luni, 14 noiembrie 2016

Tu cat ai catargul?



Se zice că dimensiunea nu contează. E adevărat, cu condiția să fie mare.
Fix ca la bărcile cu vele, există un raport optim între lungimea catargului și suprafața velei.
Dacă e prea mic nu poți pretinde să ai succes, în cursele de bărci vorbind.
Iar dacă îl ai prea mare, e pericol să te răstorni și să te duci la fund!
Ei, acum mai depinde și de altele, cum ar fi talia bărcii și pe ce fel de ape o arzi, pardon, navighezi!
Ai ales barca. Mai rămâne să alegi între mic și sigur versus mare periculos și rapid. Sau să întrebi vecinii de radă.
Ia zi, tu cât ai catargul?

Barbatul in viziunea femeii


Ușor de enunțat greu de explicat. In primul rând pentru că femeia nu are viziune. Ea are fler, intuiție, simțuri în plus care cumulate simulează perspectiva. Probabil de asta femei arhitect mai găsești câteva, dar pictorițe de succes forte puține și alea purtătoare de coaie în secret.

Nu zic că femeilor le lipsește simțul artistic ci că el este orientat puternic către decorativ. Femeia iubește frumosul. Acum că am terminat de dat misogin în petec, revin cu adevărul:
Poate că femeia nu se pricepe la pictat bărbați, dar e expertă la a-i citi.

Și da, când femeia se uită la un bărbat, vede fix o pulă. O pulă care la ziua ei apare în prag cu buchetul de trandafiri și bomboane de ciocolată atârnate de prepuț, sau cu brad și promoroacă în floci de Crăciun!

PS: femeile se pricep la arta foto. Uite dovada:

duminică, 9 octombrie 2016

Natura moarta cu freze


Există o poezie în orice sculă așchietoare. O poveste în versuri albe. E un fragment de cântec acolo țâșnind zvelt notă cu notă odată cu șpanul. E un cântec ce traversează piesa de metal prin pastila vidia sau de diamant, la fel cum acul de safir citește de pe un disc de vinil. Și peste versuri, peste melodie, este ritmul. Auzi? Metalul cântă!

duminică, 25 septembrie 2016

Fise de magazie


În spațiul ăla larg, la vederea covorului de hârtii, m-a trecut un fior trist. Undeva în viitor voi fi doar un nume pe o hârtie într-o arhivă vandalizată de timp și mucegai. Altundeva o copie digitală va licări binar și fără de suflet. Toți suntem obiecte de inventar, piese de schimb pentru sistem, scrise pe o fișă de magazie. Sistemul pică, biții devin zero, hârtia compost, iar tristețea neant.