănui;

5 Sexul între ele a femeilor de la punctul trei, în timp ce bărbatul practica punctul patru, este pentru bărbat acceptabil și indiferent ori vag interesant pentru femei.


Și în acelaș număr de puncte, ce nu este acceptabil:

1. Sexul între doi bărbați, indiferent pe ce fond sau fund. Nu ne gândim la poziții ca ni se face rău. Trimiteri: la baze de tratamente fierbinți tip Sadova și Govora, cu treceri răcoroase prin salina Lot;

2. Sexul femeii cu orice parte masculină în afara soțului stabilit prin lege, datini, religie.Trimeteri: vezi capitolul curve deja tocit de atâta accesat.

3. Sexul femeii cu doi bărbați simultan, (simultan înseamnă în acelaș timp?!); Trimiteri: pizda mamelor lor de curve!;

4. Sexul femeii cu ea însăși, fantezie pentru bărbat, imposibil de admis sau dovedit la femei; Trimteri: nu există; 

5. Sexul între ele a două femei, dacă nu e nici un bărbat de față; practicantele sunt niște nasoale care au ură pe bărbați. Trimiteri: pe cruce la Tanacu;


Și acum, la închiderea prohabului, le urez celor prinși în limitele strâmte ale propriilor minți tradiționalul pa și poc! Atenție la dop, că șampanie oricum nu mai prindeți!

sursa foto

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Onan

 
Mânce baba coaili, coaili și pulilii!
Așa am cunoscut-o eu pe Stela. Ăsta este primul lucru pe care mi-l amintesc despre ea. De fapt este primul lucru pe care mi-l aduc aminte de la trei ani. Vocea dogită și mirosul de Mărășești ori Carpați impregnat în degetele cu care mă dezbrăca și îmbrăca. Și peste ele, alintul Stelei, incantația, adorația.

Mama spune că eram fascinat de Stela din fașă. De fapt mama era convinsă că Stela mă iubea mai mult decât ea. Mi-o spunea fără gelozie. În afară de mine, Stela nu mai iubea pe nimeni decât pe Mihai, care nu putea concura cu mine, pentru că era mort.

Ani de zile ai mei au încercat să mă convingă că nu e posibil să-mi amintesc ceva de la vârsta aia. Nu ai  cum să o ții minte pe Stela, mi s-a explicat pedant. Mințeau. Des, organizat, până ce mi-a zburat din cap.

Apoi, în caseta cu trandafiri sculptați în lemn de trandafir, în care mama își încuia inelele, am găsit o poza. Eu, mama și Stela. Știu că e Stela după negreală. Dar din poza aia cu mine în curte, eu fascinat de mușețel și mama de mine, alții n-ar pricepe nimic. Secretul era în filmul de celuloid, iar acesta a fost distrus în mod voit. Pe atunci, era acolo, în casetă, alături de un pachețel de hârtie. Pe hârtie era scris cu creionul "vârsta: Samson" și conținea o șuviță de păr plus o bucată ciudat contorsionată de cositor care mirosea a urină. Am atins pachetul și mi-am amintit. Aveam plete. Până la cinci ani nu m-au tuns niciodată. Când am închis caseta, amintirile s-au estompat, dar nu au dispărut. Au regresat însă amestecate până înainte de mersul biped, direct la scutece.

Stela locuia peste drum de noi, într-o casă cu o singură cameră, verandă și bucătărie. Când ieșea la poartă, eram singurul copil care se ducea spre ea chicotind, pedalând fericit pe tricicleta. Restul fugeau urlând cât mai departe, cu feţele spălate în lacrimile ce li se înnodau cu mucii sub barbă.

De dragul Stelei, mama nu a pomenit niciodată de baubau, ori baba cloanța. Cred că am auzit la alții vorbele astea, dar nu reprezentau nimic. Din cauza asta nu pricepeam de ce prietenii de joacă mă pipăiau curioși când ieșeam de la Stela din casă.

Nu te-a mâncat? Ba da, Stela mi-a mâncat pulili. Ce e aia? Puța, aşa îi zice Stela: pulilii şi coaili. Ne arăți? Da. Le arătam. Ei mă atingeau căutând curioși mușcăturile, urmele colților. Niște proști, Stela nu avea niciun dinte în gură. Avea unii într-un pahar, din care eu beam câteodată apă, pentru că avea gust de mentosane.

Le-am arătat copiilor de unde m-a mâncat Stela până a aflat mama și mi-a zis ca nu e frumos, că ăla e secretul meu. Secretele nu se arată și nu se spun, că ți le ia altul. De atunci nu le-am mai arătat, dar ei tot se minunau că scap întreg din casa babei.

Da, Stela era baba. Pentru ei, baba era ceva rău, pentru mine era un univers cu totul nou în care pătrundeam doar traversând strada. Pe atunci, mașinile treceau pe strada noastră atât de rar, încât atunci când găseam una parcată ne uitam la ea ca la o balenă eșuată pe trotuar.

Stela mă lăsa sa fac tot ce vreau și lucrul cel mai grozav era că mama considera că orice face Stela cu mine este firesc. Inexplicabil și curios, mama, care mai târziu, în adolescenţă, ţipa la mine să nu-mi mai apretez chiloții că o să orbesc, în pruncie considera natural ca Stela să mă gâdile cu limba în fund sau în buric, să mă arunce gol în aer până țipam fericit și speriat că fac pipi. Și în loc să înceteze, Stela căsca gura și mă îndemna să mă piș în gura ei. Apoi Stela spăla tot ce stropisem pe pat, pe lângă chipul ei.

Ieșea cu albia în curte pe scaun, despuiată până la brâu, și spăla cu țigarea în coltul gurii. Uneori mă târam de-a bușilea și, când mă ridicam între ea și albie, mă agățam cu gura de sfârcurile ei. Lasă-mă, drace, zicea ea, plecând după treabă cu mine agăţat de țâțele ei, ca un câine.

În prezența Stelei am mâncat pământ, găinaț, rahat de câine, săpun și, mai ales, fructe de la Mihai. De ce ai dat copilului vin, babo, a întrebat tata odată furios? Păi vinul se trage bine după săpunul de casă, a chicotit ea dând din umeri. Dacă murea otrăvit? Cu mine aici, ești nebun, chiar nebun. Te piși pe tine de frica degeaba. Bebe o să crească mare, îți spun.

Prin urmare, am continuat să mănânc tot felul de chestii. Telaaa, bebe papă râme. Poftă bună, zicea Stela. Și bebe mânca râme, apoi lua chiștocul din mâna Stelei și trăgea șmecherește un fum. Stela avea permanent un chiștoc fumegând, pe undeva prin gură, mână, margine de masă ori farfurie. Chiștocul fără filtru nu o ardea niciodată, pentru că Stela avea unghii pe care le tăia cu cleștele pentru cuie.

Stela nu avea scrumiere. Avea în schimb multe pisici. Nu țin minte sigur, dar cred că am sugrumat cel puțin una. Telaaa, am stricat pisica. Dă-o dracului, bebe, ia alta! Ia să vad, te-a zgâriat? Dă să pupe baba să treacă. Gata, vezi, a trecut.

După ce a hotărât că nu mai am nevoie de scutece, mama mi-a zis că m-am încăpățânat să fiu constipat. Urlam pe oliță zile la rând fără rezultat. M-a lăsat gol până la brâu în casa babei. Fac scrânjoi, am zis într-o zi albind ochii la Stela care croșeta. Dă-i drumu’, fă, nu unul, fă doi, trei. Ia vezi câți poți face, mi-a încurajat ea creativitatea.

Și am făcut câte un mic răhățel cu moț, începând chiar de acolo, din bucătăria Stelei, apoi unul pe hol, pe veranda doi, în curte câțiva și, în sfârșit, unul în dreptul porții, exact la picioarele lui Mihai. Când am putut merge, nu am mai făcut pipi pe Stela, numai pe Mihai.

Tata n-o suporta pe Stela. Nu, nu o ura. Tata nu era în stare de acest sentiment la început. Când venea acasă, odată pe lună, stătea încruntat cât era Stela la noi. O certa pe mama, că și-a luat serviciu special ca sa mă lase cu baba. Tata avea un Smena 8. De la aparatul ăla zice mama că tata a început să o urască pe Stela. Tatei nu-i plăcea cum iese Stela în poze. Mai degrabă cum nu iese. Odată s-a certat aşa urât cu  ea, încât era să-l taie pe Mihai. M-am așezat în faţa toporului. Tata a înjurat și a renunțat. Stela nici măcar nu se ridicase de pe scaunul ei. Fuma.

Am revăzut strada copilăriei acum cinci ani. Fosta noastră casă era locuită de altă familie. Curtea Stelei era încă acolo, dar casa dispăruse. Printre grămezile de moloz, buruieni și fiare vechi, Mihai stătea stingher, gata să cadă peste poartă. Fără Stela care îl uda zilnic, Mihai murise a doua oară. Culesesem deja din el, aşa că l-am lăsat să dispară.

Tot acum cinci ani și câteva luni în plus, am vorbit cu Stela ultima dată. Eram pe o stradă din cartier cu treabă, când am auzit după colţ vocea ei gâjâită și replica ei pentru prunci. Am alergat imediat spre ea ca în copilărie. Mânce baba pulilii, se auzea dinspre un stop-cadru cu căruț, mămică și prunc. În timp ce Stela ridicase copilul deasupra capului spre adorație, mămica stătea mândră, legănând landoul gol cu o privire ușor tâmpă.

Stela, Stela, nu te-ai schimbat deloc, am zis eu! A lăsat copilul în căruțul care parcă atât aștepta, ca să se miște și să dispară cu conținut și forță motrice cu tot după colt, în spatele meu.

Bebe! Mânce baba pulilii tale, vino la mine! Dă să ti pup! Muah, muah, da’ apleacă-te bolilor, că n-ai oase în burtă, nu vezi că baba e puțină? Hai la mine să bem cafea. Am cafea din aia din Siam. Știam eu că vii.

Casa Stelei era neschimbată. Pisicile dădeau târcoale la fel de geloase, deși erau altele faţă de cele pe care le chinuiam în copilărie. Poate din cauza că le erau rude îndepărtate, purtau frica de mine, întipărita în carne. Totul mirosea a pisică, inclusiv cafeaua. Stela, ce de pisici ai. Și ce de muște!

Lasă-le dracului, de muște, că unde sunt muște este ori mâncare, ori mortăciune. Eu sunt amândouă. Ia dezbracă-te să te văd întreg. După ce mi-a inspectat trupul gol din cap până în picioare, Stela și-a reluat chiștocul și a mai pus de cafea. Ești bine, Bebe, ești frumos aşa cum te-am vrut. Știi că semnele alea de pe cur sunt din cauza proastei de mă-ta?

Ce-i cu ele Stela, ea zice că sunt din naștere.

Să nu mănânce căcat. Cât timp am stat eu cu tine, nicio boală nu te-a atins și ea știe. Cum ați plecat la bloc, cum ai răcit, te-au umflat de injecții și o proastă a folosit la seringă ace din alea mari, de ajung până în os. În buculițele tale cât nuca a băgat ace pentru vite, proasta dracului. Ai făcut noduri. De acolo sunt semnele. Te-a adus mă-ta aproape mort, te-am făcut bine, dar semnele au rămas.

De ce ne-am mutat de lângă tine Stela? De ce n-ai venit cu noi?

Pentru că lu’ tact-tu îi era frică de mine și îl ura pe Mihai. Tac-tu, venetic venit din Basarabia, nu l-a prins pe Mihai decât pom, dar mă-ta, născuta aici, l-a cunoscut când era om. Ea a stat în gazdă la noi, nu știi? Tac-tu, de la mine din casă, a luat-o fată mare. I-am dat-o tocmai pentru că l-a auzit pe Mihai vorbind. I-am dat-o, în ciuda faptului că i-a dat foc. Când a văzut că nu arde, a început să ne urască pe amândoi. N-a avut cum să plece, că le-am dat casa de peste drum cu acte. Altfel, ar fi plecat prea curând și te-aş fi pierdut.

Cum să mă pierzi Stela, când nici nu eram născut? Tata și cu mama m-au făcut după ce s-au mutat peste drum. Și de ce spui că ai dat-o pe mama, îmi cunosc bunicii, am crescut cu ei. Stela însă avea altceva de spus.

Prostii, aici ai fost conceput, pe verandă, unde era patul mă-tii în trecut. I-am dat femeia vieții lui și el a răbdat, dar nu m-a iubit. De fiecare dată când venea de la zugrăvit biserici, tac-tu avea câte o noua furie de vărsat pe mine. De parcă eu eram de vină că el credea în altele. Mi-a jurat că te face popă. Am pus pariu chiar. N-a reușit, aşa-i?

Nu, urăsc popii mai presus de orice pe lume!

Ha ha ha, am câștigat deci... dar ia zi-mi, el știe că treaba asta vine de la mine? Dacă nu știe, să nu-i spui. Să nu-i spui că m-ai văzut. E prost, dar cinstit. Nu trebuie să știe și, dacă nu știe, nu suferă. Dacă nu suferă, nu se împotrivește. Și apoi, o să te ajute la momentul potrivit. Dintr-un motiv greșit, dar o să te ajute. Ai să vezi. Bărbații sunt mândri și orbi. Nu vor să vadă că femeia e stirpea și ei doar material de prăsila. Doar evreii știu. Tu ești prăsilă bună, ca Mihai. Miroşi a sămânță bună de răsădit, dar mai ai, mai ai până acolo. Trebuie așteptat momentul. După aia nu mai contează.

Dar cum să știu, Stela, că nu mi-ai spus niciodată, mereu ai zis aşa: lasă, lasă, că ai să știi, mai târziu.

Uită-te în Carte, vezi de ce a fost ucis Onan, dar gândește cu capul tău. De ce a fost pedepsit, știi? Nu știi, nu te lasă scrisul să vezi mai departe de slovă, nu te lasă ăia de ți-au zis cum să citești, ce să înțelegi. Nu citi, dă scrisul la o parte. Oricum, nu ești gata. Ia uite, s-a făcut târziu. Hai fugi, că plec la biserică.

Stela, tu la biserică?

Păi la ceva trebuie să fie bun și Dumnezeu. Măcar sperie proştii cât să dea de pomană. Pun pariu că azi mănânc sarmale. Hai fugi. Auzi, să nu mai vii! De ce, Stela? Abia te-am regăsit.

Am niște treaba înainte să dispar. O să știi când să vii să iei din Mihai, o să știi. Du-te, stai să te pup. Acum fugi!

Stela a murit acum cinci ani. Am aflat și m-am dus să iau lăstari din Mihai. Apoi mi-am adus aminte de carte și-am tot citit înciudat pasajul. Tată, nu știi, există vreo ilustrație cu Onan pe undeva?
Da, mă gândesc din nou la cele sfinte. De asta întreb, oarecum. Ce să caut în Erminia picturii bizantine?

Dionisie din Furna nu a scris nimic despre Onan în Erminia lui. Nu în acea ediție. Între paginile cărții tata pitise o poză. Era fotografia unei picturi murale vechi. De unde ai asta, tată, unde ai găsit-o? Nu contează că ai pictat voit peste ea, că ai încălcat codul restauratorului de artă, unde este pictura asta, tată? Poza e prea ștearsă, prea veche, nu pricep nimic, am nevoie de film.

Mi-a dat filmul. Cu el am fost la un prieten care l-a transferat digital și mi-a mărit-o de câteva zeci de ori. Așa mărită am privit-o plin de fior și am înțeles de ce a ascuns tata pictura și poza. Înainte de a o îngropa sub un strat nou de culoare, tata restaurase originalul, scosese de sub fum și vernichiu îmbâcsit  o imagine superbă, aproape clară.

Onan cel pictat nu își risipea sămânța pe pământ, cum scrie în carte, cum ne învață unii că ar scrie. Onan ejacula cu grijă într-o groapă proaspăt săpată. Culcat alături de groapă, se vede un răsad, un pui de pom. Încremenit în timp, Onan juisa în extaz, mângâiat, sărutat, sprijinit de cineva. În spatele lui, în întuneric, abia ghicindu-se, era pictată Stela. O puteam vedea despletită, mai tânără și mai goală decât știam eu că poate fi. Cu o mână strângea gâtul, iar cu cealaltă bărbăția lui Onan. Limba ei îi intra bărbatului pe o ureche și îi ieșea pe nară. Simbolistica era clară. Onan nu risipea, ci însămânța pământul. Nu era Onan perversul, ci Onan creatorul. Undeva, în colțul opus al imaginii, o zeitate privea scena și se pregătea să-i fure rolul. Nu înainte de a-l ucide pe Onan. Din gelozie, pur și simplu.

 

vineri, 25 octombrie 2013

Cu chiloții în vine



În acest moment am terminat de scris un referat în care cer conducerii firmei ca senzorul montat pe iluminat la wc-ul bărbaților sa fie eliminat sau sa fie dotat cu temporizator reglat la 20 minute minim.

Am simțit nevoia să fac acest lucru pentru că nu îmi mai pot privi colegii în ochi după povestea penibilă de ieri.

După cum știți (ăia de mă citiți regulat) am avut recent ceva probleme cu mațele. În mare s-au terminat, dar tot mai este loc de câte o rebeliune pe motiv de fasole cu cola. Exact așa ceva s-a petrecut ieri pe la orele trei pm.

Am dat fuga la budă dar pătruns de urgența momentului n-am văzut catastrofa venind, n-am presimțit nimic. Abia când eram căcat tot la cur, am văzut că nu era pic de hârtie înginerică.

Instantaneu mi-am adus aminte de MD pe care am pus-o într-o situație un pic asemănătoare! M-au ajuns urările ei de bine mi-am spus eu amuzat. Habar n-aveam ce căcat o să urmeze.

Disperat am privit peste tot, m-am uitat chiar și în coșul de gunoi (nu vă strâmbați) dar acesta era gol.
M-am controlat atent în buzunare și ce să vezi, exact ca în bancul cu olteni, am găsit un bilet de maxi, nu de tramvai. Ce fericire că era din cel interurban, adică mai mare un pic. La naiba când ești cu spume la cur, orice milimetru contează, jur!

Nu știu cum și cât m-am canonit să mă șterg cu flinticul ăla de hârtie când s-a stins lumina. Avem senzor și temporizator la budă, cum v-am spus. Senzorul este în sala cu chiuveta, undeva deasupra ușii după o arcadă și e cam orb.

Eram în întuneric cu un deget în cur și nu știam dacă am reușit sa mă șterg cât de cât. Ce să fac? Am tras un bagami-aș și am ieșit cu chiloții în vine să fac cu mâna la senzor. Să se facă lumina am chicotit eu fals vesel.

Și s-a făcut lumină!

Păcat că atunci când s-a aprins neonul, în prag era cineva. Cineva întors cu spatele pe jumătate, căutând comutatorul. Eu am încercat sa-mi acopăr rușinea, să-mi acopăr fața și să mă trag înapoi simultan cu ușa cabinei. Ce păcat ca nu am trei mâini sau că nu sunt Chuck Norris. Cât timp m-am agitat eu, omul a exclamat surprins: "Hâii" și s-a făcut nevăzut pe ușa!

Sfinte Detartrant, m-a văzut în buha goală iar eu nici nu am apucat să văd cine a fost!
Acum îmi vine sa intru în pământ, mor de rușine, nu-mi mai pot privi colegii în ochi.
Vă închipuiți cum arătam, făcând cu o mână în aer în timp ce cu cealaltă îmi țineam blugii pe la genunchi?!

Să îmi iau o săptămâna concediu, sau weekendul o fi de ajuns să uite ăla faza?
Cine o fi fost, cine?

Foto: Chuck Norris’ Toilet Paper

joi, 24 octombrie 2013

Noaptea din turn


 

Frumusețea nopții pariziene depinde de înălțimea de la care este contemplată. De la nivelul străduțelor din Cartierul Latin, Montparnasse sau bulevardului Champ Elisees, Parisul nocturn apare ca o altă fațetă a Parisului diurn. Culorile sunt înlocuite de lumină iar unghiurile de curbe. Toate imaginile sunt ca niște cadre sepia în contrastul și granulația primează în fata nuanței.

Parisul noaptea este ca luna mai, răcoritor efervescent și totuși viu, ca o cupă de șampanie plină de cărăbuși. Când amurgul își cântă ultima notă scarabeii devin omizi. Dacă închizi ochii poți să le auzi cum ronțăie, cum țes, cum visează în marele cocon.

Iar dacă la lumina lunii te transformi în fluture și zbori în vârful turnului Eiffel, o să vezi Parisul altfel.


Orașul luminii se transformă în Tron, în Vezuviu, în Riftul Pacificului. De la ultimul etaj îl poți vedea întinzându-se la infinit in jurul tău ca o masă întunecată de rocă solidificată dar fierbinte, brăzdată de râuri de magmă incandescentă din care țâșnesc gheizere de plasmă. Este acolo sub tine clocotind deopotriva de iubire și ură, la granița dintre civilizația ordinii tehnologice și barbaria sălbăticiei ecologice.

Parisul privit noaptea din turn, este seducția la superlativ. Oare m-a vrăjit, sau m-am lăsat eu de bună voie cucerit? Cred că ambele. Și vă jur că m-am împotrivit fără efect, calculând înălțimi, numărând kilograme, etaje, buloane. M-am împotrivit inutil.
 

De aceea îi înțeleg deopotrivă pe cei ce pun plase pe turn cât și pe cei care le-ar sfâșia cu mâinile goale. Și mai înțeleg acum de ce mulți au sărit în brațele nopții. Îi văd cum au plonjat cu capul înainte și brațele desfăcute a îmbrățisare, drept declarație de iubire pentru marele oraș a cărui inimă au simțit-o pulsând dedesubt.
 
Am simțit-o și eu, încă o simt dar abia acum o aud, abia acum o ascult. Îmi cantă, mă cheamă: întoarce-te, iubește-mă, visează-mă, vino acum!
Bum bum, bum bum... Paris mon amour!
 
Pozele sunt făcute de amicul Jose. Merci beaucup!

luni, 21 octombrie 2013

Barfi, spaima bețivilor

Barfi este o fostă profesoară de engleză ajunsă cerșetoare muritoare de foame. Marea ei pasiune este vânătoarea de pahare. Da, Barfi vânează pahare, în special paharele de băuturi spirtoase de pe masa altor consumatori și consumatoare.

Barfi n-are casă, din cauza asta poate să doarmă oriunde găsește suficient anesteziant. Cade lată prin ganguri sau prin gardul viu de la terase. Se trezește la magicul clinchet al sticlei. O clipă de neatenție, o mână neglijentă care lasă prada fără apărare și gata, vodca, țuica ori coniacul ți-au dispărut dintr-o suflare.

Se zice că Barfi a fost iubita lui Oblio, profesor de engleză ca și ea, care a plecat din țară să o uite. Doar se zice, dar nimeni nu crede așa ceva. Toată lumea știe că Oblio a plecat din țara Țuguiaților când i-au ieșit vorbe că și-o trage cu Săgeată, proful de desen tehnic. Nu știe nimeni ce mai ține minte Barfi din poveștile astea, dar lumea o vede cum umblă jegoasă, veșnic beată.

Tot mai puțini își aduc aminte de ea fără balonzaid vara, sau cât de drăguță era tânără, machiată și nepișată. Dacă ne gândim mai bine, faptul că e pișată și borâtă toată este singurul lucru bun la Barfi. În felul ăsta o poți adulmeca dacă vine din direcția vântului și scapi cu băutura nespurcată.

Puțina milă care ți-ar putea clătina inima, îngheață însă când Barfi râgâie către tine. Oricât ai fi de tare în maț, ideea că ți-ar putea atinge mâna când îi întinzi un leu, îți face stomacul ghem. Ghearele pline de pământ și încovoiate, nasul pe care a crescut un neg ca un al doilea nas suprapus și fața cabalină cu ochi înfundați în orbite o fac pe Barfi să arate ca o vrăjitoare. De asta copii traversează în fugă pe trotuarul opus când o văd metehăind în fața lor.

Săptămâna trecută m-am întâlnit cu Barfi pe stradă. Tremura în față la supermarket. De sub treanța janghinoasă, odinioră fâș impermeabil, i se îțea o burtă colosală. I-am aruncat o singură privire. Când ochii ni s-au întâlnit am înțeles grozăvia. Barfi este borțoasă!
În numele lui Trompi a toate stropitorul, ce nenorocit și-a putut băga scula în jegoasa creatură?! Încă mai sper că are ciroză

vineri, 18 octombrie 2013

Brașov, primul județ din România cu europoteci

Nu este o pseudo-știre marca TimesNewRoman, ci o știre reală și cretină ca tot ceea ce ține de bucata asta de Balcani care se crede Europa.
Știrea apărută în YahooNewsRoman titrează evident o tâmpenie ce nu merită citită decât ca să poți savura comentariile tari de sub ea.
Unul dintre comentatori întreabă legitim ce caracterizează o euro-potecă, are ea iluminat, este asfaltată, marcată?
Răspunsul meu este simplu: nu, euro-poteca nu trebuie să aibă nimic, în afară de borduri. Multe borduri!

Domnul cu smecta


 
Mărturisesc, sunt un căcăcios. De când am luat antibiotic pentru un abces dentar, m-am nenorocit. Mă piș pe cur de două săptămâni. Am probat drept leac: bactericide, probiotice, orez și cafea crude. Multe și mărunte. Singurul lucru care dă rezultat este principiul: nu mănânc = nu mă cac.

Dar dragilor, una e să știi tu în burta ta că ești un cufurit și alta e să afle toată lumea.

Azi dimineață mă îndreptam împreună cu încă doi colegi, către oficiu, eu să-mi oblojesc mațele cu un leac parțial naturist și ei ca să să le fac cinste cu o cafea. Cu colegii nu am taine, așa că umblam cu pliculețele din poză la vedere.

La ușa biroului ne-am intersectat traiectoria cu echipa auditorilor externi. Noi ieșeam ei intrau.
Colega care îi conducea, mă prezintă frumos și le explică cum o să le fac eu turul uzinei ceva mai târziu. Apoi ne vedem fiecare de direcția sa de deplasare.

Băi ce nasol e să ai urechi bune! Cum au închis ușa, am auzit auditorii chicotind:
Cine o să ne facă turul fabricii dintre ăia trei, domnul cu smecta?! Lasă bă, că mai bine explică unu dezlegat la burtă decât un constipat! Ha ha, prevăd că o să fie un tur de tot căcatul!

Îmi vine să mor băi...
Ce antipatie aveam înainte, dar de azi urăsc auditorii din toți rărunchii mei!

 


miercuri, 16 octombrie 2013

Sylvie + Marie


Sylvie are pere. Sylvie avea mere, dar Marie avea și ea mere. Marie era geloasă, curioasă așa că a tras de merele Sylviei până le-a făcut pere. Sylviei îi plac merele Mariei căreia îi plac perele Sylviei.
Pe blocul lor a apărut un grafiti:
Sylvie  + Marie = Love Compot

marți, 15 octombrie 2013

Aur de toamnă


Miroase a foc și a gutui. Lasă pe limbă gust de must, frunze uscate și marmeladă.
Îl țin la încheietura mâinii, în colțul ochiului, pe deget, în creștet, sub talpă. Port aur de toamnă.

luni, 14 octombrie 2013

Parascheva, idol, stafie sau scubus?


   Ce zice creștinul ortodox sau mai exact melanjul păgâno-ortodox despre Parascheva:

1. La 14 octombrie se fac pomeni pentru morții care nu și-au găsit liniștea, au murit fără lumânare sau au fost îngropați fără preot;

2. de Sfânta Parascheva nu se spală, nu se coase, nu se calcă și nu se dă cu mătura;

3. se spune că există pericolul bolilor de ochi și durerilor de cap. Unii bătrâni spun că pot să apară negi pe mână;

4. de Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveți și fructe în formă de cruce;

5. în apropierea zilei de 14, Sfânta Parascheva se arată în visele unora, uneori pentru alinarea bolnavilor sau celor cu suferințe sufletești, alteori pentru a-i certa pe cei care fac rău;

6. în această zi, femeile însărcinate trebuie să împartă bucatele lor copiilor sărmani pentru a avea o naștere fără dureri și pentru ca Sfânta să le păzească copii de deochi și boală;

7. persoanele care nu pot avea copii trebuie să se roage la Sfânta Paracheva pentru o minune, pentru a mijloci în fața lui Dumnezeu cauza respectivă.

 
   Ce zic eu? Păi zic că Parascheva pare a fi mai mult stafia unei vrăjitoare combinată cu sucubus decât o sfântă. Cam așa reiese dacă judecăm cele enumerate mai sus, punct cu punct:

1. Cooperativa munca în zadar. Ortodoxia nu beneficiază de conceptul catolic de purgatoriu, prin urmare damnații sunt deja în Iad, bunii în Rai și nu există nici o cale de a-l convinge pe Bărbosul șef ori pe Junior să reeduce moroi, fantome și sinucigași;

2. Ha ha, deci asta este cauza mirosurilor pestilențiale de la pelerinaje?! Interdicția de a folosi apa săpunul și aspiratorul pălește la faza cu cusutul. Adică dacă mi se rup nasturii la prohab merg cu dânsa la vedere pe motiv religios;

3. După efectele astea, tanti Parascheva este strigoaică, moroi, vampir energetic. Altfel de ce ar trebui să sufere oamenii toate acele neplăceri taman de ziua "sfintei". Legat de negi, tot din religie știm că acele creaturi care aduc plăgi sunt malefice. Asta, ori Parascheva a fost o broasca râioasa;

4. Castraveți am înțeles că nu, pentru că au forma de falus, iar nucile sunt asemenea gonadelor masculine, dar faza cu poamele în formă de cruce mă dezorientează și mă întoarce la punctul 3. ipoteza vampir. De curiozitate, știe careva care sunt fructele alea?

5. Sucubus care se crede Robin Hood, mi se pare clar;

6. Idol tip zeița fertilității care primește ofrande prin intermediari;

7. Contradicție cu doctrina ortodoxa conform căreia Isus Cristos (ca parte a trinității) este singurul mijlocitor în relația prostimii cu Barbossul. O muiere nu poate fi avocat pledant în fata divinității, mai ales că e moartă.


Alte opinii?

Doar dacă mă lovești mă știi a ta


 
Ce ziceți drăgălașilor de aptitudinile mele de profet? Ziceam vineri că Parascheva o bate la cur pe Elodia? Asta presupunea că minunea de caz va fi dezgropat. Exact asta s-a și întâmplat, Elodia a reapărut pe macat. Și cum încă, cu ceva fascinant!

Nu m-a interesat niciodată cazul judiciar și nici ancheta dispariției avocatei Elodia Ghinescu, însă ceea ce ni se relevă recent despre sexualitatea ei mă umple de plăcere. Tovarășul Pappilon este chemat să o încadreze în clasificările sale pe madame.
Iată fragmente dintr-o scrisoare a Elodiei către amantul ei din SPP, Ilie Cristian:
 
"Te-ai gândit că poate nimic nu e întâmplător, nici faptul că ne-am întâlnit în viața asta, nici faptul că simțim uneori ce simțim. (...) Poți să mă bați de să mă omori, că tot nu mă abțin...".

"Să nu te gândești la faptul că nu trebuia să facem acel lucru extrem pe care l-am făcut... Nici să nu te mai aud cu asta... Pur și simplu, am descoperit cu stupoare, uimire și șoc că acel lucru la limită, de care în mod normal mi-era jenă și de care râdeam când auzeam că alții îl practică, este felul în care eu mă simt bine pentru că tu te simți bine... «Mă simt bine»... Ce aiurea... Sunt în extaz de fapt...:)))... Știi că m-a durut maxilarul drept și azi?...:)))... Și fața mea speriată la care te gândești tu mereu... Da... Păi, cum voiai să fiu când m-am trezit imobilizată și plesnită???... Şi după ce câteva zile mi-ai sugerat că mă urăști și m-ai culpabilizat pentru stările tale??... Mă și vedeam învinețită și alergând în cămășuța prin hotel...:))))... Însă, baby, în ochii tăi am văzut altceva... Am văzut o nevoie puternică de mine. (...) Mai știi ce mi-ai spus atunci?... Mi-ai spus că doar dacă mă lovești mă știi a ta...".

Uite astea numesc eu fantezii BDSM transpuse în fapt la înaltă calitate. Foarte tare, nu-i așa?
Poate vi se pare irelevant jobul iubitului clandestin. Ok, atunci și jobul lui Cioacă este irelevant. Vezi să nu. Pe amândoi i-a ales Elodia dintr-un singur motiv: masculi care știu să dea cu pumnul. Tare și controlat.
După mine oamenii capabil de violență în scopul achiziției plăcerilor sexuale sunt cei mai interesanți. Mai ales în cazurile de crimă. Părerea mea. Fetili ce zice?!

sursa fragmentelor: realitatea
sursa foto: libertatea

vineri, 11 octombrie 2013

Parascheva e mai tare ca Elodia


La ora asta Dan Diaconescu își plânge în pumni. Dacă avea mai multă minte își deschidea televiziune ortodoxă într-o biserică și prezenta anchete în patrafir.

Circul mediatic anual cu bătaia televizată la pupat ciolane, băut țuici și mâncat sarmale depășește audiența greu clădită de Diaconescu cu Elodia.

Am o idee de viitor pentru cazul în care DD, se hotărăște să reînnoade cazul avocatei dispărute. Trebuie doar să afirme că Elodia s-a transformat în sfânta și e o problemă de timp pană moaștele se vor revela cuiva.

Cu multă atenție, ceva aur și promovare Elodia ar putea să o surclaseze pe cuvioasa Parascheva  în 20 de ani! Trebuie plimbată puțin pe la Ierusalim, Istanbul, Belgrad, răpită, sechestrată, răscumpărată și în fine ambalată în metale scumpe și expusă spre adorația proștilor. Recomand lui DD rețeta fabricării moaștelor sfintei Parascheva scrisă acum un an.

Din păcate DD a pierdut și anul ăsta startul. Parascheva o să bage gologani grei în buzunarul bisericii ortodoxe, a unor băieși deștepți, televiziuni, artiști de nișă și a căilor ferate. Totul se petrece cu complicitatea statului „laic” roman, încântat cu niște firimituri de taxe.

Așeza-vă bine în fotolii în fața ecranelor că începe circul. Nu contează canalul, nu închideți tv-ul că nici nu știți ce pierdeți!

joi, 10 octombrie 2013

Așteptând Tunguska la Bruxelles


Ai putea crede că între două străzi, pe distanța unei stații de metrou, nimic straniu nu ți se poate întâmpla. Credința este o ipoteza înghițită pe nemestecate. Senzația este însă posibilă și am simțit-o la Bruxelles după ieșirea din metrou, la stația Simonis. Din liniștea și deplasarea bidirecțională din subteran am ieșit într-o piațetă aglomerată unde lumea agitată părea să caute un adăpost.

 Senzația de care vorbesc s-a clădit practic din acel moment, pe parcursul traversării părculețului prin care doream sa ajungem la Basilica Sacred-Heart of Koekelberg. Cu cât am înaintat, cu atât lumina s-a modificat devenind spectaculoasă, ca și cum un filtru foto mi-ar fi fost aplicat direct pe retina.

Atârna în aer un fel de nepăsare de dinaintea morții. Ca și cum ai aflat un diagnostic terminal și în loc de groaza te simți satisfăcut că știi cauza. Două mașini de politie patrulau încet pe aleea secundară făcându-te sa te întrebi ce amenințare constituie aleea populată de două bătrâne și un cuplu de bicicliști. Timpul a început sa încetinească, aerul a devenit întâi vâscos apoi vitros.

Am întors capul și atunci am simțit fiorul. Era atât de toamnă încât după sfârșitul verii cel al lumii părea cronologic evident. Lipsea doar Nibiru, sau mai bine Tunguska. Sau poate Tunguska era deja acolo în plină explozie iar noi trăiam fracțiunea de secunda dintre lumina deflagrației și unda de șoc devastatoare.

Și era atât de frumos încât am ales să nu mor, am ridicat mâna și am fotografiat așteptarea. Mai este încă timp, hai să-l fotografiem și să-l împărțim intre noi! O secundă ție, una mie, egal, frățește!

miercuri, 9 octombrie 2013

Ministerul Insalubrității

 
Pozele, atât cea de deasupra cât și cele două de mai jos sunt făcute cu telefonul într-o toaletă din Ministerul Sănății București. Nu este prima budă de lângă intrare și datorită pazei nu au acces în ea simpli trecători de pe stradă. Cred că e pe la etajul doi.

Pe lângă pișoarele defecte în care se lăfăiau coșuri de gunoi pline cu tampoane si hârtie murdară, în aceași toaletă erau aruncate niște kituri de aer condiționat defecte și un... aragaz?!



De mirosit mirosea ca în orice toaletă publică fără taxă, adică a căcat și pișat.
Restul clădirii la interior arată ca o extensie a acestui wc. Locul este infect, insalubru cu totul. Se fumeză peste tot și pute a pisică în călduri și a subsol de bloc.


Dacă anunțul DEFECT a fost completat  cu marker roșu, ce credeți că sunt cele două dâre maro din colțul rupt, ștampila ministerului?

Acum nu mă mai miră scârba cu care suntem tratați de angajații acestei instituții. Probabil toți se luptă cu icterul mecanic piept la piept, zi de zi!

marți, 8 octombrie 2013

Factorul alienare




City break la Paris într-un weekend de mai ploios. Nu contează, ploaia este frumoasă pe străduțele pariziene. Nu te topește un pic de apă și nici nu te stropește vreun șofer dement. Parizienii sunt singurii șoferi relaxați pe care i-am văzut până azi.

În singura zi cu 100% soare am năvălit cu noaptea în cap (10 am) în trenul de Versailles. În tren suntem ruși sau sârbi. La Paris nu suntem români pentru că la Paris românii cer, nu cheltuie bani. Așa că mergem la Versailles alături de alți ruși, sârbi sau portughezi ca noi.

La Versailles e ca în tramvai, intri prin față, ieși pe ușa din spate, grăbit, împins, năuc, orbit de lux și de blițurile japonezilor, chinezilor, coreenilor ori americanilor. În scurta vreme uiți cu adevărat ce nație ești. Poți sa fii și klingonian  în acest Babylon 5.

Abia ieșit în grădinile de la Versailles, poți răsufla. Acum nu mai ești forțat sa fugi, te poți plimba agale către Trianon pe lângă fântâni și canale. Ne simțim bine, din ce în ce mai bine.

Admiram minunile rupte parca din rai pe undeva pe lângă Pavilionul Verde de la Micul Trianon când aud din spatele meu:

-Si lupul a mâncat-o și pe scufița roșie...

-Povestește și tu mai încet sau în franceză, cred că aștia din fața noastră sunt români.

Erau trei, un cuplul foarte tânăr plus copilul care nu se vedea deloc în cărucior. Ea tocmai îi arăta pe prietenii mei.

Ne-am intersectat pașii puțin mai tâziu și imediat ce mi-am aruncat privirea în cărucior am izbucnit în râs.

Puteau să vorbească și în malgașă că tot România scria pe ei. Ei doi erau la tricou, iar ăla micu era înhăimurat cu combinezon, giacă și două căciulițe.

 

PS: Extraterestrul din poză crește în gradina din spatele Micului Trianon din Versailles. Voi ce credeți că este?

 


vineri, 4 octombrie 2013

Bani de-a prostea, cu Whorex

 
Băi, unele ființe sunt atât de minunate că imediat ce se scoală, pardon, ridică din pat, fac bani!
Puf paf pof!

La cum arată gagică din reclamă eu zic că nici n-ar trebui să-și mai mute fizicul din pat ca să câștige cei 233 euro.

Poate doar cât să-și spele mijloacele de muncă sau capitalul, eventual să își pudreze nasul.

Desigur că toate aceste ființe bine proporționate trăiesc din jocuri bursiere virtuale și nici una nu face video-chat. Absolut niciuna.

Unde mai pui că sărmana Victoria, ne mărturisește că e singură!

Deci băieți dacă vreți să-i vedeți piața Victoriei dați click ! Dar să știți că dați degeaba, că hiper linkul din poza nu mai e activ.

Apropo fetele, vedeți că varianta masculină a reclamei iWhoreex este cu doi băieți cu ochelari polis și zâmbet colgheit uait!

Ia ziceți, voi speculați?!

joi, 3 octombrie 2013

Tratamente naturiste sau alcooliste?

Impărtășesc această profundă dilemă cu voi într-o avansată stare de bine. Brava la mine, ziceți voi cu degetul pe x-ul din colț dreapta al browserului... reai al dracului de suficient!
Stop, starea de bine este paradoxala. Acum 60 de minute eram pe jumatate mort, răcit cobză. De-al naibii n-am vrut sa pun botu pe o bulină, de al naibii n-am supt decat o bomboana din aia cu vitamina interorgare. Asta pan am ajuns acasa. Aici am pus o oala de apa la fiert si am dat centrala la parte aia unde se opresc potentiometrele. Pe maxim , nu pe avarie. Am dat o fuga la magazin de unde mi-am luat doua pliculete de Fuchs, si p'orma la boxa dupa o butelca de vin rosu (mov) productie 2012. Vin Bio, garantat by Leanța, adică mama.
Cat au fiert pastele pe care le-am halit cu sos arabiato, am umplut o cada cu apa la tempertaura nucleului planetar. Am varsat in ea toata sarea ce mi-a ramas de la murat conopida si inainte sa ma var in cada am baut prima cana de vin fiert cu jumate de pachet de condiment, 2 liguri de miere si una de tincture de propolis. Nu sariti in sus ca produsele apicole le-am adaugat cand am reusit sa-mi simt limba deci vinul era oarecum racit.
Dupa asta m-am varat in cada inceeet inceeet, incercand din rasputeri sa-mi aduc aminte ca nu exista dumnezei, iad si ca Shogunul este opera de fictiune.
Dupa ce m-am prelins din cada in pragul atacului de cord combinat cu apoplexie si anevrism cerebral am mai ras o cana de vin fiert din aceias reteta pastrata in stand by pe calorifer. Cand scriu aceste randuri sunt la cana nr. patru. Viata ie frumoasa, toamna e de aur, iarna nu exista...
Daca maine nu scriu nimic nu va panicati. Dupa ce imi trece mahmureala repet tratamentul. Habar nu am daca face bine la raceala dar la moral merge EXCELENT!
PS: am zis șaijdăminute? Mamă ce se dilată timpul cand esti matol! sau se contracta...

Pizza cu mucegai

La magazinul cu "di tăti" din colțul străzii cu uzine:

-Sărut mâna, vreau și eu o felie de pizza.
-Mai bine nu vreți o felie de piță.
-Aaa da? Ok, atunci dați-mi un bușeu cu ciuperci.
-Nu vreți nici bușeu cu ciuperci.
-Uochieii, un pachet de biscuiți din ăia de colo...
-Nu mai avem.
-Păi ăla ce e?
-Suport pentru preț.
-Bine o să iau un măr...
-Au vermi.
-O banană?
-Negre pe o parte, miros a țuică.
-Niște alune...
-Fiesta, râncede.
-Ok, dați-mi o cola zero și un pachet de țigări.
-Nu avem cuola uo dar luați-o p'asta normală. E la fel de sănătoasă că oricum fumați. Poftiți șaptișpi lei mulțumesc, mai treceți pe la noi.
-Săr'na mulțam fain, auziți dar ce aveți la ochiu' stâng?
-Am vândut ieri bușeuri cu ciuperci și a venit un domn ofticat că ie vechi și să-i dau banii înapoi și i-am dat niște felii de "pizza avec bleu" (așa îi zice șefa) în loc de bani. După un sfert de oră a venit iar înapoi.
-Aoleu, atunci v-a lovit?
-Nu, când l-am vazut cum gesticulează cu pița aia mucegăită la ușă, am vrut să mă ascund după tejghea și mi-a intrat colțul de la tavă în ochi. Domnu a zis că scuze, că s-a certat la telefon cu nevasta și n-a apucat să mănânce toată pița care a fost buna și mai vroia, da' io nu mai risc...

Concluzie: Pizza cu mucegai produce vânătăi!
 

miercuri, 2 octombrie 2013

Seninătate


Dormea sau visa cu ochii deschiși larg în noapte. N-aveam de unde ști de ce stă intinsă acolo goală cu razele unui soare sintetic licărind în spate, cu coapsa și cotul stâng ancorate în umbră, plutind nemișcată, supendată deasupra apei. Am admirat doar pacea curbelor ei domoale, carnea metalică vibrand a oraș nedormit și i-am evitat pupilele goale. Nu i-am vazut buzele dar știu că zâmbea senină. M-am îndepărtat tiptil, ca să-i îndeplinesc ruga mută.
Te rog, nu stinge lumina, doar lasă întunericul să vină!

Păsărică albă-n cioc? Candidoza-i la mijloc!


Băi prietene, dacă dai peste o păsărică albă-n cioc nu tragi cu pușca în ciocul ei. Ții pușca în toc, în prohab, pe ce crac vrei și n-o folosești fără amortizor de cauciuc că riști să te îmbolnăvești.
Păi de ce crezi băi fraiere că ie albă-n cioc păsărica?
De la Candida Albicanis băi !!!

sursa foto

marți, 1 octombrie 2013

Sfârșitul lumii, comedie în cinci acte

 
   Lumea noastră este bătrână geologic dar umanitatea ce o parazitează este relativ tânără. Cronologic are două trei civilizații suprapuse. Cel puțin asta ultima, pe care unii au convenit să o contorizeze de la personajul Cristos are doar două mii de anișori, dar creștinii cum au apărut ei ca pseudo-civilizație, au și pus-o de o predicție mortală. Asta e ceva lugubru ca un bebeluș care în loc de "mama" la primele vorbe declamă: o tempora o mori!

 
   Săracii creștini nu sunt de condamnat, ei doar au copiat cu două mâini de la tot felul de culturi. Au compilat imagini de eroi și zei, de la Ghilgameș la Tonatiuh și de la Buddha la Shiva. Fără noimă, fără fundament, ca Alchimistul lui Cohelio.

 
   Important este mesajul unic. Pregătiți-vă băi că vine sfârșitul. Stai nene că nici n-am început. Gura vierme, capul în țărâna și pregătește-te! De ce? De aia că zic eu!

Dacă mesajul apocalipsei creștine a avut vreodată ceva legătură cu spiritualul, americanii l-au deturnat complet în planul material.

  
   Americanul cum aude apocalipsă nu face trei cruci, el face trei stocuri. Nu mai au supermarketurile promoții, nu mai sunt depășiri la vânzări?! Iute scapă NASA sau altă agenție vestea cu cometa gata să-i facă un oral domnului Soare, care se va slobozi cu foc pe noi din eter. Fuga la magazine!

 
   Cum, n-a venit sfârșitul lumii în 2012?! Îl amânăm pentru 2014, îl reiterăm în 2018.
Este bine, mai aveți timp să mai săpați un nivel la buncăr să vă schimbați plasma și să vă reîmprospătați rezerva de conserve. Fuga la bancă, cu prilejul apocalipsei BNR recomndă ieftinirea creditelor. Întâmpină apocalipsa cu un iPhone 5!

  
   Din partea mea o limba scoasă în batjocură! Sau mai bine nu, că gesturile pot fi interpretate eronat de proști. Limba scoasă a lui Tonatiuh avatarul celui de-al cincilea soare i-a făcut pe mayași să aducă 15 000 sacrificii umane într-un singur an. Au oprit apocalipsa? Poate, dar nu pentru ei. Proastă interpretare a imaginii zic eu. Toonatiuh era cu limba scoasă în plin extaz cosmic de anticipare a cometei sugătoare de fotoni!

 
   Ieri americanii au anunțat cometa, iar azi că intră în criză. Guvernul lor promite sacrificii bancare pe altarul democrației. Noi ce dracu sacrificăm, cei 64 000 de maidanezi bucureșteni?! Oh nu, o să murim, o să murim!!!!

sursa foto