marți, 29 mai 2012

Vaca cu foarfeca

De M.V. 

   Mă uit în oglindă şi îmi admir (în lipsă de altceva) ochelarii. Faini ochelari. Ia stai! Părul meu proaspăt electrocutat încearcă abstract să indice radial toate direcţiile. Urât, foarte urât! Nu l-o fi învăţat mama lui să nu arate cu degetul? Ei drăcie, trebuie pedepsit! Iau hotărârea fatidică să îl duc la frizer.
   După ziua de lucru paşii mei repezi mă poată singuri spre frizeria din centrul Albei Iulia. Planul este clar, trebuie să mă tund Pizzarotti style, respectiv periuţă.
   Intru în frizerie şi observ doua urâte care şomează din lipsa de albanezi netunşi. Ca să aleg dintre cele două urâte cobor privirea să văd care are sânii mai mari. Aleg urâta din stanga şi mă aşez pe scaun.
- Ia spuneţi domnu', cum vreţi să vă tund?
- vrea să mă tundeţi cu 2 (mm).
- Aşa, ăsta de pe laterale cu 2 şi sus vă iau din foarfecă?
- Nu, tot cu 2.
- Adică şi acolo tot cu maşina?
- Da, aşa vreau. 
   Urâta se uită mai atent, îmi roteşte capul, se uita din faţă, se dă doi paşi în spate. Se apropie, îmi roteşte capul, pufăie, îmi pune doua palme în cap, îmi dă capul pe spate, se uita bine la firele de păr, iar pufăie şi începe să dea din cap dezaprobator.
- Nu pot să vă fac asta!
- Ce?
- Nu pot să vă tund la 2 peste tot. O să arătaţi ca dracu!
- Doamnă, eu acum arăt ca dracu, deci nimic nou! rog să mă tundeţi la 2 mm. Plătesc. 
- Nu pot să fac asta (şi ridicând glasul), vă daţi seama?! Uitaţi-vă cât de jalnic e acuma părul dumneavoastră. Dacă vă tund 2 acum, dar la 5 vă stă deja în toate direcţiile ca la şocaţi, o să mă înjurati peste tot. Nuuuuu, nu vă tund aşa io-te (urâta urlă deja), aveţi şi capul turtit (îmi trage una peste creştet, unde văzuse turtirea) şi mai vreţi să vă tundeţi şi periută! Ţăcăne ameninţătoare din foarfecă şi se aruncă peste mine ca mâţa pe şuncă
De frică tac mâlc. Urâta umblă alegro furioso cu foarfeca prin capul meu tăind fir după fir până îmi face cărări peste tot. Tac şi invidiez animalele. Doamne de ce am urechi dacă nu le pot retracta?! Să încerc...
   La un moment dat uşa se izbeşte de perete şi intră primarul.
- traiţi domnu primar (zice urâta ce tunde la mine), ce ne-aţi adus azi?!
- i am adus nişte bombonie!
- Dar nişte dulapuri de frizerie nu ne-aţi adus? Zice cealaltă urâta râzând basescian de propria sa glumă. Nu aveţi nevoie de oameni? Sau de opoziţie...
   Lângă mine un mustăcios la vreo 50 ani care se măcelăreşte la urâta numarul 1, tace ca peştele în porumb. Primarul Hava se uită la mustăcios şi zice:
- i faceţi-i lu' ăsta o freză, tăiaţi-i mustaţa a la Hitler şi-l iau în campanie!
Urâtele râd pe rupte în timp ce aşchii de păr zboară peste tot.
Primarele vine şi la mine, se uită dar nu îi inspir nimic. Oftează plictisit şi pleacă din frizerie, nu înainte să lipească un afiş cu moaca lui pe geam. Aş putea jura că nu aici s-a tuns înainte de a poza pentru el.
  Am o criză de greaţă existenţială. Vaca cu foarfeca se pregăteşte să-şi termine numărul de tortură-tunsoare. Aştept nerăbdător. Gata. Plătesc, îmi iau mobilul, ochelarii şi portmoneul de pe masa urâtei. Aia începe instant să strige la mine!
- Ce faci domnu', îmi iei şi foarfeca?!
   Mă uit nedumerit; în buzunarul de la blugi băgasem şi foarfeca buclucaşă. O restitui, pipăind uşa de la ieşire cu bucile. Ruşinat şi tuns în scări o iau la trap pe recile trepte, fugind în libertate, în albania albaneza albaiuliana!
                                                                                                                                                    sursa foto

duminică, 27 mai 2012

Eurovisionul suge, Mandinga linge rece, Bute suflă greu

    Două veşti proaste am aflat azi dimineaţă. Mandinga a luat bătaie de la întregul Eurovizion şi Bute de la un singur om. Cum la prima ştire mă aşteptam, doar a doua a fost surprinzătoare.
După mine pe primii i-a înfrânt prostia plus sistemul iar pe ultimul blestemul. Ghinion. Dacă despre înfrângerea lui Bute aş putea considera subiectul mort că aşa e în sport, la eşecul muzical  nu mă lasă fierea să nu zic ceva de dulce.
Să o luăm metodic cu furculiţa şi cuţitul de la aperitiv, sau să o luăm peste tot ca Mandinga:
    Toată Romania ştie că asta este o formaţie ce cântă bine un anume gen de muzică care a şi consacrat-o, adică latino. Ceea ce a cântat Mandinga pe scena din Baku a fost mai mult latrino. Aoleo Eleno, cum poţi uita drăgălaşo versurile unei melodii care nu are versuri?! Care "la" din "la la la", nu-l poţi tine mine sau pronunţa  fato?
    Evident melodia compusă de Costi este o foarte dificila si complexă manea sub acoperire. Atât de complexă încât Salam nu o să mai aibă de făcut altceva la ea decât sa-i pună neşte vorbe cu bani şi duşmani. Restul e acolo, numai bun de copiat notă cu notă, oftat cu suspin. Ce mai vorbă ce mai chin, că doar de asta s-a scârbit Ioniţă şi s-a mutat în Bulgaria, crezând că acolo manelişitii nu fură unul de la altul.
    Manea sau nu, Zaleilah nu era o piesă reprezentativă pentru România aşa cum o văd cei din afară. Ia ziceţi are careva dubii că băbuţele Buranovskiye cântau ceva specific rusesc?! Au luat locul doi, da?! Ha ha ha  Mandinga, te-au făcut pensionarele rusoaice la dinţi deşi ele erau ştirbe sau purtau placă!
Deci s-au dus ai noştrii la Eurovision cu o manea şi nu au caştigat? Vai ce surpriză, au viaţa mea!
    No gata, acum că am terminat cu piesa şi formaţia, asociere foarte bună cel mult pentru o nuntă, trecem la  concursul Eurovision, eveniment unde se votează şi se câştigă evident numai politic. Adică tot ce am zis mai sus poate fi uitat din start?! Oh nu, pentru că poţi foarte bine cîştiga la Eurovison prin vot politic cu o prostie de piesa, este adevarat, dar cine puii mei isi mai aminteste la un an cine eşti şi unde, ce ai castigat? Ţara ta, că ea are de organizat noua ediţie şi atât. Votul politic trece, piesele bune rămân. Chiar aşa, cred că este cazul să nu mai tocăm fondurile patriei cu acest concurs de rahat şi să pompăm banii în coarnele Cerbului de aur, care a cam ajuns între timp ţap.
    În concluzie Eurovision suge, Costi suge, Mandinga linge înainte că e an electoral cu pâine de mâncat, Bute suflă că are botul umflat şi o ia de la cap.
    Hai mă Bute, că eşti mare! Nu te necaji pentru ăia care fac gât după meci. O groză de bărbaţi şi-au luat pumni în ochi fără a avea vreodată şansa să-i dea înapoi. Tu aduna-te un pic că ai de unde să-i returnezi, cu dobândă!

vineri, 25 mai 2012

Ciorbă de sug burta

   
Mi-am adus aminte de povestea asta după ce am citit la Oama pe blog că nu suportă ciorba de burtă. În plus invitația era făcută oamei de un focşănean, deci n-am putut rezista. Ia gineală la istorie:

Mă cheamă Pib cel Mic și sufăr de ciorbo-fobie. Îmi este oarecum teamă să-mi amintesc toată tărășenia, pe motiv de vechime, nostalgie, rezilierea contractului cu femeile și icter remanent.
Scurt pe doi ca să v-o bag în atmosferă, eram pe vremea aia îndrăgostit de două. De o femeie și de băutură mai iegzact. La gagică țineam mult, la băutură mai puțin că mă lua repede valul și făceam prostii. Prin urmare numai băutura (așa credeam io) o împărțeam cu cel mai mai bun prietin al meu din copilărie (a lui). Eram nedespărțiți ca două țâțe sub capot, ca două coaie în același scrot. Mai pe scurt, eram Pic și Poc cei mai proști copii din bloc ce-şi fac laba reciproc.

Băi stați așa, nu dați exit la pagină că nu-i poveste cu gay, ci cu vodcă mâncare și femei. Ok, mai mult cu vodcă.

No aşea... Deci aveam o drăguță. Şi vine vremea în care ea s-a hotărât să spele putina din prăfosul orășel provincial în care ne luam limbile în gură prin parc în nopțile cu (fără) lună, dând examen la o facultate din Iaşington. Dracu a plănuit să poată fata aia lua un tren de noapte rapid numai din Focșani, așa că deși eram fuarte pilit am condus-o până acolo cu un personal împreună cu Poc cel Chel. În fine, gagica mea a plecat în treaba ei iar noi am rămas pe peronul gării destul de dezorientați. Înapoi spre casă nu aveam tren decât dimineață. Unde să mergem la ora aia târzie?! La hotel?! Nu, nu și iară nu! În mintea noastră am rulat filmul următor: la primul hotel nu ne-a dat cameră pe motiv că nu au, la al doilea la fel, ('raţ ai dracu' de poponari pletoși cu blugi strâmți, aici nu-i bordel!) iar al treilea era prea scump.

Uite așa am intrat noi resemnați însetați și foarte flămânzi în restaurantul vechii gări Focșani. Stop cadru vă rog! Faceți mental traveling circular pe interior de speluncă cu mese de tablă, cu furculițe de tablă, cu barman de tablă... Ah, barmanul nu era din tablă, dar picotea țapăn în picioare exact ca un cal bătrân cu care prea bine semăna.

Știți că bodegile din gări arată cam toate la fel. Asta însă era plină de o sclipire aparte. Practic sclipea de...jeg. Probabil de asta cum am intrat, am simțit nevoia acută să ne imunizăm așa că am început prin a ne dezinfecta intern cu o sticlă de vodcă. La a doua sticlă de vodcă am început să vedem lucrurile mai bine. Restaurantul era destul de drăguț privit prin fundul paharului. Ba chiar suficient de curățel să servești ceva de mâncare în el. Ajutați de vodcă am prins curajul să comandăm două ciorbe de burtă și ceva gustare caldă înainte.

Băi tătica, în momentul în care am terminat noi de mâncat costița prăjită în crustă de mucegai și mititeii cu viermi măricei, furculițele din aluminiu deveniseră două cocoloașe, iar farfuriile ni  se uniseră cu blatul mesei în încercarea de a tăia cu cele două cosoare boante și ruginite prezentate drept cuțite.

Adevăratul festin a fost însă ciorba de burtă, probabil greșit recoltată de sub burta vreunui matusalemic taur. Când am văzut talanul de barman-chelner venind cu cele două căldări de ciorbă, am crezut că vrea să ne ude cu apă ca să ne revenim după primul fel. Ne-am aplecat capetele în farfurii și am început să deslușim al supei mister. Şi acum țin minte că la prima ochire am crezut că ciorba era încă în clocot. Se vedea o ciudată forfotă în ea care se transmitea la suprafață prin fina-i spumişoară.

Greșeală. Ciorba nu era fierbinte ci doar fierbea în sensul că fermenta. Zeama era doar un pic mai caldă decât burta congelată din ea. Trăi-v-ar cuptoarele cu microunde tovarăși bucătari, că nu o să pot uita niciodată ciorba de burtă de la Focșani! Gustul ei era o promisiune îndeplinită a mirosului ce îți epila rapid nările. Acrită probabil cu sucul gastric al creaturii din Alien, ciorba aia mi-a dizolvat trei plombe împreună cu smalțul dinților. Papilele gustative înspăimântate mi-au fugit ciurdă de pe limbă și s-au transformat în glande sudoripare axilare și inghinale. De atunci pot simți gustul chiloților, aroma tricoului și pot deosebi cu curu' Cocolino de Lenor.

Dar să revenind la ciorba noastră. În disperare de cauză am păscut la fiecare lingură câte un buchet de ardei iuți ciudat tăiați de la jumătate. Probabil erau la gura a doua, la fel ca și scobitorile cu capete roșii din solnița cu sare roz. Încercând să o dreg, am turnat în supă o jumate de borcan de mujdei ce mirosea a pișat de șoarece chior și am trântit o lopată de smântână care n-a vrut nici de-a dracului să se scufunde în ciorbă dar s-a lipit ca aracetul de pereții castronului. Posibil avea și smântâna aia mândria ei. Cred că tot din orgoliu n-a vrut nici oțetul din olivieră să se amestece cu intamatul lichid numit Ciorbă de Burta. Ori în loc de oțet era ceva ulei de motor.

Cum mă canoneam eu acolo cu lichidele, n-am observat decât târziu umbra cabalo-barmanului aplecat peste mine în poziția echer:
- Domnu', da' flauşaţii nu-i serviți?
- Ce-i coaie, nu te ține ficatu'? A făcut amicul meu, care lopăta ciorbiţa suspect de fericit.
- Ba da, dar le-am lăsat la urmă ca să le savurez, am zis eu palid dar 'telectual.

Nu știu de ce, începuse să mi se ridice ceva înapoi pe gat. Şi puțin pe ceafa... părul. Cum Poc se uita la mine cu fața lui de "bat la tine ca la pisici când se cacă sub pat", am început să balotez șuvițele de șosetă flauşată, cum bine le botezase gloaba cu ancăr. Ca să nu le simt gustul de burete de vase combinat cu perie de wc, le-am înghițit rapid întregi.

Mă treceau apele ca pe iapă când fată, și tocmai începusem să mă clatin când Poc și-a terminat poșirca și s-a dus să se pișe. Cum a dispărut, am înclinat încet capul, am deschis gura șerpește și pe şest am apucat să borăsc cam jumate din flauşeii ingurgitați atât de greu.
- Ai bă coaie dacă nu mai poți de ce nu spui?!

Hait, când puța me s-a întors Poc de nu l-am ginit? Oare am adormit borând sau am borât dormind? Să mai borăsc sau să mușc ultimul flaușat înșirat pe gat?  Din dilemă m-a salvat Poc săracu'. Fără să aștepte, mi-a luat castronul din față și a început să sorbocăie din el cu foc.
- Mmm coaie, a ta fost mai fierbinte frate că și acum ie calda!

Ăla a fost momentul în care mie mi s-a rupt filmul. Când m-am restartat earm într-un loc alb cu oameni foarte amabili, foarte curați, unde mirosea înnebunitor a alcool. Din nefericire era numai din cel albastru și îmi dădeau din el doar câte un strop pe bucă înainte să mă înțepe. Scurtă vreme am purtat cămăși albe cambrate pe corp cu mânecile lungi... înnodate la spate. 

Nu mai țin minte chiar tot, dar a fost mișto.
Astăzi nu mai fac băute cu Poc. El e cu gagica de care pomeneam la început de episod, eu cu top modelul Manuela Mânăplină.
Asta fu tot.
Se la vi, tu jur parșivă!

joi, 24 mai 2012

Jocuri perverse


Aseară stăteam ca de obicei la orizontală conectat la aparate, cu lichidul hidratant umezindu-mi epiglota arsă de fum. Băbuţa mea suspina alături ţinându-mă de o mână cu ochii în ecrane. Subiectul dureros al eutanasiei nu este uşor de discutat cu o femeie religioasă. Exasperat de obtuzitatea părerilor sale am exclamat:
-La naiba cu viata asta vegetativă, nu mai suport draga mea, nu mai suport! Te rog fă ceva!
-Dragul meu, scumpul meu eşti sigur că asta vrei?!
Cum eu am clatinat un da hotărât din cap, s-a ridicat frecându-şi ochii inroşiţi.
-Vreo ultimă dorinţă?
-Hai sa mai tragem o partida din aia nebună!
-Dar scumpule eşti extenuat...
-Nu este adevărat. Am să te fac să ceri milă, o să-ţi muşti buzele, o să...
-Bine, a spus ea aruncând plapuma de pe pat, hai!
S-a ridicat şi rând pe rând a închis televizorul şi calculatorul, mi-a smuls doza de bere din mână şi după ce a vărsat-o în chiuvetă a adus cărţile de joc.



miercuri, 23 mai 2012

Bancuri proaste cu Fuego


Oameni buni cu sufletul curat şi chiloţii nepătaţi, ajutaţi un biet amărât care de la un calciu, de la un magneziu nu mai vede infinitivul de gerunziu!
Spuneţi-mi şi mie oameni fraţi, tovarăşi pretini şi vecini ce are mass-media românească cu Fuego?!
Este acest personaj atât de captivant încât să merite să se facă bancuri pe seama sa? Este Fuego atât de bun, de rău, prost, scârbos sau delicios încât să-şi înfigă prompteriştii, actorii de mâna a doua sau blogării dinţii în bucile lui?!
Chiar nu înţeleg "trendul" ăsta. Cum adică "se poartă Fuego", ce este vreo boarfă sau blană de lux? Nu văd nimic special la el. Fuego este un cântăcios sclipicios de banal care practică o muzică benign de subtilă. N-ai practic de ce te lega, când nu poti numi măcar trei "pese" grele din opera sa. De asta mă mir că cineva îşi aduce aminte de el suficient de bine încât să-l imite. Probabil poanta este aia că român este sinonim cu prost şi cum genialul este inimitabil, hai vere să parodiem apa plată. Fără lămâie că e criză. Nimic original la fazele alea răsuflate.
Bancurile cu Fuego sunt deplorabile adaptări ale unor bancuri reşapate şi la fel de prost vulcanizate ca prezervativele din care s-au scurs poantele cu Chuk Norris. De unde le dezgroapă şi mai ales cine, nu am habar. Nici dacă aş şti nu v-aş spune că ar ajunge subiect de forum.
Nu vreau decât să ştiţi că eu protestez. Jos bancurile cu Fuego!


luni, 21 mai 2012

Celălalt eu

De M.V.

   Nu ştiu ce-am făcut cu viaţa mea. Doar ştiu că n-o mai am. Am pierdut-o demult, din adolescenţă într-o negură abstractă. Poate de când am învăţat să fiu singur, să gândesc singur, să mă iubesc singur şi să iubesc aşişderea, viaţa mea a devenit un pavaj imperfect cu pavele ce nu dau niciun model. Cum toate piesele au fost aruncate brownian şi aşezate întrun echilibru instabil, nu am pretenţii la nimic, de la nimeni ci doar de la mine. Dar încă mai cred că ascendentul meu este confundat cu inconştienţa şi automatismul lui „tre' să fie bine” şi a lui „o să fie bine”. Practic sunt prins întro undiţă uriaşă, momit cu nişte vise stupide care mă fac să alerg către o altă dimineaţă. 
   Îmi este greu. Să-mi găsesc iubiri abstracte, oameni care să mă iubeasca, imi e teribil de greu. Iubesc himere şi mistere, împietresc privind gorgone încrustate pe scuturi inteligente. E atât de teribilă inconsistenţa bazei paşilor care mă transportă spre alte coordonate, încât să calc drept pare blestem.
   Omul obosit caută singurătea şi liniştea. Eu sunt singur, dar am uitat cum să fiu liniştit. Şi dacă singurătatea nu aduce linişte nu o vreau. Există în mine o dorinţă nebună să strâng în braţe pe cineva. Nu am mai sărutat cu dragoste de prea mult timp şi de prea puţine ori în viata am făcut-o ca să nu-mi deplâng nevoia. Sunt incomplet, sunt separat de lucrul la care tanjesc. Sunt captiv într-o cameră cu reci pardosele de marmură, într-o cupolă fără ferestre, unde ecoul se propagă la infinit şi mă asurzeşte înainte de a mă culca la pământ definitiv.
   Nu mi-am pierdut speranţele, doar am conştientizat că nu le mai am, n-o să le am şi mă suspectez că nu le-am avut niciodată. Liniştea se poate duce la culcare, inima poate să bată în continuare zgândărindu-mi timpanele cu duri bătai, capul poate să-mi pleznească de neputinţă. Facă-se toate terci. Sunt format din mâini şi atât. Atât de mult timp m-am iubit, că m-am plictisit şi eu de mine.
   Zilele astea va fi perigeul. O elipsă a drumului lunii cu diametrul minim drept spre noi ce va face tipsia de pe cer cât roata carului. Nopţile astea ar trebui să stau cu nasul turtit pe geam să văd Luna cum se-apropie de noi. Să văd infinitul ceva mai de-aproape. Vreau nopţi cu lună, fără mine.
   Nu mi-s desnădăjduit, doar extrem de trist şi de resemnat. Am de dat mult şi nu fac decât să pătez tricouri. Astăzi dau vina pe Lună. Mâine iar o să vină dimineaţa peste mine, iar o să mă trezesc. O să am două zile frumoase la Budapesta pentru că o să-l văd cântând pe Rieu dar pe urmă toată pudra de întuneric va pica peste mine şi iar mă voi închista. Am învăţat sa păstram muzica dar fericirea n-o putem conserva. Aş vrea să mă evapor, să fiu un abur, să stau să mă hodinesc şi să fumez o ţigară!
Aş vrea...

vineri, 18 mai 2012

Zeul câmpului de păpădii


Legat temporar de pământ bulgărele de fire, ghemul de subţiri aripi palpită. Prin tunelul verde de fugă energia telurică urcă transformată în vibraţii prin mii de ramificaţii. Sfera palpită, aşteaptând să atingă masa critică. Ajunsă la maturitatea energetică informaţia se autocopiază şi se arhivează gata să călătorească departe, cât mai departe.
Acum este coaptă. Corăbiile cu pânze pline şi odgoane întinse se metamorfozează în nave spaţiale cu vele solare. Întregul portal radial pârâie din fiecare ancoră ce se desprinde.
Ca o dulce chemare prima boare de vânt decide vectorul. A doua declanşează explozia. Mini universul expandează şi porneşte să fecundeze neantul. Şansele plutesc libere.
De cînd era sămânţă păpadia asta a visat să zboare. Acum o face. Universurile vecine mă privesc cu speranţă şi pe ea cu invidie. Cu o singură suflare am ajutat-o să fure startul. Trag aer adânc în plămâni şi râd. În jurul meu alte universuri explodează orbitor. Sunt un mic demiurg eu, zeul câmpului de păpădii. Sunt zeu şi râd. Sunt bun.

miercuri, 16 mai 2012

Pepeni cu gust de orice

-Pepeni cu gust de orice, pepeni cu gust de orice avem!
-Buei ţărane ia dă-te cu căruţa aia încoace. Pepeni cu gust de căpşuni ai mă?!
-Cum să nu şefu, ia uite colea, gustă!
-Măi ce chestie, chiar că are gust de căpşună. Da' prea ie uşor. Ia zi, unul cu gust de brînză ai?!
-Sigur şefu, ia uite colea, gustă!
-Băi să muară cici, telemea de Sibiu nu alta!
-Am zis că am pepeni cu gust de orice, de orice am şefule. Aide cumperi?
-Hai că tot te prind io imediat cu minciuna şi nu cumpăr nimic... 
Pepene cu gust de pizdă ai?! Sigur n-ai!
-Ba da şefu' uite, ia-l p-ăsta!
-Mmm...bleah, ptiu ptiu! Buei, ăsta are gust de căcat!!!
-Aaa şefu, vezi că l-ai înţâncuşat pe partea greşită şi ai nimerit curul!

marți, 15 mai 2012

Cucurbitacee porno!


În toate poveştile sau variantele creaţioniste populare se spune că Dumniezău a facut orice plantă şi animal de pe pământ cu un scop. Şi cică întotdeauna forma şi înfăţoşarea animalului sau buruienii dictează utilitatea sa. Ăsta din poză se numeşte Pipian Caguama.
Deci vă rog frumos daţi-vă cu părerea la ce s-a gândit Bărbosul când a creat această plantă!? 
Jos mâna, că nu e frumos să poftiţi la cucu...rbitaceele  celor din Guatemala. La ce minte perversă  a avut creatorul pun pariu că dovleacul ăsta creştea în Eden pe post de fructul oprit. Şi cum nu-i nimic de capul lui pentru că e format din 98% apa, Eva şi-a luat ţeapă.
Ţeapă Eva, ţeapă!

miercuri, 9 mai 2012

Aşteptare


    Aştept. Sărut. Durere, sărut. Transformare, durere, sărut.
   Uff, doar stau aici aşteptând. Şi înainte aşteptam. Nici nu ştiam de când pentru că nu ţineam minte ce. Poate ca să dispară pufuleţii aruncaţi în apă.
  Cineva a spus că nimic nu se pierde, totul se transformă. Atunci am realizat că aşteptam transformarea prin sărut. Cunosc destule despre primul subiect pentru ca am fost înainte un ou apoi mormoloc. Acum sunt broască.
   Fetiţa cu pufuleţi a întrebat cum am apărut în lacul cu nuferi şi dacă m-a adus barza. Nu, pe mine mă ia barza. Dar numai dacă nu sunt atent. Despre sărut, Fetiţa cu pufuleţi a spus că o să mă transforme în prinţ. Într-un anume fel mă tem că sărutul o să doară.
   Acum aştept trei lucruri: sărutul, durerea şi transformarea. Şi apoi, dacă mă transform, ce o să fie? Poate să-mi spună careva în ce se transformă un prinţ?
   Aştept. Sărut, durere, transformare. Sărut durere. Sărut. Aştept.

luni, 7 mai 2012

Ciuc Natur Radler stoarce lămâi în ochii consumatorilor

sursa foto
   Am avut multe damblale la viata mea, aşa că una în plus chiar nu ar conta. Mai ales când este legată de caracterul meu de veşnic nemulţumit, obsesia ar părea naturală, nu-i aşa?! Greşit dom'le, greşit! Nu este natural să ai obsesii. Nimic nu mai este natural când vorbim de oameni. Nu este nimic natural în ceea ce produc sau consumă ei.
   Cartofii de la Mc Donald's nu sunt cei din piaţă scoşi din pământ cu sula lu' bunicu, sucurile alea cu aromă de plastic pe care scrie Giusto Natura sunt doar chimicale, şi nu, nici măcar berea nu este naturală deşi este prima băutură apărută pe pământ imediat după ce cercetătorii germani au inventat apa. Ştie toată lumea că cercetătorul german a inventat tot, nu?!
   Uite de aia mă apucă damblaua şi cer să se scoata cuvântul natural din dicţionarul publicitar. Nimic, dar absolut nimic din ceea ce se vinde şi are o reclamă nu poate fi natural. Nici apa, este clar? Toate reclamele în care apare cuvântul natural sunt din start mincinoase. Cu cât este mai bună reclama sau mai virulentă, cu atât este mai departe de natură produsul pe care îl promovează.
   Eu sunt (încă) băutor de bere. De asta momentan mi-a sărit malţul când am văzut porcăria aia de reclamă la Ciuc Natur Radler. Auzi la ei: "Ciuc Natur Radler este un amestec natural şi răcoritor de limonadă adevărată (63%) şi de bere (37%)". Nu mă înebuni frate! În reclamă plouă cu lămâi dar pe ambalajul berii poţi citi (mic) că limonada este făcută din 3% concentrat de lămâi si restul apă şi E-uri. Or fi inofensive, folositoare sau gustoase E-urile alea din cei 63% pişwaiser, dar sigur suma lor nu poate fi numită limonadă. Sau poate doar de către copii care nu ştiu că limonada adevărată = lămâii stoarse, apă şi zahar sau miere.
   Cum limonada din Ciuc nu este nici pe departe făcută din lămâile stoarse în ochii consumatorului de reclamă, sper să văd producătorii Ciuc amendaţi cât mai curând, aşa cum a păţit Mc Donald's pentru neobrăzarea de a vinde paie congelate pe post de cartofi naturali autohtoni.
   Mă bucur că în sfîrşit românul reacţionează împotriva companiilor care se consideră şmechere iar pe noi ne cred fraieri cu ciunga lipită în păr. Dacă noul dicton Ciuc este că "doar gustul contează", poate le aminteşte OPC-ul că reclama falsă este de prost gust.
   Hai noroc domnilor berari şi reveniţi la "încă una şi mă duc", slogan al cărui caracter echivoc nu va putea fi niciodată contestat sau verificat de băutori!

miercuri, 2 mai 2012

Hotel Internaţional Băile Felix, 4 stele şi 7 găuri

   Hotelul Internaţional de la Băile Felix este un complex de cazare care se laudă cu 4 stele. Posibil pentru cei neumblaţi prin hoteluri sau pentru clienţii proaspăt trecuţi de la garsoniera confort 3 la "all inclusive" de la camping, stelele alea 4 să existe, pictate pe vreun colţ de cer. După mine Internaţional are 3 stele cu multă indulgenţă. Din păcate pentru noi şi fericire pentru hotel, ne grăbeam la plecare şi n-am reuşit să completam formularele de feedback. Oricum cred că reclamaţiile sau sugestiile noastre ar fi ajuns la coş fără a fi luate în seamă. Voit am ocolit cuvântul impresii pentru ca îi şi văd cu ochii minţii pe manageri strâmbând din nas în timp ce mototolesc formularele noastre în mână: " 'reaţi ai dreacu' de turişti cu fiţele voastre! "
   
   Avem deci un hotel care zice că are 4 stele, iar noi nu-l credem. Am ajuns în această situaţie şi pentru că mai nou legislaţia permite hotelierilor să-şi acorde singuri calificative, politică ce umple România de hoteluri de lux pe cuvânt de onoare. Cum are veni: să muară cici de n-am 5 stele în cerul gurii! Acum las bălăcăreala generală şi vă expun inginereşte ce mi-a plăcut şi ce nu.
   
   La capitolul plăcut intră curăţenie, instalaţii sanitare şi mobilier la care Felicşii Internaţionali stăteau bine. N-ar fi stricat sa mai taie din holuri şi oficii ca să măreasca un pic camerele. Personalul în general era amabil, corect şi respectuos. Excepţie un chelner pentru care o sticla de vin era 35 lei înainte de cererea facturii si 30 după. La cum arăta de obosit, socotim că a greşit şi îl iertăm. Cam astea ar fi steluţele bine meritate.
   
Cat despre stelele negre, alea au început să răsară încă de la poartă.

1. Prima s-a materializat în bariera închisă la intrare, pe care era lipită o hârtie ce anunţa lipsa locurilor de parcare. Frană! Deci, mă chemi sa-mi petrec vacanţa la tine în resort, unde fac rezervare ştiind ca ai parcare proprie, dar tu nu ai locuri? Noroc ca prin forţarea barierei la ieşirea unui rezident, am pus paza în postura de a ne căuta obligatoriu locuri de parcare.

2. Cu stea negativă notez şi designul interior al spaţiilor comune care este în unele zone la limita kitchului. N-am mai văzut până acum atâtea coloane aurite şi tapeturi cu floricele arămii la un hotel. Holul recepţieii şi restaurantul mai ales te sufocă cu o arhitectură încărcată, pe care decoraţiunile au pus cireaşa pe tort. Bineînţeles că pe jos gresia imită marmura neagră şi roşie ca la mausoleu. Noroc ca ne-am făcut adaptarea ochilor la stilul ăsta arhitectonic trecând pe lângă palatele tigăneşti din Huedin.

3. Pe site şi pe afişe hotelul se făleşte cu 5 piscine. Pozele arată perfect ce ar vrea ei să fie ori ce a fost. În realitate acum funcţionează doar 3 piscine. Cele două interioare există, afară însă nu funcţionează decât una. Instalaţiile de hidromasaj din ea pornesc şi lucrează odată la jumătate de oră (la şi jumate!) cu parcimonie. Daca vreţi mai multi bulbuci la fund în piscină, mâncaţi fasole. Apa adancă până sub centura (1,2 m) e numai bună de înot dacă ai 7 ani. Celelalte două piscine exterioare sunt în renovare adică la stadiul de tencuială pe bază de ciment ori hidroizolare osmotica. Ambele au câte o pădure de ţevi PVC plantate pe fundul lor de ferească sfântul să cazi, mai ales în cea mare, că îţi petreci restul concediului în ghips. Chiar este periculos pentru că nu există nici o delimitare a zonei în construcţie, nici măcar un avertisment. Piscinele din interior au program pana la ora 20 iar cea exterioară pana la ora 00, dar Duminica pe la 23 era golită de apă. Lumina provenită de la doi stâlpi ajunge cât să nu-ţi înfigi singur degetele în pupile. Deci ochii mari şi joc de glezne, ca pe şantier!

4. Camerele cică ar avea aer condiţionat, dacă i-ar da şi drumul. N-a funcţionat în cele 4 zile petrecute acolo. Probabil ca n-am fost suficient de cuminţi, de mulţi, sau la 30 de grade la umbră nu este suficient de cald pentru hotelul ăla!

5. Internet gratis wireless există doar la barul din recepţie. La cum îţi freacă barmanul ridichea ca să iei ceva de băut, îţi iei tălpăşiţa cu mailul necitit. La naiba, doar aici aţi venit sa vă bălăciţi, nu să vă feisbuciţi, clar?!

6. Politica ecologica a schimbării prosoapelor numai la nevoie nu se aplică, dar se afişează prin băi şi pliante. Dacă ascundeai cumva vreunul îndrăgostit de moliciunea lui, a doua zi găseai 3. Adevărat însă, impecabile.

7. Bufetul suedez de la micul dejun era de fapt un foarte românesc bufeu. Cafeaua şi laptele îndoite cu apa din belşug ajută probabil la hidratarea organismului. Poţi să bei litri întregi fără efect. Mâncarea variază ca gust şi compoziţie de la tavă la tavă iar uneori te reântâlneşti în farfurie cu ce n-ai vrut să papi la cină. Şi ai grijă cum circuli. Dacă ai nenorocul să te întâlneşti cu şeful de sală, îţi vine să ascunzi farfuria cu mâncare la spate. Asta dacă nu o scapi pe jos la ce priviri dezaprobatoare aruncă domnul grizonat plebeilor. Adică: buei viermilor, îndrăzniţi să mâncaţi atâta pe motiv că aţi plătit?! Ce tupeu domnule, cât tupeu!
   
   Ei gata cu bârfa că am obosit. Nu am vrut să mă las influenţat de alţii, dar imediat ce postez aici o să mă uit să vad ce au avut şi alţi turişti de cârtit. Oricum, mă tem că în afara celor 4 stele afişate, Hotel Internaţional are mai mult de alte 7 găuri negre de pitit. Eu doar atâtea i-am găsit.