miercuri, 21 octombrie 2009

Permis de futut


Dacă era să fac pe plac alor mei, muream virgin. După ei, sexul era aşa rău, murdar şi ruşinos că mă mir cum au făcut copii. Pe atunci fertilizarea in vitro însemna că te-a cărat musca din borcan în pizdă. Pâna la armată babacii m-au ţinut din scurt, dar tot reuşeam să parchez calul în pod, odată la lună. După cătănie, nu ştiu ce dracu' nu mai aveam succes. Scăpasem de lăţeii lăsaţi amintire de Grasa de Ferentari şi rămăsesem curat ca un ghiocel răsărit din căcat, dar stătut ca un călugăr ciung de ambele mâini, bolnav de gută şi congestionat ca o muistă spectatoare la masturbare în grup. Aş fi futut ca un câine, dar nu prindeam nici o piţipoancă suficient de curioasă să pună botul la un urât cu unghiile înegrite si palmele pline de bătături. Asta pentru că munceam pentru tata cât doi, dar eram plătit cât ½. Când scăpam de hămăleală, mă matoleam ca toţi ciutanii. Dar iată că a răsărit soarele şi pe strada mea.
Venind într-o seară de la bere cu doi tovarăşi, cam făcut la dinţi, am dat peste două speriate care se ţineau de mâna. Am adunat-o pe una de pe jos, şi printre hlizeli mârlăneşti i-am cerut numărul de telefon.A doua zi, ras, frezat, cu dinţii frecaţi cu bicarbonat, m-am prezentat la intrarea în parc. Am luat de-o toartă pisica ogârjita care noaptea mi se păruse panteră şi am dus-o la cofetărie apoi la mine în bârlog. Dă-i vrăjeli şi mozoale până ce am ajuns la băgat mâna, unde şi-a pus dracu frâna, că nu eram singuri. Aşa că am amânat futaiul pe a doua zi, când tata era la marfă iar mama la muncă.
Dimineaţa la 8 eram la 69 încercând să o dezbrac de blugi fără să o descalţ. În timpul ăsta, ea incerca să-mi scoată şortul căruia i se înodase şnurul. Am scăpat-o de dresuri, cu o mângâiere pe pulpe si cât ai zice pizdă, miroseam a peşte. Comparativ cu asta, toate slăbanoagele de le-am cordit au fost nişte balabuste. Avea o pizdă montată direct pe os, de am făcut vânătai la pubis în 5 minute de dat din cur. Mai avea şi o mişcare de şolduri de-ţi băga pula în şoc anafilactic şi coaiele în fibrilaţie. În câteva minute eram gata, cu slobozii împrăstiaţi prin locul unde altele ar fi avut burta.
Tare rau maimuţa. Garanta senzaţii minunate, dacă o nimereai în orificii, altfel te inţepai în ea prin pat. Io sunt din ăia care fut mai mult decat fac laba. Nu fut des, fac laba rar! Când mă gândesc la pizda asta imi patinează mâna în chiloţi. Ce s-o mai dau de gard, era urâtă şi slabă, dar dată naibii în pat. Nu mă mai săturam de scoverga ei.
Azi eşti prost dacă nu tunzi peluza, dar atunci te scuipau şmecherii în gâţi şi te strigau limbist. Cred că eram la partida trei cu capul între craci când s-a produs nenorocirea. N-am auzit decât scârţ, când şi-a băgat tata basca pe uşă. Am rămas cu limba cravată, iar fata de surpriză mi-a strâns tâmplele între genunchi.
-Hîuuu...a icnit ea după ce şi-a pus pătura în cap, lăsând pe tata să vadă cât de mare am crescut. Ăla nervos foc, cu ochii holbaţi şi cu mâna la inima a început să urle:
-Ce faci mă, io te aştept la treabă şi tu stai cu, cu...curvele în pat?!
-Nu stăteam, făceam sex; fac ce vreau în camera mea!
-Băbaeteee, ie casa mea, tu stai în ea, şi te supui regulilor!
-Aşa deci, şi cu privire la futut, care ar fi regula?!
-Vezi cum vorbeşti, să nu te...Să nu vii cu curvele în casa mea!
-Ok tata, atunci dă-mi 100 de lei, să-mi iau cameră la hotel, să mă fut acolo!
-Aha vrei bani, nu-ţi dau nimic!?
-Bine...atunci, mă duc în parc sau în wc-ul public!
-Vrei să vuiască oraşul că băiatu' meu se tăvăleşte prin boscheţi?
-Deci rămane cum am stabilit, mă fut în camera mea!
-În casa mea, numai eu...şi nu permit...bla, bla bla!
-Bine tată, de acum înainte îţi cer voie când vreau să fut. Ba mai mult, uite chiar acum te rog să-mi dai în scris! Vreau să-mi dai un permis de futut!
-Pă...pă...păi ce săă....Lasă tată, că nu-i nevoie! Uite ce e, eu...mă duc să descarc marfa, vii?!
-Da tată, imediat! Să termin...ce-am început şi vin!
-Aşa tată, aşa. Te aştept!
-Ah tata, ca să nu uit; data viitoare când intri în camera mea din casa ta, ciocăne la uşă!

11 comentarii:

  1. Bah prima oara vroiam sa ma iau de tine:))
    Dar tu reusesti sa ma faci sa rad, asa ca nu ma mai iau de tine si iti zic un bravo din comentariul meu fara sa bat la usa:))))
    Sunt in comentariul meu pana la urma:))

    RăspundețiȘtergere
  2. https://ancutateodorescu.wordpress.com/2015/09/01/de-la-o-fosta-catre-o-actuala/

    RăspundețiȘtergere
  3. http://www.kmkz.ro/de_ras/texte/cum-functioneaza-blogareala-in-10-pasi-simpli/

    Don't worry be happy

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit. Nu e relevant pt. mine că ăsta e organ, nu unealtă de promovat cașcaval.

      Ștergere
    2. În plus, textul ăla e scris de Manțog, așa că click ignore, next, next!

      Ștergere

COMENTARII MUCEGAITE