miercuri, 29 februarie 2012

4 in 1 sau şase lame-n şase paşi



Prin anii 90 am cumpărat primul şampon 2 in1. Părul tot la fel mi-a căzut. Moda s-a extins apoi la detergenţi şi chimico-sanitare. După asta au apărut produsele 3 în 1 inclusiv la alimente. Acum produsele astea sunt peste tot. Ieri de exemplu mi-am cumpărat un plic de cafea solubila 4 in 1. Deci nici un ness nu mai poţi freca, că se freacă singur. Scapi cafeaua pe tine, se pune ca masturbare. Ca în bancul în care antidotul pentru Viagra este Cocolino pentru că ţi-o face moale şi pufoasă. Combinaţiile au fost după mine bune în electrocasnice. În genere au iesit dispozitive utile ca tv-urile cu player divx, sau roboţii de bucătarie care amestecă, toacă, storc şi frământă. Telefoanele mobile au deja atâtea funcţii că mâine mă tept să apară unul care face Angry Birds rotisate cu cartofi prăjiţi. Progresul tătică, progresul nu poate fi oprit. Dar uneori mă întreb dacă este întradevar progres. Necesitate clar nu este. Aţi văzut reclama la noul dispozitivul de bărbierit cu şase lame? De ce oameni buni, dragi barboşi şi mustăcioase care vă daţi jos blana de pe fălci şi craci? De ce şase lame când aparatele cu una merg bine, alea cu două excelent iar cele cu trei sunt glorioase de-a dreptul? De ce aş vrea să cumpăr unul cu şase? Poate de fraier. Şi imediat ce cumpăr, ei mai adaugă o lamă şi încă una şi încă una... Lama şi pasul tehnologic. Aparatul de ras cu ţâşpe lame, vibrator, gresor, masor şi întinzător de buci o să aibă montate o pereche de mânuţe care să-ţi dea palme după bărbierit. A ajuns numărul de lame o fiţă frate. Musai să-ţi cumperi aparate cu cât mai multe pe cm2 ca să fii cool. Dacă întreabă un şmecher în club cu ce îţi raşchetezi moaca şi tu zici twin iar el mach, pici de fraier?!
Ptiu drace, cred că mă duc sa-mi cumpăr brici!

vineri, 24 februarie 2012

Dragobete fume

Mi-am început ziua bine. În drum spre muncă am prins un maxi poreclit Tractorul, mijloc de transport asemănător unei unelte de tortură gen fecioara de oţel combinată cu taurul de aramă. Şoferul, un burtos mustăcios, cu capul cât ciutura fântânii, urăşte două lucruri pe lumea asta: sifonul, curentul şi călătorii. Am enumerat trei lucruri?. Mda, rămâne aşa. Urăşte sifonul pentru că balonează (el e gras de la bulele din apa minerală) şi curentul că i se scolă măseaua de la el. Pe pasagerii îi urăşte aşa... de sanchi. Musteaţă mai mult urlă decât vorbeşte. Zbiară la cei care trântesc uşa, la cei care de frică nu o închid şi la cei care mestecă ciungă. Tractorul are ţeava de eşapament pe dinăutru, geamuri care nu se deschid nici când stă pe loc şi uşă care, pentru că în loc de maner are o sârmă, se deschide din mers. Şi mai are şi trapa din tavan sigilata cu spumă poliuretanică ca să nu plouă înăuntru. De teamă să nu-l tragă "corentu" la inteligenţă, dom' şofer poartă fes vara şi vată în urechi care odată a fost albă.
Aşa... Dimineaţă în tractor s-a urcat un nene cu un nas cat un cartof roşu de Covasna. De fapt nu numai nasul, toată faţa lui era un fel de sac cu cartofi roşii ca focul. Probabil de la spirt. Ei, şi nenea ăsta era jegos rău de tot şi puţea a fum şi hoit. Mirosul era un amestec de şuncă stricată si după aia afumată plus încă ceva. Mirosea dubios şi tare. Dar ştiti cum? La cat de aglomerat era tractorul, cînd a intrat ăsta, s-a făcut un gol care avansa înspre fundul autobuzului odată cu el. În momentul în care s-a oprit, toată populaţia s-a urcat în cîrcă la dom' şofer. Gata să facă pană pe faţă, la prima staţie autobuzul s-a uşurat pe juma' chiar dacă n-aveau oamenii treabă acolo. Nenea sconcsul s-a aşezat în spatele meu. Cei rămaşi au început să strige disperaţi să se deschidă un geam, să se crape o uşă, să se faca ceva! Nu, nu se putea din cauză că-l trăgea "corentu" pe nea Mustaţă. Băi frate, între două sţaţii, de la căldură mirosul a căpătat putere şi izuri noi. Acum părea că pute a şuncă afumată de sconcs pişată de motani în călduri si împachetată în chiloţi căcaţi uscaţi pe sobă cu stăpân cu tot în ei. Doamnei de lângă mine au început să-i curgă balele, ochii şi ceva din urechi ca în desenele animate. Şiroaia de umori ca stropitoarea, Mie a inceput să mi se zbată o venă la tâmplă, apoi mi-a căzut o plombă şi mi s-a mătuit afişajul la telefon. Băiat cu armata făcută, respiram pe gură, dar greu, tot mai greu. Aerul avea ceva vâscos în el şi candea a maţe de peşte rînced fiert în clei de oase.
În fine, sconcsul se ridică şi o ia spre uşă. Trece pe lângă toată lumea rămasă în maxi probabil de teama de a se ridica în picioare şi când ajunge la uşă se bate cu palma în frunte. Uitase sacoşa pe scaun. S-a uitat o clipa spre ea, moment în care întreagul autobuz a amuţit cu ochii la mine. Am simţit lasere ţintindu-mi inima, fierea şi ochii. N-am avut încotro, am luat paporniţa care duhnea a ciorbă de gudron dreasă cu căcat şi spumă de vomă si i-am intins-o Sconcsului. Ăla ferict a deschis gura de i-am văzut toate resturile de mâncare rămase de la revelion în cariile care îi ţineau dinţii sudaţi. Am apucat să aud doar prima silabă dintr-un mulţumesc.
Călătorii care m-au frecat cu zăpadă şi m-au tras cu motorină pe la încheturi ziceau că înainte să leşin, ăla ar fi zis ceva gen: să trăieşti flăcău, să-ţi găsească mîndra Dragobetele...Moment în care s-a deschis uşa singură în curbă şi nea Musteaţă i-a dat brânci în zăpadă apoi a accelerat în trombă. După aia a  urlat pînă a răguşit. La mine, să mă scol de jos. Cam atât.
Mulţumesc nea Musteaţă, să-ţi aducă Dragobetele vată nouă în urechi, o clanţă şi faringosept!

miercuri, 22 februarie 2012

Apa dăunează grav sănătăţii


Apa dăunează sănătăţii. Poate, dacă, dar cel mai adesea sigur. Pot depune mărturie înecaţii, adică ăia de au scăpat ca prin urechile acului de moarte, cum aş fi de exemplu eu (săr'na Gogule că m-ai scos ca pe un câine murat la mal!).
De asemenea pot să depună mărturie beţivii (şi eu) care după lada de bere au încercat a doua zi să bea o cană din intamatul lichid şi aproape că şi-au vărsat maţele din ei. Mă bucur că în sfârşit se va face dreptate. Am văzut că UE ia atitudine împotriva acestei intoxicări ce se săvârşeşte prin publicitate în hypermarketuri. Crimele încep în direct sau înregistrate la Tv. „Bea minim 2 litri de apă pe zi”este un îndemn pe care îl vezi sau auzi peste tot. În emisiuni aşa zis de sănătate, vedete anorexice îţi „mărturisesc” că ele beau chiar şi 5 litri de apă pe zi.
Serios, vouă nu vă pute toată această campanie deşnăţată pro apă? Nu aţi obosit să vă prostească ăştia că nu mai este apă, că oamenii o consumă pe toată? Scoate capul afară pe ferestră şi uită-te câtă apă ai pe stradă. Suta de milioane de metri cubi căzute din cer sub formă de zăpadă în 4 zile este acolo. Asta numai în capitală. Şi acum bagă un ochi la apometru. Arată cam 10 m cubi, din care ai băut cât, 1%?! Deci pe persoană fizică consumi neglijabil. Şi cică nu mai este apă. Vă întrebaţi de ce ne mint? Pentru că au transformat apa într-un produs iar produsul trebuie să aibă valoare. Dacă produsul este larg răspândit şi din belşug valoarea lui este mica. Ce este de făcut? Inventăm o criză. Întâi subliniem că produsul este esenţial. Decretăm apoi că e musai ca toată lumea să consume o cantitate minimă (întâmplător fix cât nişte ambalaje de 2-5 l) sub ameninţarea subliminală cu moartea. Ai priceput? Dacă nu bei minim 2 litri, te îmbolnăveşti şi mori! Asta e traducerea mesajului. Bun, după ce am lansat produsul îl împărţim pe clase. Există vezi dom'le, ape de lux iar ce-a mai la îndemână adică la robinet este câh!
Apar în media tot felul de şarlatani cu competenţe dubioase, ceva între popi, magicieni şi doctori, care îţi prezintă caracterul tămăduitor al apei. Ăstia vor să-ţi vândă apă purificată, distilată, magnetizată, dedeuterizată, scuipată, pişată de nu ştiu ce sfânt ţuţuroi ori sfârc. Minciuni, bălăceală, abureală totală. Trezeşte-te omule, este doar apă, a-pă!
Apa nu este bună nici în bocanci, mai ales iarna. Fă baie, spală-te, înoată dar nu bea din ea decât dacă îţi este sete. Nu te mai lua după toţi tâmpiţii, indiferent că sunt sportivi, doctori sau vedete. Mai ales, nu te lua după blogări (excepţie eu :P)! Majoritatea "specialiştilor" în apă susţin inepţii preluate din studii falsificate sau neverificate pe care minoritatea lacomă le promovează pe bani. Pentru maimuţele cu curu roşu care beau 5 litri pe zi: bea tu fă dacă te ştii vacă dar nu mai îndemna pe altul. Pentru limbricii, iepuraşii de sală şi fiţoşii care umblă cu sticla de apă în mână prin mall: pe lumea asta există elefanţi dar şi hamsteri. Tu eşti hipster. Nu te apuca să bei 10 litri de apă pe zi, că aia este raţia unui bou de 600 de chile, nu de 60 ca tine. Eu sunt om, nici pom şi nici triton. Dacă nu mi-e sete, nu beau.
Frazele din gama „doza zilnică recomandată” sau „pentru o viaţa sănătoasă”, sunt comenzi pentru dresat proştii. Totul se rezumă la bani, consum şi controlul asupra lui. Te-ai gândit vreodată că te poţi intoxica cu apă? De ce nu, că doar ai păţit-o cu mâncare, alcool, tutun şi medicamente. De ce crezi că apa este aşa specială încât îţi poate face numai bine şi niciodată rău? Pentru că îţi spun alţii. Ei recită texte pe bani, iar tu bei apă ca plăvanul.
Uite ce părere am eu. Apa nu este bună, nu este sănătoasa, nu vindecă si nu învie. Apa doar întreţine şi participă la procesele biochimice. Indiferent în ce procentaj s-ar regăsi ea în trupul tau, nu te defini drept apă. La o aşa jignire dacă ar avea creier s-ar oripila până şi meduzele. Apa pe care o bem completează. Asta este definiţia cea mai aproape de adevăr. Dacă mănânci chestii care conţin suficiente lichide şi atenţie, fără exces de sare, o să vezi că nu îţi mai este sete decât rareori.
Apa nu este un produs de lux. Se găseşte peste tot, nu este pe terminate iar suprafaţa planetei se scaldă pe mai mult de 2 treimi în ea. Nu există deci nici un motiv să o plăteşti la supra preţ sau de mai multe ori. Ah stai puţin, deja o faci. Plăteşti apa de la robinet, apa pluvială, apa care se duce la canalizare şi eşti atât de bleg încât cumperi apă îmbuteliată. Pentru că ţi-au spus nişte reclame mincinoase că ar fi mai sănătoasă decât aia de la chiuveta, chestie foarte probabil greşită. Aşa cum este ea ruginită, clorurată, apa de la robinet este testată şi i se intocmeşte un buletin de analiză zilnic. Aia din sticle este testată odată pe an sau când merge la concursuri ca să mai ia nişte medalii (mincinoase evident). Robinetul este suficient de bun atunci când este musai să-ţi completezi deficitul de apă. Nu-ţi trebuie nimic în afara unui pahar.
Daca simţi nevoia, reiterează operaţiunea dar ţine minte că apa nu vindecă nimic, nici măcar setea!

marți, 21 februarie 2012

Top RoJenică - 10 cuvinte cheie gugălite în blogu' meu


Dacă toata lumea o face, mă conformez şi eu trendului de a afişa cuvintele căutate pe blog. Iaca deci astăzi mărturisesc cu mâna la gaură cuvintele cheie prin care îmi este găsit bârlogul:

1. pula,
2. cur,
3. comice,
4. ghiocei in zapada,
5. mucegaiuri bine alese,
6. vlog,
7. cap de pula,
8. pula de cal,
9. pula de zapada,
10. pule mari.

Vai ce surpriză, de la primul foc aflăm cuvântul “pulă” chiar pe primul loc! Pe locul doi nădejde ca-ntrun cui de tei, tavarişci “cur” bate la fund complice “comicele” de la trei. Ghioceii crescuţi sub pulă ca pată de sezon fac mişto de “ghioceii în zapadacăzută pe balcon. Exact cât să pudreze “mucegaiurile bine alese” prinse în top cu pioneze.
Dar ce văd eu, un “vlog”! Al meu ie oare? Iar de sub “vlog” un mândru “cap de pula” din Buzău răsare. Şi nu e doar al pulii cap banal, ci este vârf de lance la “pula de cal”. Uimiţi la geam internauţii sar grămadă să vadă marea “pula de zapada”. Vă spun cinstit iubiţi şi dragi ai mei căutători, pe blogul ăsta nu găsiţi minori. Aici e locul special în cari, se-ncheie lista doar cu “pule mari”

În concluzie, legea conservării verzei de net şi principiul echilibrului limbii în lumenul interfesier se refrazează aşa:
Dacă îţi bagi pula într-un blog de la început, la capătul celălalt o să ai drept produse principale de reacţie nişte puli mari.
Nu ştim câte şi cât. Pentru numărat si măsurat organe alături de alte produse secundare ale reacţiei de băgare şi flendurare există argh-zgât listerii, page rankiunoşii, net bootoşii, arătătorii cu indexu', agro-agregatorii, mpopeştii şi bineînţeles mniezăul autointitulat al netului, aşa să ne ajute el, Gogleul!

Marţea nu sunt cuminte - 11

    Pisi scoal' de jos, că mai degraba îţi îngheaţă bijuteriile decât datoriile!
sursa foto

luni, 20 februarie 2012

Sfârşitul lumii se amână


- Auzi mă, cică s-au răzgândit ăştia cu sfârşitul lumii pe 21 decembrie 2012!
- Iar mă, nu mă înebuni, deci s-a termenat sfârşitul lumii?
- Ba ieste bă, dar a zis că se amână până prin 2013 pe motiv de nuş ce dispută religioasă.
- Păi stai aşa bre, şi cu ăla maiaşu ce s-a întâmplat?
- Aaa...păi ala se amâna cu 104 ani pe motiv de eroare de calcul, sau cu 400 că i-a dereglat conchistadorii la virgule.
- Băi dacă tot îl amână cu un an sau cu 100 n-ar putea să-l pună şi ei vara? Iarna ie prea frig frate. Se mişcă toate încet şi impresia artistică e minimă. Izmene, nămeţi, babe congelate, ajutoare...bleah. De ger nici maşinile nemţeşti nu pornesc. Poate nu le porneşte sfârşitu. Apoi decât la gheţar, nu-i mai bine să crăpi la grătar? Io aşa văz sfârşitu' lumii, cu Guţă la ureche, maţu' plin de mici şi berică, tolănit pe coji de seminţe la bustu' gol!

vineri, 17 februarie 2012

România harta unui coşmar


De la bere, de la vin, de la ger, de la ninsoare toată noaptea am coşmare.
În unul dintre ele se făcea că întrun scrin printre hârţoage mucegăite găsisem o hartă. Nu avea nici un X marcat pe ea asa că am pornit în căutarea un specialist care sa mă ajute să descifrez harta. Se făcea că mă plimbam cu harta în băţ pe la primărie, poliţie, prefectura şi alte instituţii care-mi veneau cu P la gură. Dar nu ştiu cum, am ajuns cu harta la OTV. Aici Barbu şi cu Pavel Coruţ au studiat-o prin sciorezonanţă combinată cu sms. Şoc! Harta ierea de fapt poza României luată de pe Nibiru cu un supozitor termic infraroşu. Cică tot ce-i roşu şi galben e fierbinte iar ce e albastru e rece. Şi cum studiam noi harta şi ne scărpinam la coaie frunte, deodată (nu ştiu cum de e posibil aşa ceva în vis) am pălit. Catastrofăn stimaţi tele-visători! Toată ţărişoara noastră era îngheţată şi urâcioasă ca o babă pişată cazută beată în şanţ. Amărâta de Românica era spartă, separata de graniţe judeţene de nestrabatut nici de drumari, nici de ciobani. Iar iadul ăsta rece taman la mine la Buzau unde era cartierul general al gheţii avea o pată albă. M-am trezit taman când intrasem în direct cu Prunariu care zicea ceva despre pată şi chiloţii lu' Udrea. Băi şi când m-am trezit şi am văzut ca nu-i nimic adevărat m-am pus pe ras. Ce prost pot fi uneori. Uite cum circulă trenurile cu nici doi minuţi întârziere, cum pe şoselele uscate şi netede ca în palmă gonesc maşinile printre judeţe. Uite cum mergem tacticoşi pe trotuare şi ne uităm la zăpada rămasă fix numai în parcuri şi pârtii.
Ah ce ţară minunată!

joi, 16 februarie 2012

Atentat cu uşă capcană


Anumite obiecte sunt făcute să nu fie folosite niciodată ori atât de rar încât uiţi de ele. Ştiţi voi, movila de gadgeturi destinate bucătariei care umple jumate din debara, sau tricicletele, vermorelele, pompele, carucioarele, bidoanele şi damigenele care burduşesc boxa de la subsol. Obiecte ca răzătoare Borner cu 5 viteze, ori sania cu spetează şi suport pentru picioare din fier forjat pe care nu le folseşte nimeni deşi au costat o groază de bani. Pe lângă astea mai există acareturi pe lângă casa omului pe care le-a construit dintr-un capriciu sau idee cretină. Adică debarale suspendate sub tavan, motiv de mers cocoşat, geamuri la uşile interioare inclusiv la budă ca să ai motiv să te plângi de lipsa intimităţii, sau uşi care nu despart nimic. Aşa am eu o uşă care împarte un hol în două. Odată demult în negura timpului a fost construită probabil cu un scop, numai că nu-mi amintesc eu care. Prin urmare de ani (zeci) buni uşa aia stă deschisă, sprijinită milimetric cu limba încuietoarei de un bar plasat pe hol. Datorită faptului că nimeni n-a mai văzut-o închisă am uitat de ea. Într-o noapte fatidică, uşa s-a hotarat însă să-şi clameze existenţa.
Vă rog sa nu mă (mai) faceţi prost, dar uneori am crize de imbuibare. Parcă aşa se numeşte boala aia caracterizată prin ingurgitare unor mari cantităţi de haleală urmate de evacuare prin borâre. Ei, eu nu vomit nimic, dar hăpăi în neştire. Bineînţeles a doua zi înfund buda. Accesele astea de ronţăiala acută mă apucă deobicei noaptea târziu când citesc sau mă uit la seriale. Într-o seară am prins maratonul serialului Lost. Până pe la 12 treburile au fost lejere. Mâncasem bine la cina, aveam găleata de cola lângă pat şi un lighean de floricele în braţe. Pe la ora 2 m-a apucat o pofta crâncenă de ronţăiala. Am rezistat stoic până la primul calup publicitar şi pâş, pâş pe întuneric ca să nu trezesc familionul clănţănind întrerupătoarele am purces spre frigider. După ce am cotrobait bine toate stocurile alimentare am clădit prada pe o tavă şi hai înapoi la Tv. Nu luasem mare lucru. Câteva castroane cu măsline şi castraveciori în otet, o farfurie cu tartine cu unt, un pateu, ceva sărăţele, fructe, o pungă începută cu seminţe de dovleac, două ouă fierte moi şi altele.
Ei şi cum mergeam eu asa Zen pe întuneric cu tava, aud ceva de premieră, sneakpik din seria urmatoare Lost. M-am precipitat spre Tv să nu pierd ceva important. Zenul s-a transformat în Zdrang pentru că elanul mi-a fost curmat brusc de ceva dur luat în cap, piept, genunchi... Nu ţin minte în câte zone m-am lovit în uşa aia blestemată. O fi fost un mini cutremur, s-o fi aşezat blocul mai într-o rână, nimeni nu poate şti. Cauza mişcării acelei uşi rămâne necunoscută. Clar este ca uşa s-a întredeschis şi întreaga casă i-a simţit efectul devastator. Lovit cu capul în plin avânt, cantul usii a produş o uşoară deviere a nasului meu spre dreapta, vânătai în genunchi şi o tăietura în picior. Tava a flambat în pieptul meu, tăindu-mi rasuflarea. S-a auzit un formidabil bum, urmat de steluţe verzi şi măsline amestecate cu castraveţi zburând gen Matrix. Castroanele s-au izbit de pereţi, cele de inox ricoşând în sufragerie iar cel de sticlă la mine în picior. Şocul m-a aruncat pe spate în mijlocul încăperii într-o ploaie de seminţe. În momentul impactului spatelui cu podeaua tot aerul mi-a ieşit din plămâni.
Când a aprins mama lumina a avut un şoc.
Din unghiul ei priveliştea era tragică şi oribilă. Fiul ei fusese probabil victima unui atac cu bombă capcană care îi sfârtecase abdomenul şi îi spărsese capul. Avea faţa vânătă, ochii bulbucaţi, creierii i se vedeau prin gura şi era sânge, sânge peste tot. 
Din unghiul meu totul era dureros de ilar. Aveam spaghete cu ouă pe burtă, prune chisăliţă în poală, îmi curgeau ciuperci cu maioneză din gură şi kechupul se revărsa pe mine în valuri. Mama a luat un xanax şi eu o vodcă ca să reuşim să adormim.
Blestemata de uşă, a doua zi când am încercat să o scot din balamale mi-a alunecat din mâini şi mi-a învineţit încă 2 degete de la mână. Uşa a câştigat. La momentul ăsta este încă acolo, aşteptând probabil prilejul să facă o nouă victimă.

miercuri, 15 februarie 2012

Vecin fiert cu condimente Fuchs


De când şi-a pus iarna plapuma în uşa mea, am început să beau vin fiert. Am băut până acum cât n-am băut vin tot anul trecut. Mai exact 12 litri. După stupoarea iniţială membrii familiei şi vecinii au încetat criticile şi au trecut la politica de suport. Adică imediat ce pun cana pe aragaz se înfiinţează careva să stea cu ochii pe ea, ca să nu dea în foc. N-ar fi aşa săritori, dar i-a speriat vinul meu fiert mai tare decât codul portocaliu din ţară. Nu ştiu prin ce minune datul vinului în foc declanşează alarma de gaze de la centrala de apartament. Imediat ce ţipă alarma mea, alarmele vecinilor se sperie şi îi urmează exemplul. În plus celor de pe palier li se resetează climatizatoarele ambientale. Deci mi-am tras paznici. Practic nu trebuie decât să pun ibricul pe foc şi să aştept un semn care apare sub forma acustică: "băăă vezi că îţi sare vinu' în aer", sau "vino bă că îţi face vinul unghi drept". Geaba le-am explicat că unele soluţii alcoolice fierb sub 90° că n-am avut cu cine mă înţelege. În funcţie de intonaţie şi de interpret, dacă fac pe surdul, cana de vin poate chiar să-mi fie adusă la nas. Nu spun mulţumesc, nici măcar nu zâmbesc pentru că de la zaibărul clocotit mi s-au înegrit dinţii. Pe curioşi îi anunţ că nu consum fenol şi nici lichid de spălat parbrize îmbuteliat în sticle de marii mistificatori (producători?!) viticoli. Beau vin de ţară, ceva soi hibrid din via din curte. E facut din strugure naturel, netratat, neudat şi aproape nelegat. Mai exact ce a scăpat nemâncat de grauri şi nefurat de vecini. După calcule complicate estimez că vinişorul ăsta îmi ajunge exact până când anunţă INMH că se termină iarna. Adică pe 15 martie. Aia este data la care divorţez de Vin Fiert şi revin la prima dragoste, Bere Rece. Masa dansul şi regretele or să aiba loc La Bodegă. Invit vecinii să-mi fie (iar) martori. Care din ei se simte în bani poate să-mi zică finule" după ce-mi ţine lada lângă scaun, bricheta la spate şi o mâna rece pe frunte pentru orice eventualitate.

În fine, ca să nu ziceţi că sunt băiat rău vă dau reţeta mea secretă de vin fiert care declanşează alarme:
1. 1 cană mare (cca. 350 ml) de vin roşu, rozaliu, portocaliu...de care aveţi;
2. 2 linguriţe zahăr brun (merge şi blond dar să nu fie praf);
3. 3-4 bucăţele de scorţişoară ruptă, ori spartă (puneţi măcinată daca preferaţi vinul bălos);
4. 2-3 feliuţe fine de ghimbir crud (puneţi pudră numai dacă doriţi să râgâiţi a cârnaţi);
5. 1 felie de măr (orice culoare sau soi, cu excepţia mărului lui Adam şi al Albei ca Zăpada);
6. 1 bucătică de coajă de portocală (3 cm2 pentru ingineri);
7. 3-4 cuişoare (atenţie, pionezele fierbinţi dăunează grav gingiei!);
8. 2 boabe ienibahar (oare asta era piperul ăla gigant de l-am fiert în vin?!);

Gata reţeta. 
Asta, ori cumpăraţi (nu e de reclamă platită) amestecul de condimente pentru vin fiert de la Fuchs. Vedeţi sa fie musai cel cu bucăţi mari de condimente că ăla instant nu e bun nici de suflat mucii la hamster. Opinia mea.
Dacă se declanşează alarma şi nu ştiti de unde se anulează, nu vă panicaţi. Cred că se opreşte singură pe la a 3-a cană. Sau nu o mai auzi. Sau fierbi un vecin.
Bon ampăţit!

marți, 14 februarie 2012

Sfântu Baleîntină


Fraţii mei cu şosete flauşate, cred că o iau razna pe câmpi de la atâta frig şi iarnă. Nu prea văd câmpul dintre nămeţi şi mi-a amorţit inteligenţa de uimire că altora le bese mintea adieri de primăvară acolo unde eu simt doar frigul cosmic. Treaba ie albă şi nasoală. În ultimile 24 de ore am primit pe lângă coduri oranjadă şi câteva propuneri de amor în zăpadă. Cică o partidă de sex în omăt o ţii minte toată viaţa. Probabil de la degerături şi cu condiţia să trăieşti foarte puţin. Dar fantezia bolnăvioară a unora nu poate hiberna. Decor alb, flori pe geam, bujori in obrajori....Bleah, frână, frană!
Fă, nu mă leşi?!? Ori n-ai minte, bălţată românească la cap ce eşti!? Când vezi zăpada prin geam sau la Tv iar în casă ai 25 de grade de parcă ai scălda bebeluşul, nu ai de unde şti cum muşcă gerul. Tu crezi că te trage delicat cu dinţii de lobul urechii ca iubi al tău imaginar. De asta ţi se pare mai romantică neaua decât salteaua. Lua-ţi-aş miaua cu nuiaua! Călări-te-ar Vola prin troiene, să-ţi iasă romantismul pe nas în modul şi să-ţi intre reumatismul printre paranteze în cur. Mie mi-a ajuns zăpada până în gât şi tu crezi că abia aştept să iau troienele cu tine în ştangă? Uite că nu. Nu vreau să-mi zdrăngăne coaele ca zarurile pe gheaţă, iar degerăturile pe coate şi genunchi nu-mi par sexi deloc.
Da' ce, crezi că am chelit la sulă? Abia de o găsesc să mă piş şi tu o vrei drept periuţă de dinţi? Păsărica, chiar mi-aş lua cu coniac un joc, crezi că aş risca să-ţi dau albu'n cioc? Păi dacă te ia frigul şi te apucă clănţăneala? Mai degrabă m-aş risca cu Ciomu că ăla facea segmentare nu măcinare. Dacă te pun capră la -20 de grade câte au fost acum ceva nopti, după zece minute te duc la mă-ta trasă de funie ca pe sanie. Te aşez la poartă drept băncuţă şi până la primăvară or să te coţăie câinii. Romantic, nu?
Băi ce bou sunt, că abia acum mi-am amintit! Azi ie căcatul ăla congelat de sărbătoarea vulvei albastre cu 50 de clitorice candidoase cusute alaturi de labii cu şăse dungi roşii. De asta a turbat fraierimea consumist-romanţioasă. Pun pariu că pe toate posturi care se termina în FM se transmite numai sirogal cu pupici, ursuleţi şi eugenii! Si mai pun pariu că toţi infantilii ăia de DJ-i graseiaza la ora asta pana la tocirea timpanelor: iubire, fericire, implinire, daruire, cadouri. Chiar acum prin faţă pe la toate Mc-urile puţifrici în gecuţe de vară şi espadrile salivează cu ochii la mizdulicile în UGG-uri care ciripesc depre Withney Houston agăţânduşi bulbii oculari în agrafele de păr. Tv-ul o să dea cu SF Valerică, reporteri în direct pe case şi ceva divă moartă-n cadă. Trinitas o să zică ca aia a fost pedeapsa lu' dumiezău pentru păcătoasa care tolera praful şi femeile mai bine decât pumnii lu' bărbac-su. Mi-e rău!
Deci de aia îmi venea mie de dimineaţă să borăsc aparent fără motiv. De la inimioarele suflecate înţepate cu ace de seringă cu HIV, de către amoraşi cu sifilis buclat la târtiţă. Îmi facea greaţă mirosul de trandafiri adăpostiţi de frig în prohab. Îmi venea să vomit de la contractele prepuţial-puberale semnate cu colgate şi şterse cu clerasil, de la căsătoriile de-un număr şi de la tonele de limbi băgate pe gât până în ultimul vagin al tramvaielor. Vai vouă îndragostiţi de mucava ce frângeţi inima în două! Adunaţi-vă! Eventual in faţă la spitalul 9. După 14 februarie mergeţi repede la abator să vă căutaţi una nouă. Ceva nu prea durabil, ceva uşor casabil care să poată crăpa din nou pe acelaş contur tip pandativ pe 24 când vine Dragobetele.

luni, 13 februarie 2012

În realitate eşti nebun


- Ce faci bărbate?
- Bine bărbate, iote pe la cumpărături. Frate ce iarnă!
- Aha, mai ceva ca în '54. I-a zi ai scos-o?!
- Da frate, am transpirat la ea o oră, mi-am paradit şalele dar am scos-o. Partea naşpa ie că n-am fost singurul. Cât m-am muncit la ea, şi-a proptit unu' broasca în curu' meu.
- Aoleu, te-a blocat ăla cu fiatu' verde?
- Da frate, să mor io! Aşa îi apucă dracii pe toţi. N-ar sta unu' acasă pe curul lui sau să circule cu transportul în comun. Când ie zăpada mai mare, ei scot toţi maşinile ca să meargă până la colţ după ţigări. Aştia de la ţară s-au zăpăcit ca dropiile în bărăgan. Cred ca de la turbatu' ăsta de vânt, că în orice direcţie ai merge, tot din faţă suflă. Nu le mai place să circule cu rata sau cu convenţia, s-au boierit.
- Aidi frate că şi tu ai venit cu ea treijdă metri până ici...
- Da, da' io cumpăr un bidon de apă la 5 litri! Ie o chestie de supravieţuire, că fac pietre la rinichi de la aia de robinet. Oricum trebuia să o scoţ, să văz dacă mai porneşte, să îi aud motorul, să mai încarc oaleac' bateria... Şi taman acu' i-a pălit pe ăştia să deszăpezească, istericii dreacului. Mi-a îngropat Fetiţa cu fadroamele şi remorcile lor. Iar ăştilanţii, proştii cu cumpărăturile de criză, cu sinistraţii mamii lor ar putea să stea acasă şi ei. Sinistraţi, ce să spun! Ai văzut cum stă eschimoşi ăia în zăpadă toată viaţa şi nu mai moare. Ce le trebuie să se plimbe cu maşina pentru o pungă de mălai şi o sticlă de ulei? Nu vezi că le aduce ăştia pâinea cu elicopteru' la nas? Să steie acolo că îi dezgroapă Becali cu ninjalăii lui. Nu-i aşa?!
- Îhîmm... Auzi vecine, nu mă ajuţi şi pă mine să o scot? Am nevasta gravidă...
- Da sigur că da fratele meu cel nins, marcă patru bulioane şi te deszăpezesc aşa de artistic că îţi fată nevasta prim miniştri de uimire!
- Aidi bre, glumeşti, unde-ţi este spiritul de omenie? Ştii că la tv zice că ne trebuie doar ocazia potrivită să arătăm că în realitate suntem mai buni...
- În realitate eşti nebun! Asta păţesti dacă te uiţi prea mult la tv.
Unde te duci băh, hai că las la trei jumate că suntem preteni?! A plecat cu lutu'n cur...
Ce să le ceri, neşte ţărani!

vineri, 10 februarie 2012

Rusoaica



Uite-o mă cum arată! Nu-i aşa că este minunată?!
M-am îndrăgostit de ea la prima vedere. Ştiu că nu o să dureze. Ştiu că este foarte posibil să o părăsesc într-o lună, maxim două dar nu mi-o pot scoate din cap. Aşa sunt eu. Aşa sunt bărbaţii. De când i-am văzut culoarea părului, de când i-am atins fundul mătăsos am simţit că o vreau, că trebuie să o am. Şi am avut-o. A trebuit să o plătesc. Doar odată. Este a mea acum. O pot avea când vreau, iar eu vreau zilnic. Uneori nu mă despart de ea nici noaptea. Ştiu că nu este tocmai bine. Ne ştim locul fiecare. Al ei este mai sus.
O iubesc pe Rusoaica mea simplu clar şi fără echivoc. Îmi plac urechile ei. încântă să le simt peste ale mele. Îmi place căldura pe care o iradiaza prin fiecare centimetru. O ador pe Rusoaica mea. De n-ar fi interzis de dogmă aş merge cu ea până în faţa altarului. La primărie am fost deja.
Un singur lucru ne mai poate despărţi: primăvara!
Atunci poate va trebui să mă despart de căciula mea rusească. Privind zăpada asta, nu prea cred. Dar dacă totuşi o să fie aşa, o să ne despărţim prieteni. Ea o să rămână sus pe cuier până la următoarea iarnă, iar eu o să îmi văd liniştit de viaţă ştiind că nu este geloasă pe Englezoaică - doamna şapcă.

sursa foto: internet

joi, 2 februarie 2012

Ca mâţa-n gard


- Bună ziua, mamă ce ger s-a lăsat! Auziți tanti Mimi, aveţi egări?
- Avem vecine, avem şi chiloți și ştrambi şi iegări pe noi. Păi pe cârciul ăsta...
- Haideţi tanti, eu întrebam dacă ţineţi la raft...
- Şi la raft ţinem, nu ca la bărbați, dar ținem. Mno, ia zi ce număr preferă fericita?
- Pai... îi iau pentru mine. Vreau ceva să nu se vadă pe sub pantaloni. Îmi cam degeră...
- Ehe, pe vremea mea bărbaţii purtau indispensabili. Cu mândrie îi purtau. Acum poartă colanţi. Pe furiş. Îţi trebuie izmene dragă. Oricum dacă te duci la buceală îi dai jos.
- Aoleo, mi-i ruşine şi să pronunţ cuvântul!
- Tinere, obiectele alea erau exact ceea ce spune numele: INDISPENSABILI. Adicătelea nu puteai ieşi iarna afară fără ei dacă erai bărbat cu respect pentru ouăle personale. La ce geruri erau pe vremea mea... Ăsta de -15 C° e vraja mării-n faptu serii. Ţin minte că acum câţiva ani când ne-am retras din Bucureşti și ne cumpărasem casa la ţară... Ce spuneam? Ah da. Abia terminasem de făcut gardul, spre insomnia vecinilor
Ciudos neam buzoienii ăştia. Până la a treia generaţie te ţin de venetic dacă nu te-a fătat mă-ta la ei în sat când s-a bătut primul ţăruş. Stau cu ochii pe tine să nu ai ceva mai frumos, mai bun, sau mai mult decât ei. Te bârfesc aiurea. Ba nu eşti cu obştea, ba te ţii cu tot satul şi n-ai timp de bunii vecini, ba nu ai ochii suficient de şpanchii sau căprui. Și dacă văd că îţi pasă, îţi fac tot felul de mizerii. Dau cu bolovani în vaca ta de se întâmplă să le treacă prin poartă, îţi omoară cloșca dacă sare gardul la ei în grădină, își udă troscotul din șanț de parcă e gazonul de pe Naţional Arena, dar îţi pun interdicție la scos apă din fântâna lor de parcă le-o seci...
Numai căcaturi din astea fac, da' numai dacă se prind că te oftici, altfel se plictisesc si te lasă în pace. Neşte ţărani. Deci noi tocmai terminasem gardul şi ăsta era motiv de invidie comunală. Şi cum a termenat gardul, a venit iarna. Mamică, dar ce iarnă! A nins două săptămâni iar după aia a venit ditai vîjgălăul, de a început să scadă alcoolul în termometru mai repede decât în damigenele ţăranilor. Câteva zile au fost -25 de grade. La umbră. Da' naiba mai vedea soarele ca să ştie unde-i umbra?.
Mno și în una din diminețile alea geroase în care aflai că s-a făcut ziuă doar de la Radio Actualităţi, io tocmai aprindeam focul când am auzit zarvă la poartă. Ies afară să văz cine n-are treabă acasă şi dau de două trei ţaţe ţuguiate ţâțâind din buze parşiveşte ca niște gâște. Făcuseră Adunare Muc Fleoşc Fleanc la mine în poartă. O ardeau fără torţe, în mod şopenhauăr cu broboadele înodate în barbă: “Vai vecină ce ger. Ce ger fatoo... Și ce nenorocire biata de tine. Uite, de frig ţi-a murit pisica înţepenită în gard. Prăpăd!”
Eu hait, au înnebunit babele?! Mă uit, adevărată blăstămație, mâța moartă toată între stinghii.
M-am ginit tangenţial la biata pisică cu milă şi le-am înjurat în gând, convinsă ca nu-i treabă curată. Dar cu gâtul drept și zambetul pe buze le-am răspuns cu foc de baraj si fum de camuflaj: “Dă-o ciorilor de pisică, oricum o ţineam degeaba că nu prindea şoareci.
“Ei, vecină lasă, lasă că mai prindea ea câte un pui, sau porumbel, că nu trăia cu aer comprimat” a făcut una din țațe cu răutate. Alelalte mă analizau ca Froid aliat cu Borgii...
- Credeţi că aveau vreun amestec, tanti?
- Bineînţeles băiete, bineînțeles. Stai să vezi.
Imedit după ce au plecat cotoroanțele, am cercetat cu amănuntul și am văzut că sărmana mâţă avea blana îngheţată. Nu ninsă, ci plină, plină de gheaţă cu turţuri sub burtă. Vreuna din ninjele alea în fustă o prinsese la ea în bătătură şi aruncase cu apă pe ea. Sab ziro fatalitii, cum zice ăla micu a meu. Săraca pisicuţă a vrut să vină acasă la căldură, dar când a încercat să se strecoare prin gard la -25 de grade, a îngheţat sărmana. Doamne cât trebuie să fi suferit! Avea ochii deschişi aproape ieşiţi din orbite şi gura căscată, împietrită într-un mieunat. De la zbateri ori de la îngheţ i se umflase trupul ca un cimpoi. Moartea o prinsese cu capul în curte, cu fundul afară şi cu coada înfoiată ca o perie, spre uliţă.
Ziua aia nu mi-au fost boii acasă, probabil din cauză că al meu era plecat în oraş. A trebuit să am grija animalelor vii, așa că am lăsat biata pisica aşa, înfiptă în gard. A doua zi am mai scăpat un bocet de năcaz, că nu ştiu care netrebnic a dat cu bâta întrânsa şi a rupt pisica. I-a spart coada ca pe un ţurţure. Și ai dracu țărani mai făceau și mișto. Care trecea prin dreptul porţii, hăhăia prosteşte: “Vecinăă, ţi-a stricat pisica fieng şuiu la gard. Na belea! Uite că ia crăpat si curu'!”
La amiază când a venit Nelu al meu s-a scărpinat în cap, s-a sucit el, a sucit pisica, a tras, a împins... Nimic. A aruncat cu apă opărită pă iea, a muls-o, a pompat-o, dar tot nimic. Mâţa se ţinea ţeapănă, ba parcă se mai umflase o ţâră, de semăna cu o clepsidră, una spartă din care picura ceva roş scârbos pe ambele părţi. Cât a lasat-o Nicu preţ de două ţuici fierte, să se gândeasca ce face cu ea, mâța a îngheţat bocnă la loc. Până la urmă n-a avut încotro. Şi-a scuipat în sân şi a tăiat pisica cu bomfaierul.
- Aoleo ce ingrozitor, dar nu puteaţi să tăiaţi o scândură din gard?
- Doamne ferească, gardul era din beton şi fier! De ce crezi că erau gherţoii ofticaţi?! Aveam cel mai frumos gard din sat! Bleu sau roz?
- Ce, gardul?!
- Egării dom-le. Avem pe roz sau pe bleu.
- Pe negru n-aveţi?
- Am o pereche mărimea ta, dar sunt cu vipușcă de ştrasuri argintii.
- Vai de mine, cum dracu' să port aşa ceva, dacă mă vede...

- Păi vezi, dacă nu mă asculţi pe mine? Izmenele ie bărbăteşti, cu şliţ, din bumbac. Pune mâna de ia-ţi izmană în cur băiete. Te scuipă vreuna de deochi că te vede în iegări, te udă şi îngheţi ca mâţa-n gard!

foto: viralUS

miercuri, 1 februarie 2012

Culorile vieţii

Pleată era un tip darnic. Purta blugi drept tăiaţi care îl strângeau de boaşe când se încheia la bocanci şi cercel în urechea stângă. Dădea de băut la rockeri şi îi ura moderat pe depeşări. A fost o vreme când viaţa lui Pleată era senina, azurie. Era vremea în care avea buzunarul de la spate plin. Bancnote mici, primite ciubuc pentru servicii necuantificabile, bani nepretinşi dar bineveniţi. Aia a fost vremea în care Pleată era pălmaş. Unul fericit. Lucra la un atelier de tâmplarie uşi şi geamuri. Pentru deplasare la domiciliu, o floricică, o acoladă, primea bănuţi în plus, numai ai lui, aparte de salariu. Uşor câstigaţi, uşor de pierdut. Lui Pleată i se fâlfaia. Avea un prieten bun, o iubită bună şi un bar bestial unde cheltuia banii alaturi de rockerii lui. Iubitei îi plăcea faza cu banii dar nu-i suferea munca şi nici prietenii. Pretindea că mâinile sale bătucite îi agaţă dresurile, că vorbele lui negeluite îi zgârie urechea, că prietenii lui neciopliţi îi taie pofta de viata. Aşa că Pleată a luat împreuna cu iubita calea studiilor la o facultate din Bucureşti. Studenţia era viaţă de viaţă, roz-violacee. A mutat portofelul în buzunarul din faţă deşi chescănea aproape gol, ca să nu coboare din tramvai înaintea lui. Avea nişte colegi distanţi care se fereau de iubita lui geloasa. A terminat studiile şi a găsit un job potrivit pregătiirii sale industriale. A trebuit să iasă din blugii strâmţi şi să se tundă. Oricum nu mai încăpea în ei pentru că iubita gătea perfect numai cartofi pai cu ouă ochiuri. Jobul dădea bine cu titlul dar slab cu banii. Pusi pe card. De belea. Viaţa era de-a dreptul albastră. Şi-a mai facut alte două carduri De credit. Toate stăteau în perfectă armonie în poşeta iubitei. Si da, el tot o iubea. De colegii vechi s-a despărţit, de cei noi nu s-a putut apropia. Iubita devenită soţie, era geloasă foc dar legal. În timpul liber când nu era geloasă, soţia lui Pleată era curvă. Viaţa la fel. Mov. S-au despărtit. Ea a păstrat tot ce a cumpărat cu cardurile, el a păstrat cardurile. Nu goale ci pline. Cu datorii. Viaţa lui Pleată se învineţise, iar pe margini începuse să vireze suspect spre kaki. Probabil de la fiere. Pe stres, Pleată a chelit. Cu pete. A trebuit să renunţe la cercel, pe care l-a amanetat. S-a întors în urbea natală, în casa natală. Oraşul chelise ca şi Pleată. Nu mai avea zonă industrială dar avea în schimb tâmplării din termopan. Nimic de muncă pentru bietul Pleată. După doi ani de şomaj, ajutor de şomaj şi cerut bani de ţigări de la mă-sa a încercat înclusiv să măture pe stradă. La firma de salubritate însă l-au huiduit aşa cum se cuvine unei persoane supra-calificate. Ce tupeu jegos pot avea masteranzii ăştia frate!? Auzi, să încerce să fure jobul unui amărat cu două clase!
Ani de zile Pleată a trait de pe o zi pe alta. Munci sezoniere, bani şi concedieri la fel. Femei ioc. Care femeie se uită la unul tărcat la cap care stă cu mă-sa? Oricum nu ar fi avut cum să o ţină. Iarna  ajunsese să-şi ardă parchetul şi mobila din casă pe post de lemn de foc. Ultimul lui job era cel de vânzator de bilete pentru bingo. În oraşul vecin însă. Viaţa căpătase o culoare maro-pământie şi începuse să pută a nămol de Techirghiol. Într-o seară, pe când se întorcea acasă întro garnitură de tren îngheţată, doi băieţi cu spirit de observaţie ascuţit şi frunte teşită au ginit un colţ de vestă portocalie ieşindu-i din geantă. Au fugit cu geanta. Pleată a alergat disperat după ei pâna în capătul ultimului vagon. Acolo viaţa lui a căpătat instantaneu culoarea portocalie în timp ce i se derula prin faţa ochilor în cele cateva fracţiuni de secundă de la momentul căderii pâna şi-a zdrobit craniul de o traversă de beton. O cădere în sus printr-un tunel auriu însoţită de miros de negrese cu rom. Şi stop. S-a strigat Bingo. Negresele s-au ars. Scurt, negrul s-a intins peste tot. Pleată era mort.