luni, 30 decembrie 2013

Dedublarea personalității, paraziții și trolingul în lumea a treaia


Paraziții. Ca specie, locul lor în biologie este ingrat deși militar sunt dovediți a fi cele mai letale căi de atac. Ca formație să zicem muzicală, rolul lor a fost benefic până au ajuns să prolifereze haotic la limita la care au avut de ales între a ucide gazda ori a suferi mutații individuale și a părăsi grupul pentru a parazita alte subsegmete culturale. Unul dintre cele mai celebre butade marca Paraziții a fost "am dublă personalitate și o dezvolt pe a treia". Frumoase versuri slabă muzică. De gustibus... Totuși dacă ești femeie și iți plac paraziții, ești probabil o proastă.

Recent am scris niște remarci pe diverse bloguri. Cu ocazia asta m-am uitat peste vechile mele comentarii și am descoperit acolo o ciudățenie. Cineva a încercat să mă atace, să mă contamineze fără ca eu să îl provoc. La prima vedere părea un parazit, la a doua un prost, la a treia un trol. Ultima se exclude în lipsa unei pagini sau blog atașate numelui așa că am decis că personajul nu promovează nimic personal. Concluzia imediat următoare a fost aceea că personajul nu are persoană, adică nu există. Mă scuzați pentru logica abruptă, dar acest comentator pare a fi o personalitate secundară a deținătorului de blog, un avatar, un cățel de pază. Da știu, sună paranoic. Da știu, că a nega existența a ceva sau cuiva este o treabă mai dificilă decât a o proba.

O altă variantă posibila este aceea că personajul se ocupă cu SEO pentru blogul respectiv sau o fi chiar administratorul. Dacă există administrator la bloc, este posibil să existe unii să-ți ceara banii de întreținere linkuri, trafic în bară și care să dea afară golanii care se pișă în subsolul blogului tău.

Drept argument posibil am faptul că această manifestare pe care generic am numit-o "comentatorul X" are acces la bucătăria intimă a blogului respectiv și poate citi IP-uri. Ori treaba asta este posibilă pentru puțini, și este prohibită comentatorilor oarecare. Și da eu am voie să comentez cu mai multe ID-uri pe același blog, pentru că în lumea asta faci conturi ca să spargi biluțe, conturi să plătești facturi, conturi să te piși. Și nu, tu n-ai de ce să mă dai în gât. De ce? Din discreție băi. Ca să te simți confident, de kiki, de trei lei ridichi. Nu contează de ce, n-ai voie. Punct.

Stimate cerber cu trei perechi de coaie am o întrebare: cât de prost crezi că scrii, dacă pentru promovarea blogului îți comentezi singur articolele sub diferite ID-uri, eventual rogi un prieten să trântească ușa ca să se facă curent... de opinii evident?! Nu, nu seamănă cu ce spuneam mai sus. Ceea ce faci tu este un teatru ieftin de păpuși. Mâna stângă contra mâna dreaptă, uau ce meci!

Eu scriu prost. Sunt un blogăr de mahala, un scriitor de mâna a treia, în lumea a treia. Cu toate minusurile mele, nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă masturbez verbal și să declar rezultatul sex de vorbe. Scriu prost, din plăcere, să mă relaxez. Nu bifez, nu programez, iar dacă prostia mea mai amuză și pe alții cu atât mai bine. Mă bucur cum e normal când primesc un număr mare de comentarii și mă întreb cât de căcat am fost dacă nimeni n-a comentat nimic, dar nu comentez pe propriul blog sub alt pseudonim. Nu o fac pentru că mi se pare ultra trist și uber cretin.

Unii oameni sunt nevoiți să poarte o mască în ciuda faptului că nu o vor și că îi strânge. În conjunctura potrivită ar lepăda-o bucuroși să-și arate adevărata față. Alți oameni poartă măști de plăcere, din amuzament sau fățărnicie.

Pentru cei din urmă am o epifanie. Să porți o mască prea multa vreme ar putea să fie dureros. În final, încercând să o scoți, o să constați că se ia cu piele, că doare cu spume și ceea ce rămâne după îndepărtare ei este un chip slut și un suflet șchiop.

Vă doresc pa și un an nou decojit!

miercuri, 25 decembrie 2013

Regula burghiului românesc

Dacă te învârți în direcția potrivită, intri în orice gaură. Dacă nu este gaură, o dai. Dacă ești bătut în cap și nu te învârți, ești cui nu burghiu!

Crăciun ferit


Cum mă să suni omul la 7.45 dimineața ca să-i urezi Crăciun fericit?! Cum să dormi cu întreruperi din cauza sms-urilor cu același text pentru că unii în loc să doarmă în noaptea de ajun freacă telefonul într-un fel de concurs copy/paste?

Și chiar zisesem că anul acesta îl încui pe Grinch în peșteră, că dacă nu o să mă las dus de valul nebuniei, măcar o să fiu placid și o să răspund politicos la urări.

Știți cum m-a mâncat în pix să-i răspund proastei care m-a sunat cu noaptea în cap să mă felicite că e Crăciun? Rău de tot. Rău. Dar am tăcut, că e rar proastă și foarte des om bun.

Și totuși mă întreb, contează oare? Suntem cu adevărat buni, generoși de Crăciun? Chiar vrem binele celui de lângă noi? Eu zic că dacă îi păsa de mine m-ar fi lăsat să dorm. Doar îmi este colegă și știe la ce oră mă trezesc zilnic ca să ajungem să respirăm aerul aceluiași birou.

Și mai cred eu că toți proștii din țara asta știu că în zilele de sărbători nu există micul dejun, că ne trezim cu ochii cârpiți pe la 11 și ne înfigem direct în ciorba de potroace și pomana porcului la ceaun, că încă având ochii roșii ne luptăm cu caltaboșii și singurul lucru care se mai gătește în zilele astea este o mămăligă mare cât capacul de la wc.

De aia zic eu aflat acum la înecarea nervilor în a doua cană de cafea, să aveți grijă la cei din jur. Dacă ei nu vă feresc, feriți-vă singuri. De sărbători retrageți-vă în peșteri și trageți bine bolovanul la intrare să nu intre Wireless-ul peste voi sau vreun pârdalnic de 3G. Nu uitați să închideți telefoanele înainte să adormiți.

Hai, vă pup cu caimac și vă doresc un Crăciun ferit!


sursă foto: g+ Cornelia Ilie

duminică, 22 decembrie 2013

Hristos a înviat, Serbia a înviat, fie Kirby lăudat!

Este posibil ca după ce citesc această postare, Radu plus câțiva vlahi din Vojvodina să dorească să mă bată ca pe covoare sau să mă calce cu aspiratorul pe stradă, dar zău că nu m-am putut abține. Uitați ce mesaj iese prin traducerea (parțială) a celor două afișe suprapuse:
 
"Hristos a înviat
   Serbia a înviat
Dragi cetățeni,
Cei mai mulți dintre voi vor fi prezenți pe 5 mai la Paște, pentru a auzi acest mesaj de la mulți prieteni...

   KIRBY
  Avantajos
Curățare profundă, spălare cu șampoane originale a covoarelor, mobilierului, încăperilor, program mediu anti-alergic.
Dejan...."


Să-l sune careva pe Dejan ca după ce termină de șamponat evlavioasa pravoslavnic ortodoxa biserică sârbă să vină la un schimb de experiență cu Radu, întru stârpirea acarienilor BOR din Rumunija.

Samo tako!

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Rondul de dimineață


 
Fanii lui Timur Bekmambetov sunt rugați să revină la pagina inițială de căutare, pentru că nu urmează recenzia unei producții cinematografice. În caz că nu ați auzit de Timur, aflați că a regizat două filme rusești SF foarte bune („Rondul de zi” și „Rondul de noapte”), înainte de a emigra la Hollywood.

Viața cafteșete filmul, când te trezești într-un pat străin, într-o casă străină, după trei pahare (mici) de vin băute în loc de somnifer.

Am făcut ochi ieri la ora cinci a.m. în Voivodina, iar azi fix la aceiași oră, am sărit în picioare în vârf de coclaur Buzoian, pentru că ne mai având resurse aseară să ajung acasă, am înnoptat la un coleg.

Toate astea mi le-am amintit după ce cordul mi-a coborât din timpane înapoi în stern. Inițial eram buimac, ca orice om trezit brusc din somn, pentru că dormeam profund până la momentul unei deșteptări abuzive.

Dormeam nesimțitor ca o valiză uitată sub bancă în gară, când un zgomot mi-a zbârlit neuronii amorțiți. După o succesiune de icneli, bufnituri și scârțâieli, ușa camerei s-a deschis încet până s-a oprit în dulapul aflat pe perete. Buimac de somn am tras o înjurătură înfundată și am sărit să vad cine e. În pragul slab luminat de un bec economic nu se vedea nimeni. Numai luna rânjea parcă a batjocură prin arcada verandei pustii.

Am închis nervos ușa, m-am băgat în pat și mi-am tras plapuma peste cap. Tronc, buf, scârț și ușa camerei s-a deschis iar! De data asta am fost mai rapid când am sărit din scutece. Cum bănuiți, la ușă tot nimeni. Ce se întâmplă frate aici? Ușa e normală, clanța merge bine, limba broaștei intră corect în lăcașul ei. Ia uită-te la mine cum fac pe lăcătușul cu noaptea în cap. Ce să fac? Să mă duc peste colegul, nu se făcea, că era și el ca omul cu femeia în brațe după două săptămâni de abstinență.

M-am așezat iar în pat, dar apoi m-am răzgândit Tocmai îmi puneam bocancii când ușa s-a deschis de data asta aproape fără zgomot. M-am ridicat încetisor și m-am dus la ușă În pragul ei stătea un imens motan cafeniu. După un moment în care m-a privit disprețuitor, motanul a dispărut în întuneric ținând coada drept în sus. În momentul acela mi-a venit să alerg după el ca să îl prind, să-i bag o mână pe cur, să i-o scot pe gură și să-l întorc pe dos ca pe un ciorap flaușat. Mi-a trecut imediat.

Stând la cafea cu colegul acesta mi-a povestit că Habu persanul i-a fost adus plocon de fetele sale studente la București. El l-a primit cu condiția ca motanul să nu doarmă în casă treabă pe care se pare că Habu a înțeles-o perfect. Nu lenevește prin camere, dar are castronelul lângă ușa unde am avut eu nenorocul să dorm. Dis de dimineață motanul face un rond, deschide ușile camerelor ca să verifice dacă toată lumea este ok, apoi se întoarce la castronelul lui. Găsind castronul gol, după turul de rigoare Habu s-a întors să tragă la răspundere singurul posibil responsabil pentru lipsa crocănțelelor din el.

Vă rog frumos să mă credeți că nu i le-am mâncat eu!

sursa foto


luni, 16 decembrie 2013

Piatra filozofagă


Viața nu poate oferi transmutarea plumbului în aur în lipsa pietrei filozofale dar ne poate păcăli să pornim în căutarea ei. În lumea reală plumbul nu devine aur, iar conform figurilor de stil drumul se parcurge invers, de la auriul holdelor coapte la argintiul miriștilor brumate. Aurul tinereții trece prin maturitatea argintului și zincul bătrâneții, ca să sfârșească ca o floare ofilită între pereții de plumb ai coșciugului. Asta este secvența naturală. Prin urmare faptul că în România am prins o sută de kilometri de iarnă cu zăpadă iar în Serbia alți o sută de soare ca vara, mi-a creat senzația că parcurg timpul în revers.
Traversând două țări prin aparent două anotimpuri, am coborât din mașină ca să pipăi realitatea. Piatra cetății era flămândă și rece. Printre turnurile ei se trăgea timid de poalele rochiei ude vara viitoare. Am atins încă o dată roca. Cu un fior toate speculațiile filozofice au dispărut în ea ca într-un gigantic stomac iar în spatele obiectivului a rămas un singur anotimp și două țări diferite. Avem să aflu că iadul îngheață la fel în ambele după căderea nopții. Abia ce am părăsit-o și îmi este dor de România, locul unde noaptea toate gardurile sunt zebre.

joi, 12 decembrie 2013

Profesor de țevi

Unui profesor de matematică i s-a stricat chiuveta. Ne mai având încotro, a chemat instalatorul. Meșterul a oprit apa, a de-filetat/înfiletat piulițele robinetului, le-a etanșat cu banda de teflon și a declarat reparația drept gata. Vă costă atâtea sute de lei, a zis el.

-Vai de mine asta înseamnă un sfert din salariul meu, s-a indignat profesorul. Cu greu a scos ultimii bani din portofel și a plătit instalatorului lucrarea.

Ăluia i s-a făcut milă de profesor.

– Dom
profesor, vă înțeleg mai mult decât credeți, așa să știți. Un instalator câștigă de trei ori mai mult decât dumneavoastră. De ce nu veniți la noi la firmă să vă angajați instalator? Să nu uit, când depuneți CV-ul, să nu declarați mai mult de opt clase. Patronilor nu le plac intelectualii.
Profesorul i-a urmat sfatul și a ajuns instalator, moment din care viața lui a devenit mult mai ușoară și mai bine remunerată. Tot ce trebuia să facă era să strângă un șurub, sa schimbe robineți cu totul și rareori să taie cate o țeavă.
Compania de instalații a crescut iar conducerea ei a hotărât că angajații să aibă liceul așa că a trimis toți instalatorii la seral să-și continue studiile. Profesorul a fost obligat să meargă și el.
Primul curs a fost taman cel de matematică. Vrând să vadă nivelul de cunoaștere al studenților, cel de la catedră a întrebat de formula ariei cercului. Cum nimeni nu vroia răspundă, a fost scos la tablă taman dom' Prof-instalator.
Ajungând la tablă, acesta și-a dat seama cu oroare că a uitat formula, așa că a început să o deducă. A umplut tabla cu integrale, diferențiale, sisteme de ecuații, etc. La sfârșit, rezultatul obținut era:
 „- πR2
Cum minus!? S-a uitat la profesor, dar acesta picotea la catedra. Nemulțumit de acel minus, a reluat toate calculele, dar tot același rezultat a obținut. A mai repetat calculele o dată și încă o dată, cu acelaș rezultat. Transpirat și obosit s-a uitat puțin spre clasă, moment în care a observat că toți instalatorii din bănci îi șopteau:
- Schimbă limitele de integrare! Schimbă li-mi-te-le...
- Ce vorbiți acolo, de unde știți?!
- Suntem toți ingineri, economiști, profesori și îți ținem pumnii!

luni, 9 decembrie 2013

Cod portocaliu de secetă pe blog

Cum era de așteptat o să plec cu curca la montă taman când începe cu adevărat iarna. Se pare că ăsta este anotimpul dedicat delegațiilor externe. Există avantaje și dezavantaje la delegația asta. La avantaje trec ruperea monotoniei și revederea cu Liuba, în urma căreia prevăd că miercuri o să port capul mare și ochelari de soare. Tot la reîntâlniri plăcute le adaug pe doamnele Jelen și Lav, pupaleaj gâtul lor de blonde!

La dezavantaje intră frigul, umezeala, mizeria și oboseala. Patronii ăștia nu m-ar trimite în decembrie să demontez umbreluțe din paharele de coctail pe plajele din Bahamas. Nu, ei o țin langa cu Bačka Palanka. Mă întreb dacă lebădoiul mardeiaș mai sălășuiește prin zonă.

Până la ora asta nu știu cum și dacă o să am acces la net seara, la fel cum nu știu dacă o să am timp să scriu. Prin urmare luați de bună avertizarea de vreme rea. Codul se instaurează începând de mâine orele 5.00 am și se ridică peste două săptămâni la orele 5.00 plm.

Vă dorez succeși, aide, pa!

vineri, 6 decembrie 2013

La turcesc


 
Turcii cică sunt cei mai buni comercianți. După evrei bineînțeles. Și după greci. Și după... Nu mai contează; sunt clar peste români. Ar fi un mic broblem, uneori sunt prea serviabili, prea ca la țară, prea ca la Bosfor.

Dacă nu înțelegi ce humus mănânc eu aici, mergi la un restaurant turcesc. Alege unul de la intrarea în București pe partea dreaptă, până să ajungi în Colentina, că șaormeria Dristor (pe stânga) se cheamă noise food, nu restaurant.

Apropo, la Dristor este recomandabil să-ți duci plodul dacă sughiță. La cum zbiară ăia când repetă comanda, îi poți folosi la exorcism. Așa pute a usturoi, mentă palmată și busuioc inghinal că iți sar toți dracii.

Să revenim totuși la restaurantul otoman. La turcesc treaba în general este oablă. Tu ești gata să comanzi un fel, ei vin cu o tavă sau ditamai frigarea; te amenință cu ea și te păcălesc să iei altul. Una peste alta o să te saturi de serviabilitate.

O să ieși de acolo sătul de cât ai fost frecat la cap cu "mai doriți ceva?" strângând la piept sticla cu ayran, isterizat de tentativele repetate de a-ți fi luată înainte de a fi golită. O să te lași de fumat, că la câte scrumiere ți-au schimbat din față, n-ai apucat să tragi două fumuri din trei țigări.

La turcesc e bine să mergi dacă ai de dat test la disciplina Zen și ești curios dacă-l treci. La turcesc merită să mergi pentru carnea de oaie excelent gătită și în caz că se întrec cu politețea, să te refugiezi cu ea în dinți în primul copac, precum leoparzii de pe Animal Planet.

sursa foto

Unghia

Mă urmărește ghinionul sau sunt puse ceva premii la biserică pe glanda mea. Dacă nu reușesc să mă controleze prin voodoo, dujmanii (tre să iegziste vreunii, că la români nu se poate fără) s-au decis să mă decime prin scârbă.

Alaltăieri am băut zamă de goangă opărită la coae în paharul meu de ness, ieri am găsit o unghie în salam, care salam era în plin proces de rumegare împreună cu restul componentelor din sanvici, la mine în gură. Azi oare ce va fi, un deget în ardeiul umplut?!
 
După anunțarea descoperirii colegii credeau că exagerez, că poate fac o confuzie, că e o bucată de os, de zgârci, de copită.

Serios, de când își fac porcii copitele cu ojă bordo?!

joi, 5 decembrie 2013

Extemporal la blenoragie


OMS (Organizația Mondială a Sănătății) afirmă că gonoreea s-a făcut mare și rea. Ușurel, nu vă panicați că m-am vindecat. De fapt cred că nici n-am avut. De fapt OMS a inventat gripa porcină și ar trebui să poarte numele de Organizația Minciunii despre Sănătate.

Sula mea nu știe carte. Probabil de asta acum niște ani m-am panicat când a început să mă usture și să plângă suspect. Cum pe vremea aia eram bărbat cu femeie pe cap, am fost acuzat de infidelitate și trimis să mă caut, la Colțea.

Aici amintirile îmi sunt puțin blurate că nu mai țin minte prin câte mâini mi-am plimbat membrul. Țin minte însă că pe una din doctorese o chema Ursu (sic Dinule!) și că aia mi-a studiat organul ținând-ul de prepuț cu penseta. Însă față de restul care m-au căutat în cur și mi-au cântărit ouăle în palmă, tanti ursoaica mi-a inspectat chiloții.

Un pic rușinat de postura în care ea până atunci atât de masivă și distantă, stătea deodată cu capul înfipt în budigăii mei, am îngăimat:

- Colegele dvs au zis că e posibil să fie blenoragie!

- Niște proaste! Dacă le dau extemporal la blenoragie, nici una nu știe nimic. Numai niște toante uită să caute primul semn: picătura militara! Dumneata ai o pată roz, acolo unde trebuia să fie una verde! Nu ești nici comunist nici legionar, ai doar niște nisip prin rinichi care îți zgârie uretra! Spune-mi, sperma nu e cumva roz și ea?

- Ăă...eu, nu știu, nu m-am uitat...

- Până săptămâna viitoare când or să vină rezultatele la analize, aș prefera să îți prescriu ceva, dar trebuie să fiu sigură. Mergi te rog alături și fă-ți o labă!

Exact cum auziți. N-a pronunțat masturbare, auto-erotism, vrăji, prostii. Femeia a zis clar, du-te de-ți fă o labă!

Nu vă povestesc ce greu mi-a fost să îndeplinesc sarcina de mai sus cu madam Ursu la ușă!

Dar da, situația era rozalie, așa că în afară de medicamente am băut butoaie de ceai din cozi de cireșe și mătase de porumb, pană m-am prins că e mai simplu cu bere.

sursa foto

miercuri, 4 decembrie 2013

Gândaco macchiato

Cică hrana viitoare a omenirii sunt insectele, iar secolul doujdoi va avea trei perechi de picioare și un singur coi.

Așa m-au consolat colegii azi după ce am găsit cu stupoare ditamai gândacul roșu de bucătărie pe fundul paharului cu nescafe latte macchiato. Am avut brusc o viziune cu interiorul automatului de cafea, imagine în care locul boabelor prăjite din container era luat de o grămadă de goange. N-am apucat să împărtășesc cu nimeni coșmarul, că înlocuitorul Trâmbiței, a afirmat plin de convingere:

- Nu e de la automat! Toată lumea știe că Nescafe e făcut din prafuri, deci nici un gândac sănătos la cefalotorace nu ar mânca așa ceva.

M-am uitat chiorâș la el. Oare v-am zis că-i suspectez pe toți cei ce vin pe postul ăsta, că ar avea câte o păsărică la Intel?

- Băi prepuț, tu nu știi ce vorbești. Se vede că n-ai stat șase ani în căminele din Regie ca Je!

Carcalacii mănâncă orice, de la lemn la cauciuc, și de la poliester la cașmir. Singurele lucruri pe care nu le digeră, sunt alea din fier. Cafeaua și laptele fie ele chiar sintetice, sunt pentru gândacii de bucătărie mană căzută din cer!

- Rahat, am uitat de zahăr, a adăugat el!

Bingo, uite așa mai vii de acasă dom' inginer!


luni, 2 decembrie 2013

Start eroare

Lumea afirmă des că a făcut ceva greșit, că trebuie să se oprească, să analizeze, să corecteze. Lumea este obligată să admită greșeala dar numai în contextul în care se angajează neabătut pe calea corijării ei începând cu data de ieri.

Lumea întreagă este greșită și greșește greșeli sperând să le îndrepte. Este ceva aberant aici. Este ca și cum te-ai uita la un cui strâmb după ce a fost îndreptat prin lovituri repetate de soartă și ai susține că acel cui a fost greșit. Dar cum poți oare culpabiliza un cui pentru că a fost? Până și browserele exclamă fals vesele: ups, eroare! Atât de surprinzătoare este eroarea când în jur toate merg prost? Iar dacă "errare humanum est, perseverare diabolicum", de ce nu schimbă nimeni codul erorii cu 666?

Am bănuiala oribilă că ceva a mers corect în viața mea de pană acum. Am trăit liniar, turnat în tipar, constrâns de matrița din care mi se explică regulat că trebuie să mă revărs, atât de des, încât excepția trâmbițată devine normă.

Am trăit corect, am jucat după reguli, n-am depășit palierul valorilor impuse. Așa de corecte au fost toate, încât suspectez că încă nu am trăit. Eroare 404, pagina solicitată nu a fost găsită. Cred că nu poți greși dacă nu exiști. Greșesc, deci exist.

De mâine vreau să greșesc în stil mare. Start eroare.


duminică, 1 decembrie 2013

La mulți ani România, cât încă mai exiști!

Băi au venit chinezii. În vizită cică. Eu cred că mai degrabă au venit în misiune de cercetare, că nu e bine să scrii spion lângă chinez dacă nu ți-e dor să plonjezi în Dâmbovița în costum de baie tip valiză.

Au venit chinezii și au zâmbit. Unii au plecat, dar mă tem că doar ca să cheme întăriri. Și vă spun că dacă vin chinezii cu acte în regulă, am belit șinșila cu toții. Pe lângă faptul că sunt mulți, chinezii au un obicei îngrozitor: chinezii muncesc! Și dacă în țara asta se răspândește molima numită muncă, gata, nu se mai cheamă România, ci altcumva.

La mulți ani România, cât încă mai exiști!

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Black Friday - Vinerea bleagă

Uite că nu o să zic nimic de rău, nimic despre consumerism, nimic negativ despre buluc, false reduceri și saituri blocate. Doar o să mă vaiet despre cum am serbat vinerea neagră poftind. Am scris corect, nu postind ci poftind, mi-am petrecut ziua de ieri. Ba chiar am bălit în fața ecranului calculatorului, apoi  mi-am mutat balta de bale în fața televizorului.

Oamenii au cumpărat frenetic, au cumpărat mult. Pe lângă pofte ca ale mele ei au avut și forța financiară de a le potoli. Nu știu dacă au fost mulți, statistica e o târfă mai ales când se dă virgină la știri. Nu știu dacă au cumpărat din plăcere, din prostie dacă au făcut-o să epateze sau să fie în trend. Important este că ei au putut iar eu nu. Luni or să mă întrebe dacă mi-am luat ceva la reduceri, eu o să recunosc că nu și o să mă simt prost. Ei or să-și etaleze, telefoanele reduse, ceasurile reduse, hainele reduse. Eu o să rămân cu pofta și cu ochii umezi pentru că sunt un falit și un bleg.

Asta da vinere neagră!

vineri, 29 noiembrie 2013

Oame, șoareci și resurse umane


Despre oame și șoareci s-au scris și spus multe dar nu suficiente. Și eu am mai aberat pe temă. Multe povești au fost răutăți, puține au fost drăgălășenii sau chiar dulcegării de tipul animației "The tale of Desperaux". Totuși am recomandat filmul animat colegelor mele după ce au declanșat o adevărată panică în fabrică din motiv de mini-rozătoare.

Chiar sunt mini și cred că ăștia de mișună la noi sunt ceva specie boșimană sau liliputană, că o goangă bine hrănită e mai mare decât cel mai solid dintre ei. Nu știu de unde vin dar știu unde se duc. Parcă unicul lor scop este acela de a le face pe oamele din firmă să spargă cești și să se cațere pe obiectele de mobilier cu o agilitate de care nu le credeam în stare. Printr-o curioasă farsă a sorții șoarecii trag la alea mai grase. Cu cât e șoarecele mai pricăjit, cu atât e victima mai barosană și mai soprană.

Acum nici o oră un șoricel cât o agrafă de birou a avut proasta inspirație să apară în recepție. Momentul a fost magnific pentru ca în afara de cele două colege ce lucrează acolo, azi stăteau cuminți pe băncuță încă trei oame venite la interviu de angajare. A ieșit concurs de țipete, tropăieli, lacrimi.

La declanșarea alarmei am dat fuga să văd ce terorist înarmat le amenință existența și m-am oprit amuzat de spectacol.

Toate cinci oamele erau înghesuite între copiator și dulap. Una arunca hârtiile de pe dulap încercând sa ridice o barieră de coli A4 împotriva teribilului agresor, alta ridicase telefonul mobil deasupra capului de parcă șoarecele vroia să i-l ia, iar o a treia împingea coșul de gunoi către inamic cu vârful pantofului. Două nu se mai vedeau de loc, performanță fantastică ținând cont că băteau cam la 80 de kile bucata.

În mijlocul debandadei generale șoarecul rămăsese paralizat în mijlocul holului drept în drumul meu.

Total lipsit de inspirație l-am strivit sub talpă spre oroarea femelelor. Din păcate pe cat de mic părea la exterior, pe interior șoarecele s-a dovedit a fi foarte încăpător. Am făcut mizerie mare pe gresie și a trebuit să-mi mai spăl și bocancii. De două ori, că așa m-au rugat fetele.

Și acum faza supremă. Două din cele trei aplicante, taman alea mai solide, au cerut amânarea interviului pe motiv de șoarece!

Șefa le-a transmis prin RU să nu revină, că n-avem nevoie de sensibiloase.
Aici nu e Sparta, dar e o fabrică, nu SPA

sursa foto

Ei sunt aici


Sună exact ca titlul unui film având drept subiect o invazie discretă? Bun, înseamnă că mi-a ieșit faza. Cine sunt ei, ce vor, cât și când? Ei bine, nimeni nu știe cu adevărat să răspundă la toate întrebările, pentru că ei sunt Moldoveni de pe Planeta Moldova. Special au mascat și dublat numele planetei în Basarabia ca să nu se prindă lumea.

În esență ei sunt foarte asemănători cu noi deși nu vor să recunoască decât atunci când le vine bine. La nivel subtil moldovenii sunt o specie în specie, o mutație, o verigă în plus a evoluției hominizilor.

Moldoveanul bea mai zdravăn decât ucraineanul corcit cu cazac și te pupă pe ochi dacă-i zici frate. Același moldovean nu se supără dacă-l bagi în pizza mă-sei de ciudat, dar te bagă în spital dacă îi zici că e straniu. Moldovenii mănâncă, bat și fut bine. Dacă nu o fac, măcar scriu bine despre. Unii scriu excelent.

Invazia a început de acum douăzeci de ani dar în ultima decadă s-a intensificat intrând practic într-o nouă fază. Înainte moldoveanul odată infiltrat, se disimula printre români, făcea pe romanul. Acum nu se mai ascunde, e moldo pe față.

Față de imigrantul standard, moldoveanul are cea mai înaltă cotă de piață. El nu vine să ia, el vine să dea. Moldoveanul dă de toate, carne ouă, brânză lapte. Ba în plus moldo dă dulciuri, băutură și țigări. Netimbrate.

Când e să iți ia banii zici ca e român curat, dar imediat ce te întorci cu spatele începe să șopăcăiască rusește cu colegii de invazie. Spiritul de castă al moldoveanului este de invidiat.

Poimâine se serbează ziua naționala a României. Unii or să abereze la microfoane că Basarabia e România ori pământ românesc. Tontălăilor, este taman invers! România e pământ basarabean. Ei sunt aici, ei trăiesc printre noi cu un singur scop moldovenesc, întoarcerea României la sânul Basarabiei mamă.


joi, 28 noiembrie 2013

Cioara


Am ieșit grăbit pe poarta fabricii cu șapca trasă peste ochi și urechi din pricina vântului rece. Cum mergeam eu zgribulit cu capul aproape retras între umeri, am auzit un sunet familiar și totuși ciudat.

Suna ca o cioară, dar nu era timbrul ei firesc ci semăna cu efectul sonor de cioară din filmele horror americane. Când am dat cu ochii de zburătoarea neagră, singură și la fel de înfrigurată ca mine m-am pomenit vorbind cu voce tare:

- Ne-am dat dracului, în România până și păsările cântă comercial!


A treia dezvirginare


Azi dimineață doi tipi din autobuz vorbeau între ei suficient de tare ca să-i aud cu căștile în urechi:

- Băi ieri mi s-a rupt ața. Cu aia mică.

- Du-te mă, cu câte ai umblat tu pâna acum, cu nici una nici una n-ai reușit așa ceva. Ce naiba are asta de n-au avut alelalte?

- Bă, ești prost informat, și acum un an am rup ața, chiar de două ori. În centru cu amândouă. Cu prima nu m-am mirat că era o zdreanță, curgeau toate alea de pe ea, dar a doua zău că m-a surprins.

Mă pregăteam să le zic să termine cu porneturile că sunt copii în maxi așa că mi-am scos căștile exact la timp să aud:

- Asta e viața tătică, nu se mai fac axele de Mercedes cum se făceau odată...

Axa, pfuai ce surd sunt!


miercuri, 27 noiembrie 2013

Vulpea cu șoareci


Ce se caută pe mucegai.blospot:
1. pizdă
Oh da, de 6 ori!
6









2. pizdă
Oh nu, o singură dată?
1









3. bancuri cu fuego
Proaste
1









4. borta curului
Toți avem, ce mai căutam pe net?
1









5. caut pula băile felix
Succes, vezi că toate sunt sub apă.
1









6. ce inseamna unt tartinabil
Ha ha, să-mi spui și mie când afli!
1









7. desene animate vulpea cu soareci
Sigur nu capra cu trei iezi?
1









8. doru gheorghiade
Pseudoziarist buzoian
1









9. fuchs vin fiert
Știu eu, fac și cinste cu un rând
1









10. hotel de lux baile felix
Nu există.
1
 

marți, 26 noiembrie 2013

Chelo, homofobie prin conveniență

 Cică s-ar fi produs o crimă în direct la o emisiune din alea de nu suport eu, adică din cele în care ciurdele de zbierători juniori speră să devină cântăcioși, sub jurizarea unor foști sau pseudo cântăcioși.
Autorul crimei, domnul Chelo (vorbitor de muzică) ar fi incitat la homofobie prin comentariul adresat unui concurent.

Ei bine, nu văd nimic ieșit din schemă la replica lui Chelo. Reacția sa era de așteptat, de asta nu a sărit nimeni de buci în sus prin presă. Chelo era homofob în textele cântecelor (sic) sale și ar fi fost anapoda să devină brusc gay friendly.

Nici eu nu sunt de acord cu ce zice Chelo, dar bietul om este o victimă a sistemului. A genului mai exact.

În altă conjunctură, fără să-l vadă alde "Alecs Velea frețiuere", eventual după un joint, Chelo l-ar fi pupat pe gură pe dl. (dra?) iatalo-rumena. Nu zic musai cu limba, dar măcar așa puțin, în buze, ca între guriști.

În plus Chelo are antecedente vechi și ca misogin dar nici o feministă nu i-a sărit la carieră din cauza asta.

Aud?


Mop sârmos

Pe timpul când brichetele Bic erau un vis decadent, iar chinezoaice din felicitări ce făceau cu ochiul de după evantai, treceau drept poze porno, am locuit o vreme la marginea civilizației.

Insula de beton se oprea brusc ca o faleză într-o ultimă îngustă plajă de asfalt. Dincolo de ea începea ca o mare de chirpici, cartierul țigănesc numit oficial "23 August" dar pomenit de toți drept "Flămânda".

De la înălțimea ultimului etaj al blocului, din curtea de peste drum am auzit odată o frază de neuitat:

"Desdemono, adă fă câinele ăla, că iar s-a câcat ăsta micu pă prispă!"


 

vineri, 22 noiembrie 2013

Broscuțe reci ca la Berheci


Pe peronul gării din Berheci am văzut eu prima dată broscuțe adevărate, mici, vii.
- Uite tati, broscuțele am urlat plin de bale muci și entuziasm juvenil!
Aveam probabil trei ani și nu, nu stâlceam cuvintele pentru că din momentul în care am început să vorbesc (destul de târziu) am  articulat, cu toate r-urile la locul lor, cu accent și intonație. Păcat că odată cu maturizarea m-am prostit așa de tare încât mi se cere să vorbesc cu toți dinții și să fac fraze.

Eram în mijlocul peronului format din dale de beton, iar în jurul meu țopăiau hipnotic sute de mini batracieni proaspăt avansați de la stadiul de mormoloci la broaște adevărate. M-am aplecat și am început să le prind. Erau atât de nostime cum țopăiau ele pe beton ca niște bomboane lucioase scăpate dintr-o cutie prost deschisă.

Când m-a surprins tata culegând broaște a râs. Apoi s-a gândit o clipă, a încruntat din sprâncene și m-a chemat la el. Aveam buzunarele pline cu broscuțe, mâinile la fel. Aveam broscuțe până și în sân.
- Dă-le drumul a cerut tata în timp ce îmi scotea bluza din pantaloni ca să evadeze broscuțele. Dă-le drumu și la alea din mâna a cerut el din nou în timp ce îmi scutura broscuțele din chiloți. Auzi mă, de ce nu vorbești? Zi mă ce ai?
- Nimic, am zis eu înghițind cu greu.
- Aoleu ce ai mă în gură. Ai mâncat broaște, bleah, scuipă! Scuipă tot.

O oră mai târziu, la magazinul comunal o doamnă încerca sa mă îmbie cu niște drajeuri în formă de broască. Vânzătoarea grasă și urâtă se strâmba la mine și îmi vorbea peltic:
- Să-ți tea tanti bobo, bebe? Bobo pun pun, bloscutze bobo, vlei?
Am pus mâinile cruciș pe pe piept și am zis răspicat:
- Nu vreau bomboane, vreau salată de beuf!
Povestea a ajuns la urechile bunicilor care m-au întrebat cum erau broaștele pe care le-am mâncat. Am răspuns fără să clipesc:
- Verzi și reci!

sursa foto


marți, 19 noiembrie 2013

Trâmbița lipsei de koi



Înainte să o spuneți voi, o să recunosc că povestea de față mi-a fost inspirată de pocitania de colegă a lui Dinu. Ce să-i faci, nu poți fi original când ai colegi. Bănuiesc că și voi aveți câte unul cel puțin la fel de interesant ca cel descris mai jos. La mine este vorba despre colega din spate, ba chiar de pe umeri, aș putea afirma, pentru că adesea am senzația că îmi stă în cârcă.

În birou Brândușa este supranumită Trâmbița, alteori codat „white noise" pentru ca vocea ei este un sistem de bruiaj fonic mai eficient decât orice gadget electronic s-a inventat vreodată. Dacă vreți ca dușmanul să nu priceapă ce planuri se fac la voi, o puneți pe Brândușa să vorbească la telefon undeva într-un colț. Nu trebuie să o obligați, că ea oricum vorbește continuu la telefon. Doar o iei și o muți.

Nu contează dacă o pui în colt, în centru sau pe o latură. Colega este polifonica, dolby, 3D suround, digital theatre. Este imposibil să porți o discuție cu altcineva cu ea pe fundal. Nu te poți concentra, nu poți reține nici măcar numele interlocutorului. Majoritatea discuțiilor la noi în birou se poartă în scris, pe mail sau prin bilețele tip post-it. Dacă sună un mobil, posesorul fuge cu el afară, cât mai departe de geamurile biroului, eventual în fabrică.

Când nu vorbește la telefon colega vorbește cu noi. Noi dăm din cap și ne strâmbăm. Nu putem răspunde, nici n-ar avea rost, este doar un monolog. Când nu vorbește cu noi, vorbește cu ea, cu pereții, cu dumnezeu iar când nu vorbește scoate tot felul de onomatopee, se vaită, oftează, pufnește plânge, râgâie, gâlgâie, strănută, suflă, scuipă, tușește, se îneacă, icnește.

Am mai scăpat un apropo despre ea în postarea cu obiceiuri enervante ale colegilor de birou, dar n-am dezvoltat ideea. Pe atunci treaba era incipientă. Acum colega este la apogeu și abia o mai pot suporta.

Lucrez într-o fabrica unde nivelul de zgomot este destul de ridicat încât să fie obligatorie purtarea protecțiilor pentru urechi. În funcție de zone acestea pot fi de la simple dopuri din cauciuc sintetic până la căști ce acoperă urechile complet. Vă jur că și prin primele și prin ultimele vocea Brândușei se aude la fel de tare, îngrozitor de ascuțită, ca un sfredel ce avansează sadic spre timpane. Sunetul este o combinație între miorlăit, urlet de bocitoare industrială și motocositoare casnică.

Brândușa este necăsătorită, Brândușa este ne... făcută. Brândușa este neobosită, Brândușa e nevorbită. Brândușa este trâmbița apocalipsei de joi, că aia de apoi nu mai vine de frica surzeniei.

Brândușa locuiește singură, doar ea și o pisică isterică. Am spus singură, pentru că pisicile pot avea personalitate dar nu sunt persoane. Pisicile nu votează, nu plătesc facturi dar pot înnebuni. Dovezi vii că pisica Brândușei este nebună stau mâinile ei zgâriate adânc, pană la coate. Probabil pisica suferă atacuri psihotice, provocate de acutele trâmbiței. Aș putea să jur că de asta este așa agresiv animalul ce trăiește în casă cu o femeie aflată într-un perpetuu sindrom pre-mestrual.

Colega mea este pe deasupra și foarte băgăcioasă. Vrea să știe tot, nu suportă să-i spui că nu știi și vai de urechile tale dacă pronunți nu în prezența ei. O vorbă populară spune: De-ar avea baba un coi, s-ar numi moș!

Brândușa n-a avut un Koi. Dacă Brândușa ar fi avut noroc și ar fi pescuit peștișorul de aur, fie el chiar și un crap auriu japonez, cred că viața ei ar fi fost alta. Dacă în loc de litieră ar fi avut un acvariu, Brândușa ar fi învățat să tacă sfătos, filozofic, enigmatic, adânc, sau măcar din când în când. Dar pentru că trăiește dintotdeauna cu pisica (mereu alta), Brândușa a împrumutat tonalitatea unei mâței aflată permanent în călduri.

Trâmbița noastră n-a avut și n-are koi, deși muncește cât doi. Luna viitoare Trâmbița va fi mutată în alt departament. Nu există motiv oficial, dar noi toți îl știm. Știe și ea. Șefa nu-i mai suportă vocea, deși are ușă antifonată la birou.

Deja la viitorul loc de muncă al Trâmbiței colegii lipesc cofraje de ouă pe pereți, unul și-a cerut demisia și un al doilea s-a dus la ORL să afle dacă poate face augmentare de timpan. Șeful de la acel departament poartă aparat auditiv. Știți, astea noi au chiar și buton de volum.

De când a aflat de mutare, vocea Trâmbiței s-a făcut bucium, trombon, saxofon. Așa jale are în partitură că ți se ridică părul pe mâini. Parcă milioane de lebede corcite cu păuni agonizează la noi în birou. Femeia și așa crizată, a întrat într-o acută lipsă de timp. Are dispoziție de transfer începând cu întâi decembrie și cu cât se apropie ziua Z cu atât este mai agitată și mai greu de suportat. Sper să rezistăm până atunci, fără sa ajungem vreunul la de nebuni.

Ultima barfă spune că amenințarea supremă a șefilor de departamente către subalterni sună așa:

Dacă nu vă faceți treaba, o transfer pe Trâmbiță la voi!

sursa foto

luni, 18 noiembrie 2013

Falit


Sunt falit. Sunt prins într-un fel de șah perpetuu între avans și lichidare, între bănci și pensii, între abonamente, asigurări și contribuții sociale.

Sunt la marginea hăului, pe bordura îngustă dintre a trăi și a subzista. Privesc peste banderola galbenă pe care scrie cu negru "atenție limită de credit" și  realizez că vina pentru situația asta nu este a băncilor, nici a guvernului, nici a sistemului ticăloșit.

Privesc în hău și mă întreb cât de rapidă poate fi căderea. Asta mă sperie, nu momentul impactului. Drumul până jos poate fi oribil de lung, groaznic, cumplit. Privesc în jos și în loc să mă trag înapoi speriat de imensitatea hăului, în loc să mă isterizez de iminența catastrofei și disperat să mă agăț cu dinții de orice punct de siguranță eu ridic un picior în aer și fac cumpăna în așteptarea primului cutremur.

Îmi aprind o țigare și privesc fumul. El urca eu aștept să cad. Este doar o chestiune de timp.

sursa foto



joi, 14 noiembrie 2013

Bună de muscă



"Cine se ia după muște ajunge la bălegar."

Aceasta este o zicală românească. Una proastă, pentru că...

"În urma unei cercetări mai amănunțite a rolului muștelor în polenizare, oamenii de știința au descoperit că supraviețuirea unor flori depinde de muște. Urmărind activitățile lor zilnice, cercetătorii au constatat cu surprindere că, pentru unele flori de câmp, muștele erau polenizatori mai importanți decât albinele. Dacă nu ar exista aceste insecte, considerate respingătoare de majoritatea oamenilor, multe dintre florile de câmp, care ne încântă când colindăm pajiștile alpine, ar rămâne fără semințe" sursa: e-pets

În lumina a celor spuse mai sus, se trag minim două concluzii:

1. Multe din zicalele românilor sunt de rahat, genul de îndemnuri cretin moralizatoare croite special ca să nu se simtă mârletele laș, prost, gelos, delăsător sau puturos;

2. Toate expresiile peiorative care conțin cuvântul muscă ar trebui reconsiderate.

De exemplu, expresia "rea de muscă" definește o fată cu intensă activitate socială, greșit catalogată de babele de la colțul culturii drept nimfomană. Cum socializarea este o activitate la fel de benefică ca și polenizarea, expresia devine evident: bună de muscă.

marți, 12 noiembrie 2013

Decor pentru amor


 
Cu minunatul cuplu din poză mi s-a intersectat de mai multe ori calea pe parcursul zilei petrecute în Brugges. De fiecare data m-a intrigat ceva la ei. Întâi am spus că posibila diferență de vârsta mă face atent, speculând chiar că el ar fi un miliardar rus fugit cu amanta în Belgia. Apoi mi-am zis că sunt spioni, că prea vorbeau numai în șoaptă și se înțelegeau din priviri.
La ultima întâlnire, forțați să împărțim aceiași barcă i-am putut analiza de aproape. Așa m-am lămurit că nici ea nu era chiar foarte tânăra. Avea câteva fire cărunte nevopsite, sau poate special vopsite ca să nu facă contrast cu coama lui argintie.

Cum mă uitam eu atent la ei ca să le ghicesc secretul, deodată am realizat că ea îl poza numai pe el. Nu conta că eram în plimbare cu barca pe canalele "Veneției Nordului". Ea nu poza lebede, nu poza case, palate sau biserici. Sau cum să spun, le poza doar drept fundal. Pentru el.

Am schimbat atitudinea și m-am uitat cu alți ochi la cei doi. Era evident că se iubeau. Asta era singurul lor secret. Se iubeau și lumea întreaga le era decor.

Mi s-au părut atât de frumoși încât am ridicat aparatul și am apăsat pe declanșator, gest care nu a rămas neremarcat de cei doi.
În timp ce în mintea mea se croiau tot felul de scenarii de la aruncat cybershotul plus stăpânul aferent în canal, la solicitat adresa de Facebook pentru photo sharing, doamna mi-a făcut la rându-i o poza și apoi șușotind i-a arătat imaginea și lui. Au șoptit continuu până la sfârșitul plimbării care din fericire a mai durat foarte puțin.

Cam atât cu iubirea. Îmi vine să dau timpul înapoi.

Dacă undeva pe vreun blog rusesc, vedeți fotografia unui individ privind cretinoid, cu gura căscată și strângând un aparat foto la piept, pe fundalul canalului din Brugges, sa știți că idiotul sunt eu.





vineri, 8 noiembrie 2013

Ce vezi?


Lumea este un test Rorschach .
Da, știu, noi doi privim același lucru. Da, amândoi avem ochi, dar ai mei sunt albaștri iar ai tăi sunt căprui. Și tocmai pentru că ai ochii de culoarea castanelor te întreb: ce vezi?
Este o bancă pe lac sau un lac sub o bancă?
Hai spune-mi ce vezi, ca să te smulg din virtual și să te îmbrâncesc acolo unde peste imagini se suprapune mirosul băncii mâncate de rugină, zbaterea vântului prin stuf și țipătul unei păsări stranii.
Hai spune-mi ce vezi acum când e soare și marea frunzelor moarte face roșu siaj în urma pașilor tăi.
Hai spune-mi ce vezi, ca să pot fi contra, să râd de tine că vezi prostii și apoi să te împac cu un sărut!
Grăbește-te, cât încă e toamnă!
 

joi, 7 noiembrie 2013

Adevărul despre apa alcalină - minciuna vie


Adevărul este că apa așa cum este prezentată în reclame Kangen, Hunza, Zen și altele, nu există. Această apă pretinsă pură dar ionizată prin electroliză este o minciună.

Electroliza apei nu este eficientă fără aditivi, iar dacă are așa ceva în ea, apa nu mai este pură. Consumul acestei ape cu greu poate induce mai mult decât o stare de greață. Da, apa alcalină este scârboasă, cine a gustat știe că are iz de șprot afumat. Prost afumat, mai exact.

Mistificarea rezidă în alăturarea termenilor: apă pură, alcalină, ionizată, obținută prin electroliză.
Contradicția este evidentă celor care n-au petrecut orele de chimie în parcul sau barul de lângă liceu. Dar tot la fel de evident este că o bună parte dintre aceiași chiulangii n-ar pune gura pe apa ionizată când pe lume există atâta bere!

Apa pură nu conduce curentul electric aproape deloc. Cantitățile de ioni H+ și OH- eventual formate în vecinătatea electrozilor de semn opus ar fi neglijabile. Prin definiție electroliza presupune "ruperea" unei substanțe sub efectul curentului electric, dar e obligatorie prezența unor electroliți. Apa pură nu conține electroliți. De asta a făcut-o mama laborator taman la mijlocul scalei pH, adică 7. Și dacă nu conține electroliți, nu poate fi ionizată. Punct.

A, unele aparate minune au nevoie sare?! Sarea - NaCl, iată substanța ce transformă apa într-o soluție bună de supus electrolizei. Și da, în acest fel poți manevra pH-ul, pentru că ai în sfârșit niște ioni de Cl- și Na+ dispuși să se plimbe.
Deci aparatele cu prețuri de la 3700 lei în sus, care cică produc apă alcalină sunt niște jucării. Dacă ții musai poți construi unul dintr-un transformator cu punte redresoare, fire și electrozi cu maxim 400 lei. 

Dar de ce să cumperi, de ce să meșterești? De ce ar vrea cineva să bea apă cu pH 10, sau să se spele pe ochi cu apă cu ph 2,5? Doar pentru că spun unii că e bună, contrar cunoștințelor generale de chimie, fiziologie și a bunului simț. Tu nu vrei nimic până nu se trezesc niște șmecheri să îți spună că ai nevoie. Și încă ce nevoie, una fundamentală, nevoia de apă, esența vieții, structurată, pură, cristalină, bla bla, bla!

Ce se poate întâmpla dacă bei apă alcalină? Nimic, ea va fi imediat neutralizată de acidul gastric din stomac. Acidul gastric, compus în principal din acid clorhidric, este prezent continuu într-o anumită cantitate în stomac pe care nu îl găurește pentru că este învelit într-un gel tampon. Vrei apă alcalină, pune bicarbonat în apă, vrei apa acidă stoarce lămâie sau picură oțet în pahar. De ce mama zmeilor dacă ai arsuri la stomac să bei zoaie de baterie în loc să iei un dicarbocalm sau malox?

Ce rezultă dacă bei apă acidă? Un mare nimic ca și la apa alcalină. N-am auzit pe nimeni care să fi întinerit bând coca cola, oțet din gogoșari sau mâncând lămâi. E plin netul de prostii nemuritoare cu lămâi, dar geriatria continuă să reziste.
Echilibrul acido-bazic din organismele vii are milioane de ani de adaptare în spatele său. A fost proiectat să prelucreze nativ apa stătută din băltoace, apa de ploaie și apa de izvor toate variind ca pH între 6 și 8.

Fabulațiile de pe paginile șarlatanilor folosesc un limbaj doct dar fac din informații disparate o ciorbă de limbă. Se leagă de expresii cu iz științific despre care nu știu mare lucru dar care sună bine.

Acidoza și alcaloza sunt fenomene nedorite definite prin devieri de +/- 0,05 față de pH-ul normal al sângelui, adică 7,4. Dar atenție, trebuie ca organismul să sufere afecțiuni serioase de genul diabetului zaharat sau ne-funcționarea rinichilor, ca acest echilibru aparent delicat sa fie afectat. În realitate mecanismul tampon al carbonaților funcționează destul de robust mai ales că este susținut secundar de cel fosfatic și proteic.

Apa este într-adevăr constituentul corpului uman în proporție de 2/3 din greutate, dar de vreme ce se află deja acolo, a fost asimilată într-o formă pentru care nu trebuie să ne mai facem griji conștient. Cel puțin nu pentru mult vehiculatul parametru pH.

Vânzătorii de minciună vie ori nu știu, ori ignoră cele de mai sus. Manevrarea informației, sau a lipsei ei în scopul obținerii de foloase materiale se numește escrocherie. Pe voi nu vă revoltă deloc faptul că cineva încearcă să vă vândă, apă, aer, foc, pământ? Sunt aceste elemente ale lor de le vând?

Până la următoarea încercare de dublă monetizare a apei, vă pot oferi eu o idee. Încercați-o pe cea de la robinet, este rece, limpede, lipsită de bacterii și ați plătit-o deja. Și dacă vreți să fiți și mai siguri, folosiți un filtru.

miercuri, 6 noiembrie 2013

Guvernul Prostamol


Guvernul ne ajută să ne pișăm. El ne dă direcție, forță și motivație să putem face un arc perfect  de urină. În schimb are minima pretenție de a cere să i se alăture numele de un pisoar defect.
Ajutoarele guvernamentale sunt exact ca Prostamolul, frecție cu reclamă la prostata de lemn. Mulțumiri umede bugetului de stat. Guvernul este invitat să mă țină de mână ca să nu cumva să-mi tremure și să stropesc frumusețe de faianță, nu de ciudă că nu pot trage apa ci de bătrânețe. Așa e guvernul nostru, îți dă ajutor când e prea târziu,  conform româneștii logici postapocaliptice, nu preventive.
Imagine lucioasă, dar fără funcționalitate. România, 2013.
 

marți, 5 noiembrie 2013

Pași în aer


Coșmar galben:
Să stai suspendat în aer la capătul unui baston lucios, mișcând din membre ca un scarabeu auriu pironit cu boldul în insectar și expus de viu.
Să vezi pivirile curioșilor măturand peste tine ca niște conuri de lanterne, ude, aspre, obosite, rareori interesate sau miloase.
Și in vuietul marii piețe din Brugges, să nu poți auzi nici mulțimea, nici îndemnurile fotografilor de a le zâmbi, nici măcar Bell Tower marcând orele.
Să nu poți auzi nimic altceva în afara gândului asurzitor ce a încolțit în tine din momentul zero în care te-ai trezit suspendat în aer. Un singur gând obsesiv te invadează ca o infecție, făcând buclă, poate chiar șanț pe circomvoluțiunile dospite în bere:
Fac pici, fac pipi, pipi, pipi!

Cireșe pe sân


Disprețuiesc cireșii. Da, disprețuiesc cireșii, în special pe cei de mai. Floarea le este prea delicată, fructul trufanda efemeră iar frunza lor doare ca poza unui proaspăt defunct.
Rodul lor tot atât de puțin durabil ca și gloria lumii este dătător de lungă frustrare. Nu poți ține cireșele peste an cum ții merele, pentru că viața li se măsoară în zile. De asta nu-mi plac cireșii, pentru că sunt grăbiți. Prea devreme rodesc și sunt culeși, uciși.
După cules fac umbră de pomană pământului, sterpi, jumuliți, ca niște cloști cărora li s-au furat ouăle din cuibar și ele tot cotcodăcesc așa, anapoda, până în următorul an. După cules cireșii sunt morți vii.
Cireșii sunt patetici și triști. Cireșii sunt demni de milă. Un singur lucru le face cinste, și anume lemnul. O mobilă bună din lemn de cireș pe care să-ți plimbi mâinile și ochii este supremul confort.
Apoi cireșii sunt frumoși doar în poveștile cu copii bălai, fructe roșii în sân, pe sân. Cireșe pe sân. Cireșe pe un anume sân și o gură flămândă întrebând:
Dacă în loc de cireașă, te mușc de sfârc, ai putea să-mi spui unde să scuip sâmburele?”
La naiba, cred că plâng!

sursa foto


 

luni, 4 noiembrie 2013

DDT - Prima Dezambiguare


DDT = Dragostea-Din-Trei nu Diclor-Difenil-Tricloretanul, iar prezentul post este prima dezambiguare (mulțumim wikipedia). Prima, până găsesc o nouă dezambiguare.
După câte îmi amintesc poza de la articolul precendent (Dragostea din trei) a ridicat câteva serioase semne de întrebare referitoare la componența trioului magic de sub plapumă.
Astăzi vă prezint formula cu doi masculi și o femelă, ea între ei doi pe post de șunca presata din sanvici. Iată cum arăta deci scena în dimineața imediat următoare. Vă rog să analizați puțin imaginea și să recunoașteți că radiază de plenitudine sexulă. Ghiciți cine este persoana cea mai fericită.
Scenarii?

PS: Dacă nu vă place formularul de comentarii puteți lua tema acasă. Considerați-o leapsă!

sursa foto

vineri, 1 noiembrie 2013

Dragostea din trei


 
Dragostea este un joc al minții și trupului. În funcție de viteză jocul devine un dans. Ar putea fi vals, tango dar și foxtrot. Totul este frumos, totul are o limită.

Undeva pe parcurs, nimeni nu vrea să știe când și de ce, apare oboseala, plictisul, rutina. Un fel de uzură produsă de frecare, un fel de sincopă, de rupere de ritm. Atunci jocul se transforma în balet cu două personaje evoluând separat fiecare în colțul său de scenă, conștient dar totuși rar atent la evoluția celuilalt. Deși întâlnirile celor doi se pot fructifica iar în vals, mai des se produce o ciocnire asemănătoare cu întâlnirea plină de scrâșnet și scântei a două titireze de oțel pe o masă de sticlă.

Ciocnirea doare, separarea la fel. În mod firesc se caută soluții. Există minim două. Una implică evoluția separată a celor doi, despărțirea fizică și mentală a perechii, cealaltă presupune introducerea unui nou jucător.

Și valsul se va face horă iar ei vor trăi dansând în trei, fericiți până la sfârșitul melodiei.
 

joi, 31 octombrie 2013

Alternosfera salvează blogosfera



Ieri am comis o măgărie cu noaptea în cap. De fapt un șir de măgării. Ziua a început prost tocmai pentru că în fapt era noapte, motiv pentru care nu am văzut bucata de bordură mai erectă decât suratele ei și am luat-o în bombeu. Apoi am reproșat unei doamne că merge cu chiftele fierbinți pline de usturoi în pungă în loc să le transporte în container bio-hazard. Aia a început sa plângă despre o mamă bătrâna, în spital, ce poftea la pârjoale. Restul pasagerilor s-au uita la mine ca la cel mai rău om de pe Terra. Pentru că doamna cu chiftele avea șaptezeci și cinci de ierni (așa a declarat vecinei de banchetă) , m-am temut să mă gândesc la mama ei în orice fel.

Aș fi uitat de aceste mici neplăceri dacă șoferul n-ar fi condus sacadat, lipsit de  ambele oglinzi de furtul cărora s-a plâns vorbind continuu la telefon pe parcursul drumului, în timp ce cu o mână așeza banii din încasări. Aș fi vrut să îl propun pentru Guinness Book ca fiind primul șofer care conduce un autobuz cu burta, dacă n-aș fi observat că de un șurubel prins în bord avea ancorată cu elastic pedala de la accelerație. Trișa măgarul!

N-am mai văzut oameni făcând cruci la coborârea dintr-un mijloc de transport în comun pâna ieri. Tot ieri dimineață am ratat la mustață sa fiu zburat în atmosferă de pe trecerea de pietoni de un bolid, apoi o gaură de canal căscata pofticios în trotuar, și am oftat fericit la pontarea cartelei magnetice, care chiar a piuit pe nota corectă.

Ajuns la muncă la timp și cu toate organele perechi ori neperechi întregi, deși toată dimineața am fost tratat ca un rățoi am simțit nevoia să mă dau lebădoi. Altfel nu pricep de ce atunci când m-a întrebat un coleg ce ascult (căști în urechi) am trântit o minciună.

Alternosfera, asta ascult!

Cred ca aveam urechile sau nasul roșii ori alte semne că mint, altfel nu pricep de ce colegul a început să-mi spună de cât de buni sunt băieții de peste Prut și că după el "Flori din Groapa Marianelor" este cel mai sofisticat album, că ultimul din 2013 e discutabil de ascultabil, etc.

Am fugit la mine la birou și am googălit rapid. Prin urmare ieri și azi toată ziua am ascultat Alternosfera. Azi dacă îmi dă extemporal colegul, sunt pregătit. Foarte pregătit. Am descoperit că moldovenii de la Alternosfera nu sunt buni, ci foarte buni! Îi poți asculta pe repeat până îți dă cu „Virgula”. Iar cu „Epizodia”, părerea mea este că domnul coleg se înșeală grosier, albumul este dublu jm, adică șmecher!

Am descoperit că Alternosfera mă face să mă simt viu, să simt românește, să visez universal, să sper că nu e târziu. Și dacă nu poate face asta mereu, măcar mă poate salva de senzația de cădere, de pustiu, de nu vreau să știu. Simt că nu sunt primul blogăr salvat de depresie prin muzică. Deci...
Alternosfera salvează blogosfera!

sursa foto