joi, 27 octombrie 2011

Păianjenul

Ţi-am promis povestea unei iubiri; ţi-am promis descrierea stării sublime, asemănătoare zborului din vis. De ce am facut asta, acum când n-o să mă pot ţine de cuvânt; acum când, pe strada dragostei nu se mai perindă decât umbrele?! Am auzit la radio sau am citit pe un afiş o alta intrebare. De ce ne mor iubirile? Oare mor, sau se transformă?! Atunci să-i dăm iubirii, numele de Jana şi să ne felicităm reciproc. Iată, reîncarnarea există!
Câteodată îmi doresc să nu simt nimic, sau măcar să pun sentimentelor prea puternice surdină. Dar a nu simţi nimic este asemănător morţii, iar eu preţuiesc prea mult faptul că sunt viu. Probabil de asta, antagonic dorinţei de mai înainte, nu iau calmante decât atunci când durerea mă înconvoaie. Poate de teama paranoică de a mă lăsa în voia chimiei, din prostie, sau poate din masochism.
Ţi-am promis atâtea dar cel mai des că nu o să doara. Acum mă întrebi de ce. Şi n-am decât un raspuns Pentru că aşa îmi este natura. Sunt veninos. Acum taci şi mori, sau transformă-te dacă poţi!

6 comentarii:

  1. M-am intrebat de foarte multe ori de ce nu pot opri tavalugul unor dureri, de ce nu ma pot sustrage si sa imi amagesc simtirea in trairi banale, usoare. Nu m-as mai simti vie daca as face-o.
    Insa nu pot sa pun pe nimeni sa imi promita fara sa pot fi parte din promisiune. Prefer veninul, dulcetii vascoase pe care o are o promisiune croita numai pe cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iubirile mor... din plictiseala :))
    Si ca sa faca locul unei alte iubiri, mai frumoase, mai adevarate...

    RăspundețiȘtergere
  3. @ sonia rauss,
    sunt si vorbele dulci bune. Cateodata numai una de la cine trebuie conteaza enorm.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ anonim,
    Hater plictisit carile esti tu, filzofule!
    :))

    RăspundețiȘtergere
  5. De multe ori am vrut sa nu simt nimic, întrebându-ma de ce cel pe care il iubesc ma rănește. Nu am putut. Atâta timp cât iubești nu poti sa nu simți nimic. Doar cu timpul am putut sa încui iubirea undeva intr-un loc anume , ca sa nu mai doară si sa fiu nepăsătoare la răutăți si indiferenta. Si stii ce m-a frapat apoi? Când am devenit la fel ca el, nepăsătoare, am primit întrebarea: tu nu ma mai iubești? Ha?! Imi venea sa răspund. Dar am tăcut , nu puteam spune nici da nici nu, pentru ca iubirea era,dar era incuiata ca sa nu mai doară. La început nu durea iubirea si as fi vrut sa o păstrez asa, dar nu se poate si asa ca m-am consolat cu ce imi oferă viata de zi cu zi. Madi :)

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite