luni, 24 decembrie 2012

MD la magazinul de bărbaţi


   Ieri mă sună MD. Era în mall, la magazinul de bărbaţi, că erau oferte. Bărbaţii se terminaseră aşa că s-a apucat de cumpărat şosete şi cică să-i mai spun odată cât suport la labă şi dacă am alergie la caşmir.
   După ce ne-am certat pe texturi si culori, am trecut la dimensiuni. La culori a câştigat ea, cu replica: Radule, griurile nu sunt culori! La dimensiuni am cîştigat io. Adica  i-am spus: draga mea, dacă tot îmi iei şosete colorate în nşpe mii de nuanţe, ia-le lungi până la subsiori şi dacă nu mi se potrivesc în picioare, le folosesc ca fular de sărbători! Sau ia-mi şi nişte jartiere ori bretele pentru şoseţi, cum purtau gangsterii americani prin 1932. A tăcut femeea, să nu se certe cu nebunul. Azi imi zice:
   Ştii ca te-am sunat ieri de la şosete... Ca să-i fac unuia loc, mă apropii de stand, adun ce-am de adunat, le leg una de alta, le fac cârnat să un le pierd si plec, ţanţoşă, prin magazin. Bag de seamă că se cam uita lumea la mine, da' îmi ziceam "Mădălino, eşti dilie... ţi se pare!".
   Mai iau cîte ceva ceva, apoi într-un târziu merg la cabina de probă şi mă văd în oglindă. Pe burta  mea era un sticker mare: "şosete bărbaţi XX lei".
   Se lipise nemernica de tricou! Nimeni nu mi-a zis că am preţ de burtă, ori au crezut că la magazinul de bărbaţi, preţurile se pun din burtă, de către femei!
   Luviu, MD!
sursa foto

duminică, 23 decembrie 2012

Dau tot atât bine cât primesc


Nu vreau să citesc printre rânduri
Ştiu ce e bun, ce sunt bunele gânduri
Ştiu ce mă face bine să simt 
Nu vreau conflicte fără sfârşit
 
Şi ştiu ceea ce este drept
Ştiu precis ce este corect 
Şi mai ştiu ce este greşit
Ştiu exact ce este greşit
 
Dau tot atât bine cât primesc
Dau tot atât bine cât găsesc

Ştiu timpul când e, să înclin capul supus
Ştiu că răspunsul bun e cel niciodată spus
Şi cu nici un decret n-ai să mă forţezi
Să devin altul decât cel ce-l vezi

Şi ştiu ceea ce este drept
Ştiu precis ce este corect 
Şi mai ştiu ce este greşit
Ştiu exact ce este greşit

Dau atât bine cât primesc
Dau tot atât bine cât găsesc
Dau atât bine cât primesc
Dau tot atât bine cât găsesc

Ştiu care stradă să o traversez
Ştiu când să dărui sau să trişez
Ştiu ce e drept, ştiu ce e eronat
Ascultă-mă sau am terminat 

Ştiu, nu e altul ca mine într-o mie
Sunt unic şi aşa trebuie să fie
Ăsta mi-e drumul, felul de a fi
Şi singura-mi cale de a simţi

Şi ştiu ceea ce este drept
Ştiu precis ce este corect

Dau tot atât bine cât primesc.


duminică, 16 decembrie 2012

Jocurile Doamnei 3


Cu o piatră ţinută în pumnul protejat de cârpe am spart ochiul de geam cel mai apropiat de tocul uşii. Taximetristul se face mic în scaun de frică să nu îl vadă careva. Ascult o clipă. Noaptea este tânără şi în afara zgomotelor marelui oraş nu se aude nimic. Trag siguranţa şi ridic uşa doar cât să mă strecor pe dedesupt. După ce o cobor la loc, rasuflu uşurat. Credea că dacă blochează receptorul de la telecomanda nu pot să mai intru, ha ha ha.

În acel moment se aprinde lumina. Doamna în cel mai descheiat şi roz capot posibil, se holbează la mine.
-Tu! Tu ai mers prea departe. Ai spart geamul la garaj! Să ştii ca am chemat poliţia şi...
Din trei paşi ajung la ea şi o înhaţ lupeşte de gât. Îi pun o palmă peste gură.
-Pe mă-ta n-ai chemat-o?
-Mmm ghhm de ce, gâfâie doamna printre degetele mele?
-Ca să vadă cum ţi-o trage boschetarul la tufiş!

Nici dacă exersam o lună nu-mi ieşea mişcarea cu care am aruncat-o fix peste sacii plini cu lavete murdare, reviste şi pluşuri roase sau decolorate de soare. Doamna ţipă anemic încercând fără succes să ţină cârpa roz peste carnea ei fragedă. Simt ca mi se duce pulsul la două sute în momentul în care o văd aşa expusă. Năvălesc peste ea şi o iau pe sus.

Înainte să îşi dea seama ce se petrece, doamna are mânecile halatului prinse în menghină şi mâinile captive înăuntru. Halatul suflecat şi legat cu cordonul o ţine imobilizată ca întro cămaşă de forţă. A doua oară în aceiaş zi doamna rămâne fără aţa din cur care devine dop în gură. Cât timp îi leg gleznele de cîte un picior al bancului, doamna bâzâie ceva.

Dau pantalonii şi chiloţii jos, apoi cămaşa pe care i-o trec peste cap iar mânecile le răsucesc după pumn. Un deget trimis drept sondă în gaura neagră interlabială mă convinge ca doamna a atins masa critică. Asudă febril pe dinauntru. Fără discutii trebuie să îi pun termometrul. O fac dar din mai multe tatonări, motiv pentru care doamna îmi găureşte cămaşa, scuipă resturile de bumbac ars plus dantela dintre dinţi şi strigă:
-Trage-mi-o odată, trage-mi-o tare, nenorocitule!.

Aşa deci, zic eu în gând şi intru în ea ca ursul în peşteră. Întru şi dau, şi dau. Dau cum dă surdul în tobă şi orbul în şubă, în timp ce ricanez dinapoia ei:
-Îti place fă aşa? Nu e bun patul pentru tine, nu e bună mătasea. Aşa vrei tu să fii luată, plină de ulei şi motorina în miros de lături şi latrină, nu parfum şi cremă fina. Nu vrei romanţă duioasă, tu vrei să te injure aurolacu' în timp ce ţi-o iei la melasă. Na fă, e bine? Ia fă, ţine să-ţi ajungă!
Şi i-a ajuns. I-a ajuns pâna la col, pînă în gat, până în creier, acolo unde sula înlocuieşte la femei glanda pituitara. Eu am ajuns până la etaj, acolo unde e baia în care am intrat să mă spăl după mozol.

Bing bang, soneria. O aud strigând pe Doamna, din baia de jos:
-Iubitu', stai acolo că răspund eu!
Ies cu prospul în talie şi şoptesc pe geam.
-Liber Vasile, multumesc încă o data!
-Seara bună şefu', zice omul în uniformă după care urcă la volanul taxiului şi o ia din loc.

Doamna se întoarce foşnind dintr-un capot nou. N-am să pricep niciodată care e atlas si care e mătase. Ăsta să fie păcatul meu. Cert este că acel capoţel e un ambalaj tare aspectuos.
-Cine era fă, joc eu încă o clipă rolul precedent?
-Poliţia dragă. Cică sa fiu atentă că în cartier a aparut un individ dubios. Se cam uita la mine, caraliul. Dar tu cu cine vorbeai?
-Cu nimeni. Aşa i-ai deschis uşa? Cred că bietul poliţai a plecat în trei picioare.
-Mmm ce să zic, avea nenea o caschetă lăsată pe ochi şi uite aşa un baston...
-Alo doamna, revino pe orbită! Mâine seara cât mă duc eu sa achit chiria la apartament, tu iei copii de la mama soacră şi serbăm aniversarea căsniciei şi în varianta accesibilă minorilor. Adică la mall. Hai să ciocnim.
-La mulţi rigolierul meu romantic!
-La mulţi ani perversa mea de catifea!

Ăsta este al cincilea an în care jucăm Jocurile Doamnei ca să ne salvăm căsnicia de la divorţ şi viaţa sexuală de la ruina rutinei. An după an, devin din ce în ce mai priceput. De exemplu ştiu deja ce-i trebuie Doamnei pe anul viitor. Dacă e cuminte primeşte un poliţai. Dacă nu e cuminte, primeşte doi.
Jocuri plăcute prieteni, să câştige cel mai bun!

PS: Dacă nu v-a plăcut finalul, vă ia toţi dacii!
(merci de expresie, Pitigrasule)
sursa foto

joi, 13 decembrie 2012

Jocurile Doamnei 2


Abia am parcurs o sută de metri până la primul stop că taximetristul a exclamat surprins:
-La dracu, cucoana se întoarce! O fi uitat ceva.
-Ne-a văzut? Întoarce, că a prins roşu, trage pe dreapta să cobor lângă pubele. Dispari, că te sun eu!

Doamna parchează aproape de tomberoane, deschide uşa garajului apoi portbagajul. Când se apleacă după al doilea sac de gunoi, mă postez în spatele ei. Scapă punga din mână când mă vede bălind de data asta foarte reuşit. Fumul chiştocului aprins în grabă îmi intră în ochiul stâng care se zbate încercând să scape de tortură.
-Am ceva în sac pentru tine, se bâlbâie ea.
-Şi io am ceva pentru tine, rânjesc eu apucând-o de mână. Chiar aici, spun ghidând mâna ei fină între cracii pantalonului. Vrei să vezi? Sigur că vrei! Îi simţi mirosul? În slobozu meu, ştiu că-l simţi!

Doamna roşeşte violent. Începe să respire rapid ca şi cum ar fi alergat. Îi smulg telecomanda din mâna, o trag după mine în garaj şi închid uşa după noi. Lumina puţină cade de sus într-un unghi în care trăsăturile ei se lungesc în mod grotesc. Brusc simt că o urăsc. Îi sucesc braţul la spate şi cu cealaltă mână o înhaţ de părul îndreptat cu placa. O rabatez peste bancul de lucru cu capul aproape de  fălcile menghinei de pe latura opusa
-Nu mişca că te julesc!

Îmi vâr mâna între pulpele ei, strecor degetele după elastic şi îi trag chiloţii în vine. Pantalonii mei cad liberi după ce desfac funia cu care erau legaţi. Chiloţii se lasă greu de parcă au fost sudaţi. Îi petrec funia după gât şi o răsucesc cu faţa. Doamna lasă privirea ca şi cum i-ar fi ruşine. Cutra.
-Îţi place ce am aici, da? Pupă-mă fă, zbier eu!
Doamna se apleacă lent, apoi îngenunchează.
-Pe gură curvo, pe gură, strig ceva mai încet! Încep să râd răutăcios.

Ea deschide gura să protesteze, dar o apuc cu degetele de obraji şi o ridic ca pe un peşte de operculi. Îi trag o flegmă între amigdale, apoi o îmbrâncesc înapoi peste o ladă. Ea se şterge întinzându-şi grotesc rujul.
-Ce ziceai fă că ai pentru mine, bani, maşini, tablouri?
-Nişte haine, rămase de...
-Băga-ţi-ai zdrenţele în cur să te caci şnur! Dă-te dracului!

Trag pantalonii în sus şi apuc telecomanda. În timp ce ies dau comanda de închidere. În uşa care coboară, Doamna se apleacă fluturând mobilul şi strigă după mine:
-Unde pleci bă, stai aici că acum chem poliţaii!
-Chemă pompierii fă, poate se îndură vreunul să te stingă, că tot te-am lăsat încinsă!

Va urma?
(Spune da, te rog eu! Tertipurile îmi suflă în ceafă.)
sursa foto

marți, 11 decembrie 2012

Jocurile Doamnei


Aleg din coşul de rufe cea mai murdară pereche de chiloţi, cel mai descusut şi îngălbenit la subţiori maieu. Arunc o privire la ceas. Este târziu şi eu nu am cămaşă murdară. Trag una albă de pe umeraş, îi frec mânecile şi gulerul pe răzătoare, apoi o înghesui în găleata de gunoi, o scot, o pun pe masa de călcat şi reuşesc chiar să o ard pe alocuri. Pantalonii i-am sfaşiat de ieri între craci iar rivanolul cu crema de mâini simulează perfect o pată lăbărţată de... De ceva. Pentru veridicitate mă chinui şi scap doi-trei stropi pe ei. Trag "hienele" în picioare apoi le scot. Am uitat un lucru. Ghetele arată suficient de dezlipite şi scâlciate în bot dar nu put deloc. Arunc în fiecare câte un anșoa şi o bucată de feta, apoi le încalț din nou. Drace, e târziu. Dau cu bulion pe frunte şi pe gât, apoi bag sub limbă o felie de sfeclă roşie. Ies pe uşă cu puţin înainte de unsprezece.

Reuşesc să cobor din taxi exact când Doamna, încuie poarta garajului. Cu mâna pe geam, atentă la telecomandă nu mă observă cum mă trântesc în fața maşinii şi dau cu pumnul în capotă.
Sare speriată afară şi când dă cu ochii de mine trage o înjurătură. Nu pare deloc speriată. Se uită la mașină căutând zgârieturi, apoi pe asfalt după pete de sânge. Nu ştiu de ce ratez momentul. Poate din cauza parfumului ei ratez să gem, ratez să bălesc. Descleştez maxilarele, dar ea mă înjură iar ,apoi mă scuipă cu o uimitoare precizie adunat şi abundent, drept în gură. Cu dezgust mă ajută sa mă adun de pe asfalt, apoi mă reazemă de gard. Cât timp cotrobăie în poşetă mă ţintuieşte cu o cizmă în piept. Se apleacă şi îmi îndeasă un pumn de bancnote în buzunar. Îmi cere să mă evapor. Când maşina ei dispare după colţ, taximetristul parchează lângă mine.
- Acasă şefu', sau mai aveţi clienţi la schimbu' unu?
- Urmăreşte-o, îi spun eu aruncând o flegmă grena!

Va urma?
Până atunci iată că femeia nu s-a putut abține și a dat cu ciocul răstălmăcind jocul

foto: movi4botosani


luni, 10 decembrie 2012

Cucova războinică


Lacul era tot acolo unde l-am lăsat astă vara. Pescarii amatori erau probabil în ţări mai calde, iar amurgul alinta cu ultimile raze de lumină un trio de lebede. Erau atât de albe că parcă luminau.

Cu ţigarea in colţul gurii m-am apropiat agale de luciul apei să simt mirosul peştelui aflat dedesupt. Una din lebede mi-a ieşit în întâmpinare arcuind cu graţie gâtul. S-a oprit drept în faţa mea. Două minute ne-am privit plini de gânduri imposibil de tradus între specii. Senzaţia de pace, de comuniune cu natura mă cuprindea uşor.

Aruncarea chiştocului a pus subit capăt stării de contemplare. Lebăda s-a repezit flamândă spre el. Nu ştiu dacă s-a fript, dar în următoarea secundă m-am pomenit cu zburătoarea furioasă încercând să mă ciupească de nas.

Am dat bir cu fugiţii refulându-mi adânc pornirile războinice, gândind că nu mi-ar sta bine să gâtui cucove prin Serbia.

-Mâncate-ar ţiganii, de gâscă proastă, i-am urat eu luându-mi picioarele la spinare!

vineri, 7 decembrie 2012

Golubăţ paznicul Dunării


Fortul a crescut parcă din munte, ca un panaş de piatră pe un coif gigant. Stă acolo de 700 de ani aducând trecătorilor aminte ce putea construi omul fără buldozere şi automacarale. Numele lui modest înseamnă în slavonă "locul cu porumbei", deşi arată mai degrabă a cuib de vulturi.

Insensibil la trecerea timpului Golubăţ păzeşte încă Dunărea. Îi trebuie câteva braţe puternice, două porţi, trolii şi un lanţ de oţel. Odinioară cu dotarea asta controla traficul dunărean pe apă şi uscat, colectând taxe pentru stăpâni indiferent că aceştia au fost ungurii, sârbii, turcii ori austriecii. Lucrurile s-au schimbat. În aval a fost înlocuit de Porţile de Fier, iar în amonte fluviul s-a lăţit ca o mare şi apele sale măsoară din mal în mal peste 6 km.


Golubăţ doarme somnul stâncii de sub el. Tirurile trec cu greu pe sub porţile sale ca nişte cleşti. O idee anapoda îmi trece prin cap. Dacă Golubăţ visează ceva urât şi strânge spasmodic din pumn, noaptea asta nu dormim în patul nostru.

Nicolas şi Mozes trag vârtos câte trei cruci de căciulă la auzul "premoniţiei" mele. Execută ritualul întorşi cu faţa către Mănăstirea Mraconia aflată pe malul românesc deşi este evident poziţionată spre apus. Treaba lor. Eu prefer stânca roasă de ploaie, tablei poleite de soare. Oricum, numele mănăstirii nu sună a bine. Mraconia înseamnă „loc ascuns” sau „apă întunecată” în limba slavonă.


Drumul se eliberereză, graniţa este aproape.
Cumetre, aide!