sâmbătă, 30 martie 2013

Ai grijă ce ceri

-Ce ai mă?
-Nimic...
-Nu se poate, ai tu ceva!
-Full de aşi cu popi în coadă.
-Ha ha, ce m-am mai râs. Pe bune acum, ce ai?
-Nimic, nu am chef să povestesc despre chestii scârboase care dor. Mai ales pe net.
-Ce face, păi cum să nu spui mie mă, doar ne ştim de atâta timp?! Nu facem noi schimb de bancuri în fiecare zi? Hai mă, zi ce ai!
-Am un furuncul pe pulă, chelesc, îmi amorţeşte un deget la piciorul stâng, am dureri când mă piş. Am o soră pe moarte, un frate la Braşov care-mi cere bani, depresie, de plată o pensie alimentară, două bănci, datorii la cămătari, restanţe la întreţinere...
-Fir-aţi ai dracului de români care vă băgaţi în seamă. Scârbosul şi perversu dracului. Ignor!!!

Ai grijă ce spui că doreşti, să nu cumva să se îndeplinească!


marți, 26 martie 2013

American Mary, un film minunat cu titlu neinspirat

   

   Povestea din American Mary este atât de interesantă şi tratarea sa aşa de originală, încât da, titlul filmului este neinspirat. El are desigur o noimă, posibil ţintind către antiteza cu American Psiho, dar lumea este sătula de filme care încep cu American pentru a se sfarşi cu rahat. Nu vreau să vă stric cheful povestind filmul, dar îmi permit să va agit puţin ca să puneţi ochiul pe el.

   Cum spuneam, dacă ţineam cont de titlu, nu mă uitam la acest film. Rău aş fi făcut pentru că este ca o gură proaspătă de aer în filmografia de acest gen.
Era în sfârşit cazul ca cineva sa spună povestea unui chirurg fără siropurile din seriale. Era în sfârşit timpul ca cineva să filmeze femei altfel decât clipind din gene date cu rimel. Era cazul ca cineva să povestească în imagini despre alienare, umilinţă şi răzbunare, fără pretenţia de a trata fiecare din teme pe câte două ore de peliculă, în trilogiii, sau serii de seriale.

   Şi cine ar fi putut avea o viziune mai bună despre partea întunecată a femeii decât o femeie? Două femei! Surorile Soska supranumite Twisted Twin, fac asta prin regia şi scenariul fimului, unde chiar apar într-un rol care le vine mănuşă, The Evil Twins.

   Merită să vedeti filmul pentru că este o poveste despre prostituţie profesională, despre individualism şi unicitate, despre moarte ca banalitate şi despre tortura ca mod de viata. Un film despre perversiune, dragoste şi nu în ultimul rând teroare, pentru că este un horror, unul bun cum nu s-a mai făcut de mult.

   După ce s-a terminat, m-am uitat pe net să văd ce au mai lucrat gemenele si m-am lămurit. Se pare că prima lor creaţie, filmul indie "O curvă moartă-n portbagaj" confirmă ideea că nu se pricep la titluri. Mai confirmă însă şi regula că dacă nu ţi-a ieşit lozul câştigător din prima, musai mai tragi odată. Iar de data asta, clar le-a ieşit.
   
   Va sfătuiesc să uitaţi tot ce am aberat mai sus şi să vedeţi filmul liberi de orice gând preconceput.

sursa foto

luni, 25 martie 2013

Sunt în plop, am windows 8

Dragii mei am pus-o. Mi-au dat laptoapă nouă cu windoză preinstalată pi dânsa. O splendoare subţirică cu nişte forme curbe de cadână digitală de îţi cade ochiu-n poală. Însă îmediat ce am deschis minunăţia mi-am dat seama că sunt în plop, că am windows 8.
Da băi ştiu, ăsta este viitorul, eu sunt "băeat dăştep" şi trebuie să mă descurc. Dar vă jur că prefer să îmi mergă strună decât să mă descurc.
Cum e noul windows 8 pentru unul care nu e nici IT-ist, nici tehnology freak, nici o fiţă care vrea ultimul win să şi-l vâre la măsnDOS?
Halucinant frate! Windows 8 este la prima vedere uau uau, la a doua Bau Bau. Te bucuri ca şi cum ar fi venit Crăciunul mai devreme la tine când dai ochi în ecran cu o interfaţă dinamică în care cică le ai pe toate. Hă hă hă, le ai pe toate care nu-ţi trebuie. Toate alea care chiar îţi trebuie, ori sunt ascunse bine şi iscusit, ori stau la jdemii de clikuri sau mişcari  distanţă pe ecran, ori şi mai frustant, sunt bine încuiate după omniprezentul microsoft acount. Nici nu te poti căca fară acest cont. Adică ai instalate skype, dropbox, mail, feisbuc, icsbox, muzică, jocuri, dar toate cer microsoft acount.
Da' ce biţii mei, sunt căzut din bananier şi n-am mai văzut skype înainte de windows 8?
Ia să deschid eu un cerceaf de calcule şi să citesc ultimul raport de la băieţi. Dar stai, unde sunt xcell, word?! După ce sapi bine după ele le descoperi. Sunt minunat de alambicate cu ţîşpe mii de butoane şi funcţii îngrămădite pe cinci bări încălecate. Ei lasă că mă descurc. Ia să compar eu datele din două tabele. Nu se poate, nu ca înainte. De ce? Iete pentru că în windos 8 nu mai există ferestre suprapuse, alăturate nici gând; nu mai există decât full screen. Ori erou, ori zerou.
Mă şi întreb de ce îi mai zice sistemului "ferestre" dacă nu are decât una.
Ia gata pe ziua de azi, că am obosit cu tine laptoapă şmecheră carile ieşti. Deci să te închid... Deci, deci căcat! Deci unde ie botonul de start sau decât shut down, restart?! Deci nu se găseşte.
Fraţii mei cei albi, procedura de închidere a lu Winie the 8 e aşa de turbată, încât au apărut filmuleţe pe youtube care explică exact cum se face asta. Păcat că aplicaţia youtube este şi ea blocată de minunatul microsoft acount.
Mai am o variantă,  sun un prieten.
Hă hă hă, dete dracului măh, te-ai scăpat în windos 8?!
Dai o bere dacă...
Dau, pe cuvant că dau o bere ăluia care reuşeste să dea şatdaun corect la windows 8 de la prima încercare fără să îşi facă temele dinainte.


vineri, 22 martie 2013

Ceapa de ABBA şi berea eşalotă


Mă duc io aseară la aprozar să mai iau bere. Ştiu că sună aiurea, dar ăsta e cel mai apropiat loc cu bere de blocul meu. De fapt nu e aprozar ci un fel de nonstop până la zece. Am intrat hotărât şi când să zic că mai vreau  beri cu cheiţe câştigătoare, apare vecina de la trei. Asta e una mare, neagră şi foarte săritoare. Te ucide cu amabilitatea, nu alta. Problema este că vrea să ştie şi câte coji de lămâie te-ai căcat după ce ai băut o limonadă.
M-am fofilat până am scăpat de ea fără să o salut decât cu capu', dar când am ajuns la tejghea am simţit-o. Stătea în cârca mea, să vadă ce cumpăr. Am căscat gura la vânzătoare şi am făcut ăăă, ca să trag de timp.
Acum nu ştiu dacă aveam gura încleiată de la berile precedente ori muci uscaţi în năclău, dar când am zis ce vreau, s-a făcut linişte. S-a mirat vânzătoarea aşa de tare la mine, că sprâncenele i-au depăşit cocul.
-Ce ziceţi că doriţi?!
-Ceapă de Abba, aveţi?
-Nu ţinem aşa ceva, mai luaţi bere; câte, şase ca deobicei?!
-Lasă vecine că îţi dau io ceapă de abba, aud din spate.
-Lu, bulţubesc vecina, acum vreau ceabă de Bony M şi bun bariu că n-ai!
Nu desfăcusem prima cutie de cinci minute, că sună neagra la uşă.
-Vecine ţi-am adus ceapa. N-am găsit  boni iem, da' am împrumutat una de la vecina de la doi, care i-a adus-o fisu din Franţa şi m-am şi supărat pă ia, că mi-a zis caşalot, da' aşa cică se chiamă ceapa asta.
-Zărumâna pentru ceapă! 
Uite aşa am mâncat eu aseară ceapă cu gust de usuroi şi am băut bere. Sau invers? Pe la a treia bere eşalotă mi s-a facut somn. Azi sunt mahmur şi put. Sunt convins că put a eşalot, deşi am făcut duş inclusiv în gură. Cred că mâine schimb berea.

joi, 21 martie 2013

Către oraş şi către lume


Către oraş şi către lume,
Cu veşti bune mă adresez vouă dragii mei dragi, de 987 de ori dragi. Azi am ieşit afară şi am văzut că e bine. Şi în binele acesta am cugetat până am încheiat.
De mâine mă las de lăsat. De mâine mă apuc de ţinut şi o să mă ţin de apucat.

Semnat de mine,
Mucegai Întâiul
Ziua 21 a lui Martie, 
Anul de greaţă 2013

sursa foto

marți, 19 martie 2013

Cum mă simt


Aş fi vrut să scriu întrebarea următoare pe fotografie, dar n-am putut.
Aş fi vrut să pretind că marţea nu sunt cuminte, dar ar fi însemnat să mint.
As fi vrut să miros a parfum de filozofie, dar mi-a fost frică a prost să nu put.
Aşa că vă întreb; dacă eu sunt sticla aia din mijloc, oare cum mă simt?!

luni, 18 martie 2013

La Groblje


E frig şi gri, pe străzile pustii
Te mişti încet împins de vânt,
Şi singuri ţi se îndreaptă paşii
Către al clopotelor cânt.

E frig şi vânt, iar acum ştii
Urmând misterelor urzeala
Că fuge umbra zilei cenuşii 
Şi-n cimitir te prinde seara.

Acolo singur cald şi atât de viu
Citind al morţii lung pomelnic,
Artă-ţi va părea orice crochiu
Mânjit de un artist vremelnic.

Cavourile îngheaţă pe sub tise
Şi ţi se pare că  uşor suspină
Statuile sub candelele stinse,
Plângând cu lacrimi de rugină.

Răceala morţii te infioară acum
Îţi clatină mintea ca apele şerpii,
Şi îţi şopteşte cu buze de scrum,
Că stai pe partea greşită a ierbii.


sâmbătă, 16 martie 2013

Garguiul a strigat

O săptămână mai devreme câinii au inceput să sape gropi, ca doar cu o zi înainte, să urle lung a rău. Abia se luminase palid a zi cenuşie de noiembrie când pământul a început să se zguduie.
Garguiul a strigat cu durere privindu-şi fraţii de pe turla geamănă  zdrobiţi de pământ.
Ceasul catedralei Sfântului Ştefan s-a oprit la ora 7, 3 minute şi 3 secunde. Garguiul a strigat atât de tare încât sunetul a rămas înfipt în piatră din 1880 până azi. 
Mă apropii cu urechea de el şi ascult. Garguiul încă mai strigă! Cu spaimă închid urechea şi fug. 150 de pietrari aleargă după mine să-mi scoată strigătul garguiului din cap. Tic tac.

vineri, 15 martie 2013

Înţelegere

"Câteodată înţeleg femeile care au dulapurile pline de haine şi tot n-au cu ce să se îmbrace, că şi eu am agenda telefonului plină şi tot n-am cu cine face sex."

M.V.
R.G.
R.L.
x
y
z
şamd

miercuri, 13 martie 2013

Gunoi


Motto: Eu îmi apăr avuţia şi imaginea şi banul!

Întrebare întrebătoare. Ce au în comun filmele Wall-E, Ideocracy şi Slumdog millionaire?!
Raspuns, munţii de gunoaie. Eu vă ofer azi câmpii. Că tot există, vi le fac cadou.
"Bă ne leşi!? Iar ne freci la cap cu ecologia?"
Nu vă frec dragilor, vă învelesc în ea, vă sensibilizez. Uite aşa, cătinel.
Azi de exemplu ne imaginăm că eu şi voi suntem în pielea ridată a unui nene care a scăpătat sau a ieşit la pensie. Cu ultimii bani ne-am luat un loc departe de oraş şi ne-am propus să trăim în comuniune cu natura în timp ce ne aerisim de băşini prin gradină.
Bineînţeles ca în orice poveste, acolo unde este o grădină apare şi dihania cea rea, balaur ori zmeu.
Aşa se explică nenorocirea că seara sădim ridichi şi lăptuci iar dimineaţa ne răsar în grădina numai sticle de PET, saci de plastic şi pungi.
Ehei, ce-i moşule de făcut?
Ne punem traista în băţ şi ne plângem la împărăţie. Dar de acolo de sus suntem trimişi acasă să murim un pic până s-o gândi careva să ucidă balaurul.
Asta e povestea. Ne prefacem că nu există sau o şoptim la gura sobei în care arde o anvelopă de camion. Susţinem că este basm, că dimensiunile gunoaielor sunt mult exagerate.
Aceasta este realitatea în care nici un Bucurenci Mişto, nici o Rovană Cosânzeană nu or să salveze grădina moşului, pentru că filmul nostru nu pare să fie şi filmul lor. Ei or să strângă gunoaie numai unde există camere de filmat, cititori şi audienţă, sau or să lupte verbal împotriva unor fabrici cu mii de angajaţi, atacând cireaşa confiată din vârf, nu blatul putred al savarinei.
Eu vă spun atât: Gunoiul există şi este mult!. Ofer mii de imagini contra oricărui cuvânt.
Ha să avem noroc şi plastic să punem pe foc!

PS: Deşi poza a fost făcută în Serbia în apropiere de Požarevac, vă asigur că aşa este şi la noi.

oKo


În umbra gangurilor, pe băncile parcurilor, pe sub podurile sau pe bordurile din Zagreb îţi atrage privirea câte un desen. Este grafitti şi parcă totuşi nu.
Originalitatea constă nu numai în subiectul desenului ci şi în tehnica de execuţie. Desenele zoomorfe sunt făcute uneori prin linocut si gravare, alteori sunt desene în cerneala sau pictate cu acrilice, iar altele, ca cel din poză sunt marcaje sau autocolante. Chiar şi fără semnătură o să ghiceşti că sunt create de aceiaş mână.
Toate sunt operele artistului urban OKO. La câtă croată pricep eu, asta înseamnă ochi.
Pe mine desenele de pe străzile Zagrebului m-au intrigat suficient ca să le caut sursa. Aşa am aflat că desenele lui au trecut de pe ziduri pe skateboard, de acolo pe pielea unora drept tatuaje şi mai nou în sala de expoziţii.
Există chiar şi un oKo blog, care merită un pic studiat. Ca stil, mie desenele îmi aduc aminte de Şoseta cu poveşti, proiect românesc cu o grafică şi ideatică mult mai elaborată. Sper să vă placă ambele.
Vă las în compania lui Mr. Bufniţă care pe mine aproape m-a hipnotizat.
Buhu hu!

marți, 12 martie 2013

Vis încrengat


Aş vrea să fiu un copac uriaş într-un rest luminos de  iarnă. Aş vrea să fiu copac ca să pot fi viu dar să par mort pe dinafară. Din juru-mi schelete de vise firave să-şi scoată degetele printre frunzele mucede ucise de toamnă şi peste albul zăpezii să-mi odihnesc umbra murdară. Tu să treci pe acolo cu fruntea noduroasă de griji, să-mi faci o poză sepia şi apoi să mă strigi.
Aş vrea să cred că o să rezist, iar când o să îmi invoci numele accentuînd strident vocalele eu n-am să mişc. Cât timp o să-ţi controlezi buzunarele eu am să-mi înfig mai adânc în humus tendoanele.

Am să te las să te apropii puţin şi apoi cu braţele crengi am să te cuprind înainte să apuci să o ştergi. Am să te strâng şi-am să mă strâng, până ce din noi doi o să rămână un singur vis, ca un strop de sânge şi scoarţă căzut în abis. Din îmbărţişarea asta în loc să murim, o să devenim pribegi din somn în somn, împletind visul de pom cu cel de om. Şi în afara visului nostru încrengat nu o să rămână altă dovadă că am existat în afara omătului pătat cu sânge şi umbră de copac.

duminică, 10 martie 2013

Deşteptelefonul şi Baba Nochia

Diferenţa dintre un telefon şi un smartphone (scuzaţi romgleza) este utilizatorul. Adică telefonul deştept este pentru proşti sau stimulează prostia în timp ce telefonul simplu, încurajează telefonia. Recunosc că ideea îi aparţine unui deformator de opinie, iar eu doar mă mir cât de rotundă este lumea. Treaba nostimă este aceea că în timp ce el scria despre asta eu o trăiam. 

Povestea a fost cam aşa. Mi-au dat ăştia de la munci telefon cu di tăti, să nu am motiv să mă plâng că nu am putut citi e-mail sau nu am avut cum deschide nuş' ce ataşament. Acuş să fiu sincer până la capăt, la început am fost bucuros ca un idiot care vede un floc ieşind prin ţesătura de la chilot. Neam de neamul meu de la pitecantrop încoace nu avusese deşteptelefon.

O lună am fost orgasmat continuu de câte ştia androidele să facă. Luna de miere s-a terminat fără bruscheţe, ba chiar cu ceva avertismente blânde pe care am fost prea excitat să le bag în seamă. Aleator şi fără simţ dramatic, deşteptelefonul meu s-a naşpeţit.

Întâi l-au apucat ceva crampe, cufureală digitală probabil de la net. Tot îşi făcea update la programe de mi se luase de sistem. Apoi l-a prins un vampir energetic şi l-a supt, că zilnic rămănea fără curent. La sfârşitul lunii s-a ramolit sau a luat Alzhaimăr la secvenţa de boot, că altfel nu îmi explic de ce uita numere băgate în agendă.

Ăia de la orengeşop au încercat să mă facă să cred că prolema sunt eu, că nu am bagat contactele în SIM, că pe alea nu le uită. Să muriţi voi de ruşine?! Ia băgaţi-mi voi nişte contacte cu nume prenume, adresa de mail şi altele în SIM că io sunt dobitoc. Ghiciţi ce, nu le-a reuşit! Nici pe SD card nu le-a izbutit mai bine, că după ce au salvat agenda acolo, a refuzat deşteptelefonul să mai recunoască memoria.

Iară au încercat orengiştii să mă făurească. Cică eu am fost circopitec atunci când mi-am luat card de 16GB, că trebuia de 8. No bine, iete colea card de la alt telefon sau puneţi voi unul din şop. Tot nimic. L-au arestat deci pe Dl. Deşteptelefon şi l-au trimis la service iar pe mine m-au trimis la birău cu SIMu-n dinţi.

-Azi e baba ta nenorocoasă, a zis coleguţa de la Admin. N-avem sămânţă de telefon să îţi dăm.
-Dar chestia aia mică şi neagră cu butoane de colo ce ie, am întrebat disperat.
-Aia e o gioarsă de Nochia nşpemiidousuteşicevazeci, a clipit ea cu dispreţ. Stă prin sertar de secole, habar nu am dacă mai suflă.
-Ia dă-o încoace că mă pricep să resuscitez gloabe, am spus eu. 

Fără tavă de jăratec, fără bici, dintr-o apăsare şi un PIN, am reuşit. Baba Nochia s-a dat peste cap şi a revenit în reţea. E adevărat că ie fată bătrînă şi de modă veche, dar simt cu adevărat că am telefon când o duc la ureche. Nu se sparge dacă o scap din mînă, nu îşi dă restart că s-a înecat cu salivă, percutează rapid când o pun să zbiere lângă tort şi să tacă pios lângă colivă. Iar cel mai important lucru, eu cu baba mea dăm câte numere vrem, înodate, că o ţine bateria între patru zile şi o săptămână.
Şi de atunci, io cu Baba Nochia am trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Frumos, nu? Păcat că e doar o poveste. Pentru că sunt un sclav al convenienţei, în realitate, am tot un deşteptelefon în buzunar. Mi-am cumpărat adaptor USB auto şi am descărcat o aplicaţie care optimizează utilizarea bateriei. Acum îl încarc mult mai rar, adică la o zi jumate. Asta e viaţa pe Terra. Nu te poţi pune cu progresul, chiar dacă te poartă în direcţia greşită.
Vă doresc pa, să aveţi semnal şi mii de minute!


marți, 5 martie 2013

Geanta de damă, accesoriu sau punte interdimensională?!

   Aşa cum am promis, astăzi vă destăinui ce are EA în poşeţică. Ştiţi voi de ce un domn nu are voie să se uite în poşeta unei duamne?! Aha, exact de aia!
Dacă nefericitul este rugat: pui, adu-mi şi mie rujul mov din poşeta ciclame, riscă să dispară cumva in acea punte interdimensională numită codat geanta de damă.
   Trebuie să le exonerez din start pe mama, MD, fosta nevastă, şi o gagică nasoală care, subliniez, NU MI-AU DAT VOIE să mă uit în genţile lor. Absolut mişeleşte, mi-am insinuat samvolnica mână şi plimbat indiscret ochiul în căldura pliurilor de piele ţestură sau vinilin. Doamnele au colaborat însă la identificare multor dintre obiecte despre care auzisem că există, dar nu se dovedise că sunt reale.
   Iată deci la modul generalizat conţinutul unei poşete de damă:
1. Pixuri. Cantitatea de pixuri din geanta unei femei are rar legătură cu numărul, fiind intercorelată mai degrabă cu materialul, culoarea şi kilogramul.
2. Agende. Deobicei minim două, cartonate sau legate în ceva material textil. Niciuna nu este cea secretă, dar informaţia din ele este codată la cel mai înalt nivel.
"2 ţâţă de pui, 1,5 kg cart, între+chir, 15.30 epil tot, garcinia, 3 gradi, 5 lei Geta, etc"
3. Bani şi carduri. Peste tot în portofel, sau în buzunăraşe speciale, pe surse sau destinaţii, uneori cu câte o notiţă codată ca mai sus prinsă cu clame de ei-ele.
4. Chei. În medie poşeta conţine trei rânduri de chei, cu breloc, cartelă magnetică, cartelă optica (de la fosta locuinţă),  plus eventual un port chei depaşit de situaţie.
5. Telefon mobil. Cel puţin unul viu colorat, în husă cu ştrasuri, paiete şi floricele.
6. Forfecuţă, unghieră, pilă de unghii, pensete. Le enumăr aşa pentru că se găsesc aparent vrac, dar sunt dispuse în geanta femeilor pe post de capcane pentru curioşi.
7. Balsam de buze, rujuri de minim două culori (ele spun nuanţe)
8. Bombonele  mentolate în cutii păcănitoare din tabla, cel puţin două, unele mai tari altele mai moii.
9. Plasturi. Dacă în poşeta unei femei nu găsiţi minim o cutiuţă de plasturi sau rolă de leucoplast înseamnă că aia nu e femeie ci extraterestru sau mutant. Numai o astfel de creatură ar putea merge pe pantofi cu tocuri de 15 cm făcuţi din tablă inoxidabilă bătută în cuie vidia şi căptuşită cu carborund, fără să facă buba la degeţele.
10. Piepten şi/sau perie. Aceste accesorii sunt întotdeauna voluminoase pentru că sunt dotate cu amortizor de cauciuc, sistem de aerisire, antistatizant şi alte gadgeturi care nu se fabrică la variantele de voiaj.
11. Hârtie igienica, batiste de hârtie, serveţele umede şi şerveţele de masă. Da, din toate câte minim una, chiar nu exagerez. Nici una nu este parfumată sau mentolată pentru că femeile urăsc să le bată vântul prin păsă'.
12. Rimel, farduri de ochi, liner-ul de ochi, pensula pentru farduri. Câteodată acestea formează un set, dar cel mai adesea nu. Intră tot la categoria capcane.
13. Cleme de păr, elastice de par (câteva culori - ca să se asorteze cu ce ştiu ele ce).
14. Minim o brichetă (chiar şi cele care nu fumează) şi între 1 şi 3 pachete de ţigări (fumăcioasele).
15. Cremă, nu contează dacă e de dos sau de faţă. Femeia care nu are ceva unsuros dar totodată extrem de hidratant în geantă, este clar suspectă.
16. Medicamente. Gama de buline aflate în poşeta unei doamne poate fi extrem de largă, dar conţine în principal anticonceptionale, analgezice, antispastice şi anti balonare. Obligatoriu au şi ceva de calmare. Ori de cal mic...de cal să fie!
17. Ochelari de soare şi/sau vedere. Articolul este însoţit de etui plus produse de întreţinere făcute din piele de prepuţ de căprioară sintetică, ori serveţele, altele decât cele descrise la punctul 11.
18. Chimicale. Orice femeie are în geantă chimicale cum ar fi solvenţi, detergenţi şi coloranţi sub formă de diluant de ojă, alcool sanitar, săpun şi vopsea de păr.
19. Parfum. Uneori o singură sticluţă are 500g, chestie care nu le impiedică totuşi pe femei să aibă câte două plus varianta spray deo, aşa... pentru împrospătare!
20. Sticla de 0,5l de apă. Femeile se tem cel mai rău pe lumea asta de două chestii: gândacii şi deshidratarea.

    Dragii mei, cam atât am putut să înşir. Inventarul a fost efectuat la modul general. Nu am trecut cu număr de ordine diversele ciudăţenii care pun amprenta personală pe fiecare poşetă.
   Cunosc doamne care în poşetuţe ascund o cameră foto compactă sau chiar DSLR, altele care au buzunarele frontale şi laterale ale genţii burduşite cu chitanţe care prin vechimea lor ar umple de gelozie arhivele naţionale. Cunosc doamne care zilnic cară în poşetă un catalog de modă plus câteva reviste lucioase. Ştiu mămici care au geanta plină de maşinute si păpuşele.
   Am descoperit că există poşete terane dar şi poşete stelare. Printre cele din urmă, sunt unele selenar de uşoare, altele cu masa enorm de concentrată a unei pitice roşii, şi se zvoneşte că ar exista chiar poşeta tip gaură negră.
   Iată deci care este motivul adevărat pentru care iubita îţi cere să-i aduci geanta, nu ceva din ea. De asta se spune că nu este frumos să umbli unei doamne în geantă. Se omite că poate fi extrem de periculos, pentru că se ştie, bărbaţilor le place pericolul.
   Atenţie la poşetele femeilor. Fiecare dintre ele poate fi un accesoriu, o cutie a pandorei, sau o punte interdimensională. Poşeta este încă o explicaţie a faptului că pe lume sunt mai multe văduve decât văduvi. Curiozitatea este letală şi pentru bărbaţi nu numai pentru pisici. Ochii care nu se vad, se uită. În poşetă.

vineri, 1 martie 2013

Morţişorii

    Mă ştiţi ce vaşnic luptător împotriva conformismului sunt, da?! Ţine-ţi minte, cum înjuram Valentines, cum dispreţuiam Dragobetele. Era cât pe ce să zic ceva rău şi de mărţisor, dar dimineaţă am observat ceva îngrijorător. Primul autobuz în care m-am urcat era plin cu femei. Cei trei bărbaţi şi doi puşti de liceu cu flori în braţe erau studiaţi pe furiş de doamne.
   În maxi-taxi însă m-am speriat constatând că sunt singurul bărbat. M-am aşezat sfios pe un scaun cu senzaţia că am băşit la pomană. După două staţii în care au mai urcat două femei am cedat locul şi m-am refugiat lângă şofer. Doamnele au început să discute între ele aruncând priviri pe sub sprâncene. Vorbeau destul de încet, astfel încât prindeam doar fraze trunchiate:
-Încă unul care n-are...
-Aha, tot fără... măcar liber
-...sacosă nu ... flori
-Mărţişoare ...
   Abia la birou am realizat drama. Scena de luptă arăta nasol. Doamnele coafate şi gătite boboc, domnii şifonaţi, cam nebărbieriţi, foarte puţini, spre deloc. După zeci de telefoane date prin uzină m-am lămurit că o grămadă de colegi s-au imbolnăvit subit, au probleme cu instalaţia electrică, apa sau gazele, au treabă la poliţie, la fisc sau la ţară, astfel că şi-au luat liber azi.
   Pe bune?! Mie asta îmi miroase a laşitate, a dezertare şi fugă ruşinoasă din faţa duşmanului. 
Huoo băi morţişorilor!
Vă e frică să veniţi la muncă fără flori şi mărţişoare, n-aveţi tupeu, n-aveţi onoare!
Dacă n-aveţi bani arătaţi măcar că aveţi coae. Agăţaţi-le în piept cu şnur alb-roşu şi scoate-ţi-vă sternul la înaintare!
Faceţi ca mine. Intraţi veseli în birou şi spuneţi tare:
-La mulţi ani făi doamnelor, azi aveţi program prelungit pentru că morţişorii de colegi v-au lăsat cu ochii în soare! Cineva trebuie să muncească, iar munca nu este pentru oameni ci pentru oame şi tractoare.
Hai, încolonarea şi treceţi la pupat că doar nu o să fac coadă eu, unicul bărbat pe kilometru pătrat!
sursa foto