miercuri, 19 iunie 2013

Piticul uriaș


Am început incorect politic, dar zic eu foarte aprope de adevar, pentru că definiția i se potrivește perfect actorului Peter Dinklage. Habar nu aveam cum se numește până nu a jucat în seria Urzeala Tronurilor rolul lui Tyrion Lannister. Pentru mine era "piticul ăla care a jucat în... nu-mi aduc aminte cum îl cheamă și ce film, da' îl știi tu".
Acum sigur nu-i mai uit numele.
Bineînțeles că actorul nu a răsărit din nimic, ci după multe alte roluri în filme și teatru, dar în ecranizarea primului roman din "Cântec de gheață și foc" a dat lovitura. Joacă fenomenal, bestial, criminal...
Cred cu toată tăria că omul ăsta este un actor atât de talentat încât ar putea să joace credibil rolul uriașului din "Jack și vrejul de fasole", fără efecte speciale.
Și mai cred că distribuția sa într-o producție HBO genială, ecranizată după o carte fabuloasă, a fost mâna destinului.
Am citit că o să apară în următoarea parte din X-Men. Abia aștept să-l văd la treabă.
Dar până atunci, o să revăd seria, iar vouă în cazul în care nu ați văzut "Urzeala Tronurilor" vă recomand să îl vizionați măcar pentru prestația artistică a lui Peter Dinklage.
Comentatorii de pe IMDB ai serialului au cerut: dați omului un Emmy! În anul 2011 l-a și primit! În acelaș an în "The New York Times Magazine" a fost numit "unul din cei 8 actori care au schimbat televiziunea în artă".
Aprob.
sursa foto

6 comentarii:

  1. Interpret genial!
    Tot filmul m-a acaparat! este incredibil de fain.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bre, ia fă-ţi o favoare şi vezi The Station Agent, cu Dinklage în rolul lui de bază. O să-ţi placă.

    Şi vezi şi Find Me Guilty, şi acolo e bun. Plus c-o să-ţi schimbe şi părerea despre Vin Diesel, presupunând că ai una.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le-am trecut pe listă Cosminule. Vin dizăl n-am băut, dar am băut o Grasă de cotnari, o nebunie...

      Ștergere
  3. e bun, foarte bun chiar, dar mai sunt si altele bune rau pe acolo...

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE